Romania va fi membru UE la 1 ianuarie 2007. Asa a spus presedintele Parlamentului European, Josep Borrell. Asa a spus si premierul Calin Popescu Tariceanu, aflat la Bruxelles pentru o ultima sesiune de lobby inaintea prezentarii raportului de tara din 26 septembrie.

In acelasi timp, presedintele Traian Basescu se afla la Berlin, unde are aceeasi misiune. Aderarea este astfel aproape un fapt cert. Care vor fi conditiile, aceasta este marea necunoscuta cu care se confrunta Romania. Oficialii romani vor incerca sa-i convinga pe cei europeni nu numai ca suntem demni de increderea Europei, dar si ca Romania va face fata sarcinilor date de Bruxelles.

Agentia France Press a relatat pe larg intr-un comentariu situatia in care se afla Romania si Bulgaria inainte de aderare. In pofida valului de antipatie din ultimul timp, agentia franceza da ca sigura aderarea la 1 ianuarie 2007, dar la fel de sigura va fi si impunerea unor restrictii severe. Aceste masuri ar avea ca rol "protejarea politicilor Uniunii si a fondurilor contribuabililor", dupa cum a declarat Michael Leigh, functionar al Comisiei Europene, responsabil cu extinderea.

Presedintele Parlamentului European, Josep Borrell, s-a intalnit ieri cu premierul Calin Popescu Tariceanu. In conferinta de presa ce a urmat intrevederii, ambii au confirmat semnalele pozitive in ceea ce priveste data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Explozia de optimism a primului-ministru a fost temperata insa de declaratiile oficialului european care a explicat ca decizia finala asupra aderarii si a conditiilor in care se va realiza acest lucru apartine insa Comisiei Europene. Nici despre eventualele restrictii pe care UE le-ar putea impune Romaniei nu s-au oferit elemente noi, pentru ca, din nou, aceasta este treaba comisarilor. In schimb, Borrell a asigurat ca in Parlamentul European nu s-a discutat acest subiect si niciunul din parlamentarii europeni nu a cerut impunerea de restrictii.

Dincolo de subiectul clauzelor de salvgardare, viitoarele membre ale Uniunii mai au o problema. Romania si Bulgaria vor trebui reprezentate in Comisia Europeana. Noilor comisari li se incredinteaza in mod automat niste portofolii. Presa europeana a relatat anterior ca s-au purtat discutii in forurile europene ca Romania sa se ocupe de dosarul emigrarii, subdosar din portofoliul Justitiei, iar Bulgaria de un subdosar din portofoliul pentru Sanatate si Protectia Consumatorului. Cu toate acestea, ultimele semnale din partea comisarilor pun sub semnul intrebarii rolul pe care cele doua state il vor avea in cadrul Comisiei. Asta pentru ca, in timpul seminarului CE din Belgia, care se desfasoara in aceste zile, subiectul remanierii componentei Comisiei nu s-a aflat pe ordinea de zi si a fost amanat pentru o data ulterioara prezentarii raportului de tara. De altfel, presedintele CE, Jose Manuel Barroso, s-a aratat multumit de actuala componenta si nu da semne s-ar grabi sa faca vreo remaniere.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.