In anul 2006, nivelul de trai al romanilor nu se va imbunatati. Tinand cont de scumpirile ce au fost deja aplicate de la 1 ianuarie si cele preconizate pentru urmatoarele luni, analistii sunt de parere ca romanii o vor duce chiar mai rau decat in 2005. Preturile la gaze, energie electrica si termica, alimente, imbracaminte si transport vor cunoaste salturi apreciabile.

Cauza principala a acestor majorari, spun autoritatile, o reprezinta necesitatea alinierii preturilor in vederea aderarii la Uniunea Europeana. Mai mult, pentru acest an sunt prevazute majorari de taxe si impozite. In incercarea de a face mai suportabila viata celor cu venituri mici, guvernul a decis majorarea cu cateva mii de lei a salariilor, alocatiilor pentru copii si pensiilor.

Gaze si energie. Inceputul de an aduce romanilor facturi marite. De la 1 ianuarie pretul gazelor naturale a crescut cu 17%, iar energia electrica cu 1,85 la suta.

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale explica cresterea preturilor la gazele livrate populatiei prin majorarea substantiala a pretului gazului din import, de la circa 250 de dolari mia de metri cubi in trimestrul patru din 2005, la 285 de dolari pentru luna ianuarie, la care se adauga si o crestere a importurilor de gaz de 4%. Pe langa scumpirea de la inceputul acestui an, analistii economici apreciaza ca pretul gazelor naturale va mai fi majorat in luna aprilie cu 8-9% si in iulie cu 4-5%, transmite Rompres.

Alimente, imbracaminte, transport. In acest an sunt preconizate majorari de preturi si pentru alimente, imbracaminte si transport. Astfel, painea s-ar putea scumpi cu 10%, alcoolul cu 4-5%, iar imbracamintea cu 5%.

Tarifele pentru calatoria cu trenul s-ar putea majora in primavara lui 2006, potrivit directorului general CFR Calatori, Alexandru Noaptes: "Tarifele nu se vor majora de la 1 ianuarie, dar s-ar putea intampla acest lucru din primavara, in functie de rata inflatiei". El a precizat ca majorarea tarifelor va tine cont de rata inflatiei. Ultima scumpire a avut loc in luna septembrie, fiind de circa 1,08%.

Impozite. Producatorii agricoli vor trebui sa achite, incepand cu ianuarie, impozite mai mari pe terenurile agricole. De asemenea, vor fi introduse impozite pe productia agricola. Guvernul a hotarat ca de la 1 ianuarie impozitele pe terenurile agricole si forestiere sa fie majorate la valori intre 200.000 lei vechi si 600.000 lei vechi pe hectar, in functie de calitatea terenului. Producatorii agricoli vor mai fi obligati sa plateasca o taxa de 2% din venitul brut obtinut din valorificarea productiei agricole in unitati specializate.

Persoanele care valorifica produsele pe piata libera vor fi impozitate printr-un sistem declarativ, valoarea taxei fiind de 16% din venitul net.

Impozitele pe castigurile la bursa, din tranzactiile imobiliare, dobanzi si dividende cresc la 16%. Asa prevede codul fiscal in vigoare inaintat de fostul ministru de finante Ionut Popescu. Intrarea in vigoare a noului Cod fiscal pregatit de actualul ministru Sebastian Vladescu a fost amanata.

Statul ajuta romanii cu cateva mii de lei

Subventii. Pentru a acoperi o parte din scumpiri, autoritatile vor aloca subventii de 3.000 de miliarde lei vechi ajutor la gaze si 3.500 miliarde lei vechi pentru caldura.

Potrivit noii grile de preturi, cei care locuiesc intr-un apartament de bloc si utilizeaza gazul doar pentru gatit vor plati o factura mai mare cu 1,76 lei noi (17.600 de lei vechi) pe luna. Insa, pentru cei care locuiesc tot in apartamente, dar care pe langa aragaz au si o centrala termica, cresterea facturii va fi de 25,79 lei noi. Pentru o casa de dimensiuni mari, factura pe luna ianuarie va fi mai "bogata" cu 50,22 lei noi.

Cresterea facturii la incalzire va fi acoperita in cazul familiilor cu venituri reduse din ajutoarele oferite de stat. Astfel, familiile care au un venit de pana la 1.100.000 de lei vechi de persoana vor primi ajutor de incalzire de 1.900.000 lei vechi/luna. Aceste ajutoare vor scadea progresiv, ajungandu-se ca pentru familiile care au un venit de 3.100.000 lei vechi/persoana sa fie dat un ajutor de 240.000 lei vechi/ luna.

Salariu. De la 1 ianuarie, salariul de baza minim brut a fost stabilit la 330 lei noi lunar (3.300.000 lei vechi) pentru un program complet de lucru. Cresterea cu 200.000 lei vechi a fost decisa prin hotarare de Guvern. Cresterea acestuia va duce la o majorare a castigului salarial pentru aproape 630.000 de angajati.

Pensii. Pensia medie estimata pentru anul 2006 va creste cu 12,6% fata de anul 2005, cifrandu-se la 304,5 lei noi lunar (3.045.000 lei vechi) , comparativ cu 270 RON in 2005 si 235 RON in 2004, potrivit ministrului muncii, Gheorghe Barbu.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.