Dosarele de retea ale arhiepiscopului Andrei contin date precise, iar acestea povestesc cu totul altceva decat ceea ce ne-a oferit autorul reverentiosului portret. E adevarat doar ca Andrei Andreicut a fost recrutat in anul 1983 in urma unui santaj. Amenintarea ar putea fi considerata drept o circumstanta hotaratoare, dar legea actuala nu tine seama de ea. Daca ne intereseaza in principal judecata morala, e necesar de precizat cum a fost posibila santajarea lui Andreicut de catre Securitate. Un fapt penal: acesta, preot in acea vreme, oferise mita si mijlocise mituirea unui profesor de la seminarul teologic din Bucuresti. Ceea ce inseamna ca viitorul arhiepiscop coborase inca din 1983 de pe lista de asteptare a lui Dumnezeu ca sa stea pe lista de informatori ai Securitatii.
Daca nu credem ceea ce a notat Securitatea despre colaborationismul lui Andreicut - si e bine sa nu ne bizuim pe ce au scris ofiterii de legatura despre oamenii lor - ramane sa evaluam notele si declaratiile celui in cauza. Acestea il arata pe informatorul cu nume de cod "Ionica" si "Vasile" drept un asistent al politicii ceausiste impotriva minoritatilor religioase. A fost recrutat pentru posibilitatile sale de a "penetra in intimitatea elementelor fost greco-catolice" si cele scrise de el confirma asumarea sarcinilor. Noteaza drumul unui obiectiv al Securitatii in blocul unde locuieste o fosta calugarita greco-catolica, il denunta pe superiorul unitilor din Germania pentru Apelul sau catre romanii din strainatate, califica greco-catolicismul o miselie etc. Andreicut a ajutat si la urmarirea slujitorilor romano-catolici. Intr-o informare din luna august 1985, el denunta un preot catolic care tinea cursuri de catehizare cu copiii sau nepotii unor credinciosi, "iar preotul respectiv ii noteaza in registrele lor cu numele maghiarizate". Iata un gen de note care cantarea greu in planurile Securitatii ceausiste. Ele puteau sa faca si au facut efectiv rau.


Dosarul de retea nr. 354 pe numele arhiepiscopului de Alba si Mures probeaza si tradarea secretului spovedaniei. Unul dintre credinciosi venise la el sa-i marturiseasca ca are probleme de ordin sentimental cu prietena sa si ca intentioneaza sa se casatoreasca cu o straina. "Indrumatorul spiritual" l-a denuntat scriind in nota sa informativa catre Securitate din 28 octombrie 1983 toate aceste date intime, compromitatoare si utilizabile in scopuri proprii de institutie.
Incalcarea secretului marturisirii este un pacat grav, preotul care a facut-o nu ar mai avea drept sa slujeasca. Este motivul pentru care purtatorii de cuvant ai bisericilor refuza cu incapatanare sa recunoasca fenomenul desi, iata, probele exista negru pe alb. Interesant ca acest "detaliu" nu conteaza nici pentru unii comentatori proclericali. Oare cat conteaza tradarea secretului spovedaniei pentru enoriasi?