Liiceanu: 'Buruiana Plesu sau tehnica denigrarii la romani'

L-am cunoscut pe Gabriel Andreescu la sfarsitul lunii decembrie 1989, cand Mihnea Berindei ne-a reunit pe cativa in jurul proiectului de constituire al Grupului pentru Dialog Social. Avea in ochii nostri aura disidentei sale din ultimii ani ai comunismului si mi s-a parut, cunoscandu-l, ca o purta frumos. Vorbea fara emfaza, iar cuvintele, usor leganate, pareau ca accepta sa se lase rostite abia dupa o atenta cumpanire. Atat exprimarea lui, cat si aspectul lui fizic, fibros si uscat, lasau sa se ghiceasca un personaj tenace, sigur pe ce spune si pe ce are de facut.

Apoi au trecut anii. Banuiesc ca toti, dupa 1990, am plecat la drum cu cateva planuri si cu cateva sperante. Unele priveau lumea in care intraseram, altele pe noi in aceasta lume. Sigur este ca am pasit in ea cu cateva iluzii despre noi insine. Pesemne ca fiecare a visat atunci in secret ceva pentru sine: un rol social anume, o dregatorie, o decoratie pentru ce facuse in trecut, o ctitorie care sa-i poarte numele... Dintre disidenti, trei stiu sigur ca nu au asteptat, pentru ei, nimic de la ceilalti: Doina Cornea, Dorin Tudoran si Radu Filipescu.

Ceilalti cativa au asteptat o vreme. Iar cand distanta dintre imaginea de sine si realitate n-a mai putut fi acoperita, chipul interior, chinuit de-o asteptare vana, a inceput sa li se urateasca. Inainte excelasera prin curaj. In noile conditii n-au reusit sa-i dea acestuia o noua intrebuintare, dar nici nu s-au resemnat cu faptul ca nu o pot face. Nestralucind in nici o alta directie, au inceput sa semene cu combatantii lasati la vatra, inapti pentru cultivarea ogorului primit.

Lucrul cu care s-au impacat cel mai greu a fost propria lor mediocritate. Au descoperit-o peste noapte. Lumea dinainte le-o ascunsese. Abia acum, cand excelenta capatase o sansa de manifestare, mediocritatea proprie le-a aparut in toata vastitatea ei. Nu le mai ramanea de facut decat sa-i urasca pe cei ce isi cladisera intre timp un destin public care lor le era refuzat. Mediocritatii devenite dintr-odata manifeste i s-au adaugat deindata, ca un corolar firesc, resentimentul mocnit si rautatea. Pe aceasta poarta schimonosita a sufletului sau a reintrat in scena, la cativa ani dupa ce il cunoscusem, Gabriel Andreescu.

Cu totii visam o clipa, cand stam in fotoliu si ne uitam la televizor, ca am fi putut fi Federer, Pavarotti sau Vargas Llosa. Desigur, neevoluand pe terenul lor, nu ajungem sa-i uram. Dimpotriva, ii pastram in suflet pentru momentele noastre de maxima tandrete cu noi insine, cand ne aducem in dar un destin de exceptie. Dar i-am uri, sa nu ne indoim de asta, daca ar face parte din fasia de viata in care ne miscam. Ce drept au ei, cu stralucirea lor, sa ne arate noua insine in putinatatea noastra? Neputand fi admirati, ar avea toate sansele sa devina detestabili.

Drama lui Gabriel Andreescu este ca s-a uitat prea mult la televizor la Andrei Plesu. Si l-a urat. In nesabuinta lui, a crezut ca ar fi putut face tot ce a facut intre timp Andrei Plesu. Privindu-l, si-a imaginat pe rand ca este orator, scriitor, ca ar putea fi ministru al Culturii, ministru de Externe, consilier prezidential si - poate, poate -, intr-un ungher ascuns al sufletului lui, mai stii?, chiar presedinte de republica. Si pentru ca Plesu a fost (sau ar fi putut fi) toate astea in mod stralucit - l-a urat.

N-ar fi grav daca Andreescu, cu mediocritatea si cu rautatea stranse ghem in sufletelul lui, l-ar uri pe Plesu in tacere. Grav e ca se duce la gazeta si il improasca. Grav e ca incearca sa-l compromita. Avem multi, nu-i asa?, de calibrul lui Plesu in Romania de azi, asa ca ce conteaza daca, pe parcursul rafuielii cu dosarele trecutului, il taram putin prin noroi si pe el? Dar ce se poate spune mai urat in privinta lui? Potrivit articolului semnat de Gabriel Andreescu in ziarul Ziua din 31 august - Cazul Andrei Plesu si tema colaborationismului -, Plesu a colaborat cu regimul comunist. Cum anume?

E straniu sa vezi la cata rea-credinta il imping pe Andreescu resentimentele adunate la adresa lui Plesu in anii din urma. Ca unul care si-a trait maturitatea in deceniile 8-9 ale istoriei noastre, el stie prea bine si ce a fost "meditatia transcendentala", si ce insemna un memoriu adresat lui Ceausescu, si ce insemna o discutie (la care erai convocat) cu un ofiter de Securitate, si stie si cum anume a plecat Plesu in Germania cu o bursa. Cum stie exact si ce rasplata a primit Plesu (pierderea locului de munca, supraveghere continua din partea Securitatii, indepartarea din Bucuresti) pentru "colaborationismul" lui.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe