Evolutia de saptamana trecuta a paritatii dintre moneda unica si cea americana a fost una volatila. Dupa atingerea la inceputul lunii a maximului istoric de 1,4283 dolari, cei care s-au aflat pe pozitii short (de vanzare) pe dolar au decis ca este mo
Evolutia de saptamana trecuta a paritatii dintre moneda unica si cea americana a fost una volatila. Dupa atingerea la inceputul lunii a maximului istoric de 1,4283 dolari, cei care s-au aflat pe pozitii short (de vanzare) pe dolar au decis ca este momentul sa isi marcheze profiturile, ceea ce a facut ca martea trecuta euro sa scada la un minim de 1,4017 dolari, nivel care nu mai fusese inregistrat din 20 septembrie. Apropierea de pragul suport de la 1,40 dolari a inversat directia paritatii dintre cele doua monede, euro urcand la finele saptamanii la 1,4212 dolari.
Euro pare pregatit in acest moment sa atace pragul de 1,44, sau de ce nu, de 1,45 dolari, daca avem in vedere ca Rezerva Federala va fi probabil obligata sa scada dobanda sa de politica monetara inca o data pana la sfarsitul anului. Luna trecuta, Fed a redus dobanda de la 5,25 la 4,75%, masura necesara pentru a contracara efectele create de criza declansata in domeniul imobiliar de companiile de credit ipotecar cu grad ridicat de risc, care s-a extins apoi cu repeziciune pe toate pietele de capital. In acelasi timp, economia SUA da semne clare de incetinire a ritmului sau de crestere si chiar de intrare in recesiune, eveniment prognozat de la inceputul anului de fostul sef al Fed, Alan Greenspan. Saptamana trecuta, acesta a revenit in prim-planul presei, el afirmand ca preturile locuintelor din Statele Unite vor scadea mai mult ca sigur, iar declinul va determina consumatorii sa isi restranga cheltuielile.
La randul sau, seful FMI, Rodrigo Rato, a declarat ca efectele crizei creditelor ipotecare subprime din SUA se vor rasfrange la nivelul economiei reale si la cel al bugetelor. Acesta a precizat ca economia SUA va avea un ritm de crestere mai slab, in timp ce in Europa cresterea economica pare deja mai lenta, iar Japonia pare afectata si ea intr-o mai mica masura. In plus, Rato crede ca moneda americana este subevaluata din multe puncte de vedere si a avertizat ca poate produce un exces de volatilitate de pe pietele financiare.
Perspectivele mentinerii dolarului sub presiune au majorat interesul investitorilor in metalul galben, considerat un refugiu sigur in fata turbulentelor care apar pe pietele de capital. Astfel, vinerea trecuta uncia de aur a urcat pe London Bullion Market la 749,50 dolari, maxim al ultimilor 28 ani.
Analistii de la Morgan Stanley au luat deja in calcul pentru metalul galben atingerea in cursul anului viitor a pragului de 800 de dolari.
In ceea ce priveste paritatea dintre moneda unica si cea nipona, aceasta a urcat vineri la 167,1 yeni, la circa doua unitati de maximul istoric de 169,07 yeni inregistrat in 23 iulie. Scaderea yenului este consecinta deciziei Bancii Japoniei de a mentine dobanda de politica monetara la nivelul de 0,50%, valoare care se mentine din februarie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.