Celalalt Neciu

Strada lui Neciu incepe cu o sosea si se termina intr-un camp inghetat. Ciorile sparg pojghita de deasupra baltilor ca sa ajunga la apa. O duzina de caini alearga, sufland aburi, in jurul camionului lui Neciu. Nu cel implicat in accident, dar poarta numerele celui pe care il conducea acum un an.


Neciu a crescut la orfelinat. Neciu s-a descurcat singur, iar, cand i-a fost suficient de bine, si-a luat mama la el acasa. "Acasa" arata ca o casuta mica, de turta dulce si roz, care ii adaposteste copiii, o adolescenta draguta si un flacau pe mana caruia a ramas afacerea cu transporturile, nevasta care se ascunde atunci cand vin gunoierii la poarta, la fel cum fac toti cei de pe strada, si batrana.


Cum arata viata lui Neciu dupa un an de la accident...? "Profesional nu s-a schimbat mai nimic. Nu m-a acuzat nici unul dintre cei care ma cunosc si cu care am lucrat. Familial? E la fel, ai mei ma iubesc la fel de mult. Cunoscutii se poarta la fel cu mine. Doar eu ma simt imbatranit cu zece ani..." Vecina ii viziteaza nevasta. In doua zile, la poarta lui s-au oprit doua Dacii, din Ialomita si Vaslui. Bidoane si piese auto. Nu in cantitati comerciale, ci mai degraba amicale.


Stie ca a gresit si vrea sa plateasca pentru asta. Dar plata sa fie numai pentru ce crede el ca a facut rau. Pentru ca a mers cu masini neinmatriculate, cu numere false. "Asta am facut si nu ascund. Nu ascund de mine, intelegi? Nu asa imi recapat linistea."


DEMN. Nu e lacrimogen, dar il ia cu fiori cand povesteste despre accident. "In seara in care am spus unde e trupul am putut sa dorm." Tremura la marginea campului, parca ar avea picioarele din lame de otel suedez. Zbarnaie. Ridica fesul si arata spre parul carunt, povesteste despre seara accidentului, despre procurori, judecata. Are ochii rosii. E nebarbierit, pare terminat, desi sustine ca nu. E imbracat corect, chiar mai corect decat ar fi necesar ca sa umbli pe o strada desfundata si plina de gropi. Arata peste fostul islaz, peste hectarele acoperite cu peturi si pungi sfasiate, la vreo doi kilometri departare. Lucreaza in alta parte acum. A fost sofer profesionist 22 de ani: "Castigam mai mult decat un salariat, aveam un angajat, era bine".


"Am doi caini, m-am chinuit, ca mi-a fost greu atunci, si le-am facut custi la amandoi. Nu sunt un om rau. Pe femeia lui au inrait-o altii... televizorul... cand unul nu te iubeste, nici tu nu poti..." Neciu e un om simplu, ale carui comparatii vin din inima si ies ciudat pe gura. Ar vrea sa spuna ca ar fi ajutat-o pe vaduva daca aceasta nu ar fi fost pornita sa ii faca rau. Dar in acelasi timp o si scuza... "Inca mai poti sa minti poporul cu televizorul..." Ba chiar o compatimeste, intr-un mod mai subtil: femeia avea nevoie de echilibru sufletesc, nu de ura. Pentru binele ei...


Mama lui, cea care l-a dat la orfelinat, "n-o judec, nu a putut sa ma tina", a fost acasa la ea, la tara. "Stii ce i-au spus oamenii? Exact ce au vazut si au citit. Ca sunt un criminal care a facut puscarie jumatate de viata." N-a avut niciodata vreo condamnare. Si nu ii acuza pe oameni, ci pe cei care s-au grabit sa il numeasca "ucigas, inainte de a citi o fila a vreunui dosar".


Nu crede orbeste in Justitie, "chiar daca am fost scos de sub acuzarea de omor deosebit de grav si am scapat si de cea de omor din culpa". E confuz in exprimare, daca nu te intereseaza ce vorbeste si doar vrei sa il ai pe reportofon. Dar numai prost nu e.


Neciu asteapta hotararea instantei, oricare ar fi ea, o sa o accepte. A facut armata, a lucrat in strainatate si au trecut luni in sir fara sa isi vada familia. "As rezista. Probabil."

---

Despre autor: