Autoritatile sunt in stare de alerta, deoarece prognoza pentru perioada urmatoare este ingrijoratoare.

"Nu avem probleme cu inundatiile, dar mai sunt 151 de localitati fara energie electrica si 63 de retele electrice de tensiune cazute. In acest moment se intervine pentru remedierea avariilor", a declarat ministrul. Conform declaratiilor lui Blaga, singurele probleme s-au inregistrat in Mehedinti si Dolj, dar ca s-a intervenit cu promptitudine si au fost limitate pagubele. In viziunea ministrului, Dunarea este principalul inamic in zilele urmatore.

"Urmarim atent Dunarea. La intrare in tara debitul a atins zece mii de metri cubi pe secunda, iar media anuala este de 6.800 de metri cubi pe secunda", a afirmat Blaga. Debitul fluviului este in scadere aval de Portile de Fier pana la Calafat, dar este in crestere pe portiunea spre Tulcea", a mai spus ministrul. Cu ocazia unei intalniri organizate miercuri de ministerele Administratiei si Internelor si al Mediului si Gospodaririi Apelor cu prefectii, pentru a analiza masurile care trebuie concretizate in apararea impotriva inundatiilor, s-au stabilit modalitatile de interventie si masurile de limitare a pagubelor.

Buzaul, pe lista inundatiilor

Buzaul se afla pe lista neagra a judetelor in care s-ar putea produce noi inundatii in aceasta primavara. Potrivit prefectului judetului, Cristi Bigiu, primele fenomene cu care judetul s-ar putea confrunta sunt alunecarile de teren. Inundatiile ar putea lovi in citeva luni, ca urmare a ploilor abundente prognozate. Calamitatile s-ar putea produce in aceleasi zone in care s-au inregistrat si anul trecut. Pentru a preveni efectele naturii potrivnice, autoritatile au demarat lucrari de aparare impotriva dezastrelor, prin consolidarea malurilor si a digurilor.

600 de familii, descoperite in fata Siretului

Sute de familii din localitatea galateana Cosmesti Vale traiesc cu teama ca Siretul se va revarsa si le va inunda gospodariile. Digul care apara satul nu a fost consolidat decat pe o portiune de aproape 200 de metri, din cei 5000 pe care avea nevoie de raparatii. Constructorul, Regia Apele Romane, a inceput lucrarea dupa inundatiile din 2005, dar nu a finalizat-o nici pana in prezent. In consecinta, 600 de familii au ramas descoperite in fata Siretului. In urma cu 8 luni, apele raului au distrus peste 1000 de case din comuna Cosmesti, iar mii de oameni si-au piedut in cateva minute toata agoniseala de o viata. Pentru ca tragedia sa nu se repete, autoritatile locale au cerut de mai multe ori Regiei Apele Romane sa continue lucrarile incepute, insa nici una dintre adresele inaintate de catre Primaria Comunei nu a primit raspuns.

Teama de inundatii a bagat spaima in autoritati

Primarii localitatilor judetului Arges, precum si autoritatile judetului sunt in alerta dupa ce meteorologii au avertizat asupra riscului producerii inundatiilor. Pentru ca este saturat de apa, pamintul nu mai poate primi alte precipitatii, iar riscul inundatiilor este major in cazul unor ploi torentiale. Grad major de risc se inregistreaza si in localitatile aflate la poalele muntilor, ca urmare a scurgerii apelor de pe versanti. Sefii judetului au solicitat primarilor sa-i oblige pe localnici sa-si curete santurile, urmind ca nerespectarea ordinului sa fie sanctionata cu amenzi usturatoare. La rindul lor, Prefectura si Consiliul Judetean sunt pregatite in orice moment sa intervina, la nivelul judetului creandu-se stocurile de alimente si apa necesare in caz de inundatii. In alta ordine de idei, opt zone prezinta risc major de alunecari de teren. Una dintre ele, la Ciofrangeni, a fost deja reactivata.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.