Maria Filotti, actrita nuantelor

In urma cu 51 de ani, mai exact la 5 noiembrie 1956, s-a stins din viata actrita Maria Filotti, in timp ce se turna filmul "Citadela sfaramata", dupa Horia Lovinescu, in care juca rolul Adelei. In afara de cei din breasla, destul de putini sunt aceia care isi amintesc de stralucirea actritei pe scena, de dorinta ei de a lasa in urma interpretarea traditionala, de perfectionismul care i-a acompaniat cariera. Reeditarea volumului de memorii "Am ales teatrul", lansat in recent incheiatul Festival National de Teatru, curatat de pasajele ce facusera posibila aparitia cartii in 1961, platind tribut ideologiei de partid, este o forma sobra de evocare a acestei foste glorii a Teatrului National.
"Drumul catre natural"
Fidela evenimentelor care i-au alcatuit cariera si fara sa sufle o vorba despre luptele de orgolii din culise, rememorarea propriei vieti accentueaza latura meditativa a personalitatii Mariei Filotti, de altfel recunoscuta ca fiind unul din destul de putinele cazuri cand intuitia si temperamentul se intalnesc, pe scena sau in fata camerei de filmat, cu inteligenta lucida.
"Teatrul de pe vremuri avea tendinta nefasta de a inchide pe actor in carapacea unei formule", isi amintea actrita. Evitarea formulei a fost o constanta a vietii sale profesionale, insotita de cautarea interpretarii autentice prin roluri dintre cele mai variate, de ingenue, cochete sau de tipuri care trec de aceasta categorizare. Fie ca a fost Fedra, "dama cu camelii", Arkadina din "Pescarusul" lui Cehov, regina Angliei, imparateasa Bizantului sau Anna Karenina, Zoe sau Veta, actrita a mers pe "drumul spre natural", cum ea insasi descria evolutia artei actorului de-a lungul secolelor. In 1919, deja profesoara la Conservatorul de Arta Dramatica, unde initial o inlocuise pe Tony Bulandra, elaborase un curs de mimica, pentru prima data acceptat in Romania, cautand acelasi drum. L-a gasit destul de repede, imbratisand ideea ca actorul este, inainte de toate, un observator: "Actorul trebuie sa fie un mare observator al altora, care sa stie a priveasca oamenii din jur (...) si, cand va avea ocazia, sa stie a intrebuinteze acest material de observatie. (...) Dar tot atat de pretios este sa stie sa se observe pe el insusi, in reactiile sale fata de imprejurarile diferite ale vietii. Si pentru aceasta e bine sa fi simtit si sa fi trait cat mai mult, ca sa poata regasi o cat mai bogata gama de sentimente si sa le retraiasca in personajele ce la intrupeaza pe scena, dand accentul just bucuriilor si durerilor sale."
"Vesnic sunt nemultumita de mine"
In "Am ales teatrul", copilaria si adolescenta cu lectiile de greaca si piesele improvizate care ii aduceau mereu roluri de baieti, impreuna cu meditatia consistenta despre teatru si actorie fac casa buna cu inregistrarea mersului unei istorii destul de nelinistite (evenimentele din 1907, efectele Primului Razboi Mondial si deceniile de dupa). Predomina insa un spirit analitic intrupat intr-o actrita ce respinge turnul de fildes, mizand pe implicarea permanenta in viata tumultoasa a teatrului, ajungand in timp delegata a actorilor romani la congresele Societatii Universale de Teatru de la Paris, Londra, Viena, Moscova.
"Vesnic sunt nemultumita de mine" - acesta este sentimentul care a ajutat-o pe artista nascuta in 1883 in Batogu, un sat din Braila, sa urce pe scena, dupa absolvirea Conservaturului, fara asentimentul tatalui, alaturi de Marioara Ventura, Constantin Nottara, sotii Bulandra, Aristizza Romanescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Dumitrescu, Clody Bertola (care i-a fost studenta), Tantzi Cocea etc.
Imblanzita prin observatie lucida si nuantare a ideilor, forta temperamentala pusa la lucru de actrita a creat roluri dintre cele mai consistente. La montarea piesei "Pariziana" de Henry Becque, in care o juca pe Clotilde, in noiembrie 1929 Mihail Sebastian scria astfel in cronica sa de teatru din "Cuvantul": "Si-a construit rolul patetic, cu resurse de comediana mare, facandu-ne sa uitam tot ce ar fi fost fals si vechi. A creat o femeie. A schitat un caracter. A descoperit un umor ascuns, a facut sa straluceasca o replica stearsa. Inca un mare success al unei artiste mari."
In iuresul istoriei
Confruntarea cu nuantele cele mai fine ale rolurilor pe care le-a jucat, in credinta ca actorie inseamna intuitie, inteligenta si cultura, nu a tinut-o pe Maria Filotti inchisa in propria lume. Dimpotriva, a plasat-o in iuresul istoriei, aratandu-i in 1916, de exemplu, un Iasi ce devenise "umbra trista a orasului linistit si cald", aducandu-i pensionarea prematura in iunie 1937 sau, dupa Al Doilea Razboi Mondial, punand-o in fata comercializarii teatrului. A urmat, in perioada 1939-1949, experienta de la Teatrul din Sarindar, devenit Teatrul "Maria Filotti", neocolit de bombardamentul din aprilie 1944. Dupa care, inevitabil, actorul a devenit proprietatea Statului, ca si repertoriul teatrelor. Iata filtrul ideologic la lucru, asa cum isi amintea actrita "Asadar englezi si americani, zero. De autori rusi sau sovietici nici nu se putea pomeni. (...) Pentru a juca autori francezi, trebuia sa fie trecuti prin ciurul cenzurii, care sa constate ca au stramosi garantat arieni, ceea ce nu era intotdeauna posibil. Daca nu era vorba de un autor jucat la Paris sub ocupatie, nu puteai oferi cenzurii nici o garantie. (...) Ce mai ramanea? Fireste, rezervorul pieselor italiene. In ceea ce priveste autorii italiani nu se punea problema originii rasiale, un autor jucat in Italia constitutind pentru autoritati o garantie suficienta. In sfarsit, productia italiana de teatru din acei ani a constituit un rezervor de tendinte invaluit protestatare impotriva ideologiei regimului fascist, tendinte desigur indirecte si foarte atenuate, dar totusi existente, si care faceau ca aceste piese sa fie mai aproape de sentimentele publicului nostru."
Dincolo de aceasta variatiune de tema "greul drum spre implinire" raman nenumarate roluri de amploare si mai mult de trei decenii la catedra, un volum de memorii neincheiat la data mortii actritei, o expozitie personala chiar in apartamentul personal ( Str. Vasile Parvan, nr, 12) si teatrul din Braila care ii poarta numele.

---

Despre autor: