Tribunalul Bucuresti a respins, luni seara, ca nefondata, cererea procurorilor de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind emiterea unui mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile pe numele lui Dinu Patriciu, presedintele companiei Rompetrol.

La sfarsirea sedintei de judecata, ce a durat aproximativ 7 ore, el a parasit sala tribunalului in ropote de aplauze ale sustinatorilor sai. Dupa ce instanta a decis sa ramana in libertate, Dinu Patriciu a declarat ca nevinovatia sa si a partenerilor sai de afaceri cercetati in dosarul "Rompetrol" incepe sa fie dovedita pas cu pas. Pe langa aceasta declaratie, instanta a dezbatut si mai multe exceptii inaintate de aparare, pe doua dintre ele urmand sa se pronunte odata cu fondul dosarului.

Cu incepere de la ora 14.00, cand s-a deschis sedinta de judecata, Dinu Patriciu si nici avocatii lui nu au parasit din sala vreme de cateva ore. Abia la ora 17.00. omul de afaceri a inceput sa dea declaratie de inculpat in dosarul in care procurorii cer arestarea preventiva a sa si a doi cetateni amercani, acuzati ca ar fi comis infractiuni economice.

Lipsa audierii lui Patriciu in calitate de inculpat a fost invocata de aparatorii sai, in prima faza a actualei proceduri judecatorul de atunci admitand aceasta exceptie, implicit prin respingerea propunerii Parchetului de arestare a inculpatului. In replica, Parchetul instantei supreme a indicat existenta unui proces-verbal prin care se preciza ca Dinu Patriciu a refuzat sa dea declaratie de inculpat in dosar. Audierea lui Dinu Patriciu in fata instantei de judecata care trebuia sa se pronunte asupra propunerii de arestare preventiva a lui s-a terminat in jurul orei 20.00. Dupa pronuntarea sentintei, in jurul orei 22.30, Dinu Patriciu a declarat ca "a avut si are in continuare incerdere in justitie".

Dreapta este justitia si decizia sa

La iesire din sala de judecata a spus ca: "Mi se pare dreapta aceasta decizie, pentru ca e prima oara cand ne-am expus apararile pe fond si iata ca nevinovatia noastra, a tuturor, nu numai a mea, incepe sa fie dovedita pas cu pas". Reiterand, inca o data, ca a avut dreptate sa aiba incredere in justitie, chiar atunci cand presa i-a pus la indoiala aceasta convingere "extrem de sincera".

El a recunoscut ca a avut mari emotii si a explicat ca nu a dat declaratii inainte de aflarea deciziei instantei pentru ca a dorit ca ziaristii si opinia publica sa auda in sala de judecata care este decizia.
Intrebat de jurnalisti cum comenteaza declaratiile presedintelui Traian Basescu referitoare la judecatori si daca crede ca seful statului ar fi putut influenta astfel vreo decizie, Dinu Patriciu a raspuns: "Dumnezeu sa-l apere".

Filmul evenimentelor

In urma cu o luna, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din cadrul Parchetului instantei supreme au solicitat Tribunalului Bucuresti emiterea unor mandate de arestare preventiva a lui Dinu Patriciu, George Philip Stephenson si Colin Richard Hart, pentru comiterea mai multor infractiuni economice in legatura cu constituirea unui grup infractional organizat, transfrontalier.

In cazul lui Dinu Patriciu, potrivit actului prin care procurorii au cerut arestarea preventiva, punerea in miscare a actiunii penale a vizat comiterea a doua infractiuni de inselaciune cu consecinte deosebit de grave; complicitate la evaziune fiscala; vanzarea pe seama societatii Rompetrol SA de actiuni despre care avea cunostinta ca sunt vadit inferioare valorilor efective in scopul obtinerii pentru sine sau pentru alte persoane a unui folos in paguba societatii; manipularea pietei de capital; dezvaluire de informatii privilegiate; delapidare cu consecinte deosebit de grave.

Cum Parchetul General avea drept de recurs in termen de 24 de ore, procurorul de sedinta a anuntat, imediat dupa aflarea deciziei, ca va face recurs. Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa stabileasca un termen pentru judecarea recursului Parchetul General.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.