17 Noiembrie 2007
Urmaresc conferinta unui medic savant, presedintele in functie al Academiei de Stiinte Morale si Politice din Franta, si ma surprinde in discursul sau urmatoarea propozitie: "in aceasta lume concurentiala <<le savoir>> face si va asigu
Urmaresc conferinta unui medic savant, presedintele in functie al Academiei de Stiinte Morale si Politice din Franta, si ma surprinde in discursul sau urmatoarea propozitie: "in aceasta lume concurentiala <<le savoir>> face si va asigura multa vreme de aici inainte diferenta". Imi place, dar nu stiu daca este asa. Intr-o ordine ideala a lucrurilor "le savoir" este elementul care diferentiaza, ierarhizeaza, intr-adevar, actele si lucrurile omenesti, dar, din pacate, nu traim deloc intr-o ordine ideala. Accept, totusi, propozitia, mi se pare inspirata si incurajatoare.
Cultura europeana, observa un filosof al culturii, are la baza trei sacrificii (trei condamnari la moarte): condamnarea lui Socrate, rastignirea lui Iisus si arderea pe rug a lui Giardano Bruno. Sacrificii rituale? Valery spunea ca modelul european, care a devenit modelul intregii lumi moderne, s-a construit prin fuziunea a trei forte spirituale: geometria greaca, spiritul pragmatic al Romei si morala crestina. In spatele acestei ecuatii se afla, cu adevarat, trei sacrificii... daca acceptam, bineinteles, ideea ca Socrate reprezinta nu numai filosofia, dar si geometria greaca. Adica spiritul grec in totalitate...
Stendhal numeste dragostea "o pasiune vizionara" si crede ca limbajul ei cere o exactitate matematica. Observatie deconcertanta. Cum poate vorbi iubirea limbajului exactitatii? Am crezut totdeauna ca limbajul iubirii este acela al ambiguitatii visatoare sau al pasiunii nelinistite. Cred ca Stendhal se inseala. El are, dealtfel, gusturi curioase, cand e vorba de femei. Si-a dorit totdeauna sa fie iubit de o femeie melancolica, slaba si actrita. Uneori este de o mizantropie neagra: "sufletul omului - zice el - este o mlastina infecta; daca nu treci repede, te afunzi". Cum a putut crea prozatorul o tipologie atat de fina a feminitatii? Este, dealtfel, un om pudic si considera ca scrierile lui i-au inspirat aceeasi pudoare ca si iubirile sale: "nimic nu-mi pare mai ridicol decat sa aud vorbindu-se de ele"... La acest punct sunt de acord cu Stendhal. Lipsa de pudoare indica o grava lipsa de caracter. Nimic nu-i mai greu de suportat decat autorii care barfesc femeile pe care le-au iubit si-si lauda, cu nerusinare, cartile pe care le-au scris. Spectacol apocaliptic. Cand ii intalnesti (si acest fapt se intampla cam in fiecare zi) iti vine, vorba lui Cioran, sa-ti dai demisia din lume. Din lumea scriitoriceasca, cel putin...
Am un prieten, prozator important, as putea zice chiar mare prozator, care m-a anuntat zilele acestea ca a terminat un roman de idei, roman eseistic, in fine, un roman fundamental de 1500 de pagini. Teoria lui este ca numai cartile masive pot spune adevarurile esentiale despre conditia umana si despre bolile lumii postmoderne. Il ascult cu atentie si, intr-o pauza a demonstratiei, imi fuge gandul la moralistul Joubert care scrie undeva: "orice opera de geniu - epica sau didactica - este prea lunga daca nu poate fi citita intr-o singura zi". Cu aceasta idee in cap imi vine sa-l intreb pe prietenul meu care tocmai a incheiat romanul masiv, fundamental de care am amintit mai inainte: "n-ai putea sa mi-l oferi gata citit?". Dar nu-l intreb...

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.