Romania e salvata de soldatii lui Hristos

Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, de la Manastirea Sihastria, unul dintre marii duhovnici si carturari romani, care in noaptea de miercuri spre joi a plecat catre Imparatia lui Dumnezeu, va fi inmormantat astazi, la Sihastria (foto), alaturi de prea bunul parinte duhovnic Cleopa. Tot azi, la manastirea Petru Voda, din apropiere de Sihastria, va avea loc parastasul de un an al parintelui Calciu oficiat de parintele Iustin Parvu. Despre jertfa "soldatilor lui Hristos" a vorbit Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, autor a numeroase lucrari de referinta ale monahismului si ortodoxiei romanesti, intr-unul din cele mai recente numere ale revistei "Lumea monahilor", text pe care il reproducem mai jos, in memoria parintelui. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! (D.E.)
Fiecare om vrea sa traiasca si sa se simta mai fericit. Unul mai fericit material, iar sfintii fericiti spiritual. Sfantul sta acolo unde poate sa se roage cu lacrimi. Daca nu se roaga cu lacrimi, nu-i nici el sfant si nu-i chemat de Dumnezeu. Sfantul este sfant ca are lacrimi la rugaciune. Dar nu lacrimi de jale, ci lacrimi de bucurie, ceea ce noi nu prea le-am gustat. Lacrimi extraordinare, calde si fierbinti ca focul lui Dumnezeu. Drumul sfintilor e drumul raiului. Drumul sfintilor e drumul vesniciei. Daca mergem pe drumul carciumilor, si, ma iertati, al pornografiei, e iadul vesnic. Daca mergem pe drumul cuminteniei, al blandetii, al modestiei, al milosteniei, al Sfintilor, Romania nu va pieri. Si tara aceasta, pe care putini o lauda si multi o ravnesc, nu intamplator supravietuieste. Sa dam lauda lui Dumnezeu.
Patria sihastrilor si a sihastriilor
Nu stiu cate tari or mai fi in lume mai impodobite fie si fizic, daca nu altcum, decat Romania. E semn ca mai sunt oameni care se mai roaga. Tara asta a avut si are sfinti. Sunt si acum sfinti. Stim o sfanta care, hai sa-i spunem numele, Ecaterina, traieste undeva in munti. Nu am vazut-o fata catre fata, dar trimitem un preot sa o impartaseasca din cand in cand. Iti spune si cum te cheama, iti spune si cele ce vor sa fie. O femeie. Nu a avut familie, tatal ei a murit, ea a ramas singura si sta undeva intr-un bordei in padure si se roaga cu mainile la cer. Atata pot sa spun despre ea. Sunt sfinti si de azi incolo, Romania mai are sfinti, Romania este o tara a sihastriilor, cum nu intalnim in alte tari. Duhul lucreaza mai mult cand sunt unul, doi sau mai multi adunati in numele Preasfintei Treimi. Ori, sihastrii au implinit aceasta treime harica, au ales linistea. Si Romania este in spatiul acesta carpatic pe care ni l-a dat Dumnezeu, caci tara asta nu ne-au dat-o oamenii, nici voievozii nici imparatul. Aceasta tara rotunda ca o prescure, careia inca ii mai zicem Romania, a fost si pare sa mai supravietuiasca si de acum incolo, ca o patrie a sihastrilor si a sihastriilor.
Sfintii fara nume
Prin sihastru intelegem un om de liniste. Prin cuvantul grecesc care vine de la isihie, sihastru este un om care iubeste linistea. Liniste nu inseamna sa dormi si sa mananci, ci sa te rogi in taina, sa poti vorbi cat mai direct cu Dumnezeu si neincetat, daca se poate. De ce romanii au iubit viata isihasta? Pentru ca si laicii, mirenii au iubit viata isihasta. Ce sunt satele romanesti din Apuseni, din Maramures, chiar din Bucovina noastra, din zona Moldovei? Sate micute cu oameni foarte linistiti. De ce sunt mai agitati oamenii din localitatile mai mari decat cei din localitatile mai micute? Pentru ca oamenii din localitatile mai micute se roaga mai mult. Au mai multa liniste, asculta mai putin zgomot, vad mai putin pe orizontala si mai mult pe verticala. Se roaga mai mult. Deci si sihastrii care au venit si au intemeiat aceste mici sihastrii, au venit dintr-un spatiu rural, de la stana cu oi, dintr-un satuc, dintr-o casa cu 8 - 10 copii. Si nu au facut altceva, decat au continuat viata sihastreasca, de liniste, de acasa. Au dus-o intr-un munte sau intr-o poiana. Sihastrul a adaugat la rugaciunea pe care l-a invatat mama inca ceva in plus: inima lui, rugaciunea lui Iisus, lacrima lui, privegherea de noapte, posturile, toate acestea l-au facut sacru, ca un sfant, un cuvios, fara nume. Asta-i taina mare a romanilor, sihastrii cu multi sihastri, dar sihastri fara nume. Asta-i smerenia si noi trebuie sa o subliniem. Nu e prostie asta, ci este mare calitate duhovniceasca. Nu si-au scris numele nici pe piatra si poate nici macar pe cruce. Au trait numai in anonimat ca sa-i cunoasca numai Dumnezeu, iar numele lor sa fie scris in cartea vietii. Si bine ca nu le-au ramas numele, ca ne laudam prea mult cu numele lor. Ici - colo ne-au mai ramas prin toponimii. Atat. Oameni care au trait ca niste straini, ca sa fie cunoscuti doar de Hristos. Asta nu intalnesti in multe locuri. (Arhimandrit Ioanichie BALAN)
Cu conferinte nu prea salvam Romania
Toate manastirile au fost sihastrii la inceput. A venit voievodul, i-a placut locul, a facut o donatie si s-a ridicat manastirea, ctitorie a domnitorului nu stiu care. Uite, manastirea Putna nu e cea pe care o vedem acuma.
A fost pe locul sihastriei lui Daniil Sihastrul. Aceea a fost manastirea Putna, dupa aceea a venit marea manastire, de interes national sa zicem, ridicata de Stefan cel Mare, care era mare pentru pentru ca este mai incarcata de patriotism si de traditie, decat de incarcatura spirituala si duhovniceasca, cum era cea a lui Daniil Sihastrul.
Pe scurt, asta ar fi viata sihastreasca, viata de rugaciune, de smerenie, nu total rupta de lume, ci atat cat se poate. Cand satul era in nevoie, cand mama plangea de necaz, cand voievodul era in primejdie, ce faceau calugarii, soldatii lui Hristos? Ce-a facut Daniil Sihastrul: se rugau pentru tara.
Acum Romania, socotit la kilometru patrat, este tara cu cei mai multi monahi si cu cele mai multe manastiri. Nu este insa un prilej de lauda. Este un prilej de frica. Vai noua daca ne gandim doar cantitativ, si nu calitativ. Ramane sa ne gandim: noi astazi ramanem numai cu istoria sihastriilor? Ne laudam cu toponimia, ca aici a fost un sihastru si aici un pustnic? Ramane sa vedem daca ne pastram aceasta verticalitate din istorie. Aici e raspunderea tuturor romanilor. Cu conferinte nu prea salvam Romania, cu vorbe frumoase nu prea salvam Romania. Cu traire frumoasa in Hristos, fratilor, vom razbi. Cu traire autentica in Hristos, cu rugaciune, cu viata curata. (Ioanichie BALAN)

---

Despre autor: