Atacantul giulestenilor a recunoscut ca executia spectaculoasa prin care a adus victoria echipei sale este mai degraba rodul intamplarii, chiar daca a exersat-o la antrenamente.     Ionut Mazilu a trecut peste toate neimplinirile din ult
Atacantul giulestenilor a recunoscut ca executia spectaculoasa prin care a adus victoria echipei sale este mai degraba rodul intamplarii, chiar daca a exersat-o la antrenamente.     Ionut Mazilu a trecut peste toate neimplinirile din ultima vreme dupa golul marcat din foarfeca, de la 10 metri, cu opt minute inaintea finalului partidei, dar a admis ca la acea faza nu se astepta sa inscrie. "Eu mai exersez la antrenamente astfel de executii, dar de data aceasta a fost o nimereala. Sper sa o tinem tot asa cu victoriile, sa ajungem cat mai aproape de primul loc pana la iarna, iar in retur sa atacam titlul de campioana", a spus Mazilu.     REABILITARE. Autorul celuilalt gol al Rapidului, brazilianul Cesinha, era si el extrem de fericit dupa meci. "Ma bucur ca am inscris si ca suporterii au uitat de acel penalty pe care l-am ratat la Arad. Clubul ma plateste sa marchez, pentru mine este foarte important acest lucru, dar cea mai importanta ramane victoria echipei", a spus sud-americanul. Tehnicianul Mircea Rednic isi doreste ca de-acum incolo elevii sai sa nu se mai impiedice de formatiile considerate de pluton: "Titlul se joaca, dar trebuie sa fim mai atenti cu echipele mici. Nu mai avem voie sa facem pasi gresiti, pentru ca vrem sa terminam pe locul doi la finele anului. Ne dorim foarte mult sa ajungem CFR-ul si sa luam titlul, pentru ca si clujenii se vor mai impiedica".   marius.mihalcea@jurnalul.ro     Si-au recunoscut inferioritatea   Deoarece antrenorul-jucator al moldovenilor, Dorinel Munteanu, s-a resimtit dupa o lovitura primita in urma unui duel aerian cu rapidistul Ovidiu Herea, la conferinta de presa a participat din partea vizitatorilor Daniel Timofte. "Dorinel avea ameteli, era putin confuz, dar isi va reveni. Altfel cred ca dupa aspectul jocului din prima repriza meritam un egal. Din pacate, dupa iesirea lui Dorinel, fortata de acea accidentare, s-a creat o degringolada si asta s-a vazut in jocul nostru", a spus Timofte. "Rezultatul este just", a afirmat finantatorul vasluienilor, Adrian Porumboiu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.