Presedintele Comitetului Parlamentar Mixt UE-Romania, Guido Podesta, membru PPE, dezvaluie care vor fi problemele pe care le va mentiona raportul Comisiei Europene si care va fi traseul de urmat dupa prezentarea lui, in 25 octombrie, la Strasbourg.

Pentru prima data, un oficial european vorbeste despre integrarea Republicii Moldova in UE in acelasi orizont de timp cu integrarea Turciei.

Dumneavoastra monitorizati foarte atent progresele Romaniei si aveti un schimb constant de informatii cu Comisia Europeana pe aceasta tema. Care sunt progresele sau intarzierile inregistrate de Romania pana acum si cum au fost ele receptate de institutiile UE?

Nu exista o pozitie contrara aderarii Romaniei si Bulgariei la UE. Vorbim despre ambele tari pentru ca ele au un drum comun. Dar exista persoane care se intreaba daca aceste rezultate sunt suficiente. Chiar daca Romania are in spate o munca de 24 de luni in acest sens, acum noi analizam de fapt progresele facute in primele 10 luni. Deci este inca timp pentru a atinge acest obiectiv pe care trebuie sa-l reconfirmam. Comisia Europeana trebuie sa prezinte raportul sau Parlamentului European, marti, 25 octombrie, la Strasbourg, si numai in acel moment vom cunoaste care este exact opinia acesteia. Stiu cu siguranta ca au fost inregistrate rezultate pozitive pentru Romania. Poate ca si pentru Bulgaria, dar, din ce mi s-a spus, se pare ca vor fi ceva probleme in plus.

Pentru Romania s-au inregistrat rezultate foarte bune la capitolele ,Justitie", ,Concurenta", dar sunt probleme si intarzieri pentru capitolele ,Lupta impotriva coruptiei", ,Agricultura", ,Siguranta in privinta ali-mentatiei" si alte lucruri asemanatoare.
Am vorbit cu premierul Tariceanu si cu ministrul Boagiu si le-am explicat ca, in tari prietene ca Italia, prezenta rromilor si a bandelor violente de infractori veniti din Romania distruge imaginea tarii. Doua actiuni sunt necesare in aceste cazuri: o mai buna cooperare intre politistii si magistratii romani si italieni si sa explicam ca tara mea a fost, de asemenea, o sursa de imigranti legali si ilegali, in special spre Statele Unite. Asa cum nu trebuie generalizat in privinta italienilor ca ,toti sunt mafioti", tot asa nu trebuie spus ca toti romanii sau toti albanezii sunt infractori violenti. Deci un mai bun control si o pozitie rigida in privinta infractorilor.

Care ar putea fi concluzia Raportului Comisiei?

Nu exclud ca, in acest context, raportul sa retrimita evaluarea pentru cea de-a doua jumatate a anului 2006, cat mai tarziu, pentru a permite celor doua tari sa rezolve problemele pentru care au inca, in mod sincer, nevoie de timp. Sunt mai ingrijorat de Bulgaria decat de Romania. Acum zece luni, Bulgaria era in fata Romaniei, dar situatia s-a schimbat rapid. Exista insa o insuficienta cunoastere a Romaniei si Bulgariei si foarte multe prejudecati. Trebuie insa sa spun ca sunt optimist din doua motive: in primul rand, exista rezultate bune, mai ales din partea Romaniei, iar in al doilea rand, nu este vorba despre o noua extindere a UE, ci de a doua parte a aceluiasi val din care primele zece state au intrat deja. Latinii aveau o vorba: "pacta servanda", insemnand ca si UE trebuie sa-si respecte angajamentele luate. Cred ca 2007 nu este un obiectiv imposibil.

In prezent, se pare ca exista mai multe voci in cadrul grupurilor parlamentare care sunt impotriva aderarii Romaniei la timp. De exemplu, in cadrul grupului din care faceti parte dumneavostra, al Partidului Popular European, colegul Markus Ferber este foarte cunoscut pentru pozitiile exprimate in favoarea amanarii aderarii. Puteti sa faceti o estimare a votului Parlamentului European si sa ne spuneti in ce grupuri se afla opozantii intrarii Romaniei la timp?

Nu cred ca aveti dusmani, dar din motive precum deficitul de imagine si altele, de ordin intern, datorate situatiei din propriile lor tari, unii oficiali au pozitii reflexive. In Franta, Germania, Olanda, de exemplu, situatia economica este destul de problematica. In plus, Constitutia a intrat in coma. Italia iarasi are probleme economice. Se adauga delocalizarile din vechile state ale UE in noile state si viitoarele membre. Mai stiu ca exista aici si un deficit de credibilitate in privinta Romaniei si ar trebui sa cunoastem mai bine rezultatele Romaniei si Bulgariei. Cred ca este necesara o mai buna cunoastere si o crestere a credibilitatii Romaniei in PE si in UE. Mai ales ca nu toate tarile au ratificat Tratatul de aderare a Romaniei.

Cred ca in aceasta privinta s-ar putea face multe lucruri. Eu vreau ca impreuna cu presedintele Comitetului parlamentar mixt UE-Bulgaria si copresedintii romani si bulgari sa fixam, dupa prezentarea raportului, o intalnire la Bruxelles a celor doua delegatii de parlamentari ale UE pentru Romania si Bulgaria si a celor doua delegatii de observatori romani si bulgari la Parlamentul European cu comisarii europeni pentru extindere, Olli Rehn, justitie, Franco Frattini, concurenta, Nellie Kroes, agricultura, Fisher Boel si politici regionale, Danuta Hubner. Cred ca este util ca toti colegii din aceste delegatii care vin din cele 25 de state membre ale UE sa faca mai bine cunoscute si presei, si opiniei publice care sunt rezultatele reale si eforturile pe care le fac Romania si Bulgaria.

Care este pozitia dum-neavoastra in privinta sanselor Republicii Moldova de a intra in UE? La Chisinau se pare ca inceput deja constructia de institutii dedicate acestui obiectiv. Pe de alta parte, contextul internatinal pare a fi mult mai favorabil dupa inceperea negocierilor cu Turcia, Croatia si discutiile despre Serbia si Bosnia pe acelasi subiect.

Am fost la Chisinau, si l-am intalnit si pe presedintele Voronin, chiar in trei randuri, la Bruxelles, la Roma si la Chisinau. Opinia mea este ca, in primul rand, trebuie rezolvate multele si dificilele probleme ale regiunii Transnistria. Apoi, raporturile cu Rusia si pozitia ei fata de aceasta tema sunt foarte delicate. Eu regret faptul ca Romania nu este prezenta in Comisia mixta internationala insarcinata sa rezolve aceste probleme. Cred ca ar fi fost foarte util sa avem reprezentanti si opinii romanesti pe aceasta tema. Daca Moldova va avea capacitatea sa rezolve aceste probleme cu Transnistria, are sanse sa intre in UE. Nu acum, si nu stiu exact cand, dar cred ca aproximativ in aceeasi perioada in care va intra Turcia.

Dar exista o foarte mare diferenta, in favoarea Moldovei si in defavoarea Turciei: Turcia este foarte mare si deci foarte greu de integrat. Noi am votat deja in favoarea inceperii negocierilor cu Turcia, desi pare incredibil de greu. Turcia este cat Romania si Polonia la un loc, cu o rata a natalitatii foarte ridicata si va avea o pondere foarte mare in sistemul social si economic european. Or, Moldova are intre trei-patru milioane de locuitori. Deci, consider ca este mult mai usor sa integram Moldova decat Turcia. Noi insa cunostem foarte bine problemele Moldovei. Presedintele Voronin a adoptat pozitii europene, dar cred ca trebuie sa accepte regulile si criteriile UE, inclusiv schimbarea doctrinei economice a partidului sau comunist, care este impotriva proprietatii private si a economiei de piata. Daca vrea in UE, trebuie sa schimbe aceste lucruri.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.