Comitetul Democratic Evreiesc - o facatura comunista

Nasul Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) a fost seful suprem al comunistilor romani, Gheorghe Gheorghiu-Dej. L-a nasit in public, la Templul Coral din Bucuresti. In acea zi de 25 aprilie 1945, Templul era plin de evrei veniti sa sarbatoreasca infiintarea, la San Francisco, a Organizatiei Natiunilor Unite si sa protesteze impotriva restrictiilor mandatului englez impotriva emigrarii evreilor in Palestina. Dupa ce au vorbit somitatile ulitei evreiesti, a urcat la amvon tovarasul Gheorghiu-Dej. Nu-l invitase nimeni, nu anuntase pe nimeni ca va veni. A vorbit destul de mult, i-a complimentat pe evrei, "tovarasi pe drumul democratiei romanesti", si asa, in treacat, a lasat sa se inteleaga ca va lua fiinta "o organizatie evreiasca reprezentativa". Asa a luat nastere la 25 aprilie 1945, la Adunarea evreiasca de la Templul Coral, abominabila facatura comunista CDE.
Calul troian al comunistilor in comunitatea evreiasca
In umbra, de cateva luni se agita comunistul evreu Iosif Schreier, secretar general al Ministerului de Interne si stabul organizatiei "Apararea Patriotica" (ulterior a fugit in strainatate). La 2 iunie 1945, Schreier s-a intalnit cu avocatul Dadu Rosenkrantz, care se recomanda drept "omul lui Wilhelm Filderman", autenticul lider al evreimii-romane, cu scopul de a largi "Comitetul de initiativa" cu 60 de personalitati evreiesti. Peste noapte, "Comitetul Evreiesc Antifascist", o organizatie oarecare, de sorginte comunista, isi schimba numele in "Comitetul Democratic Evreiesc", cu un presedinte comunist evreu: pictorul M.H. Maxy. Acesta are o tresarire de constiinta si-l avertizeaza pe Kiva Orenstein (presedintele Marei Loji Bnei Brith din Romania, mort mai tarziu in beciurile Securitatii) ca CDE are sarcina sa lichideze "Partidul Evreiesc" al lui A. L. Zissu si "Uniunea Evreilor Romani" a lui Filderman.
Din nefericire, unele partide si organizatii sioniste de stanga si-au dat concursul la infiintarea CDE.
Prima Conferinta nationala a CDE a avut loc la 25 iunie 1946, sub presedintia comunistului evreu M.H. Maxy. Dr. Moses Rosen, in calitate de presedinte al sectiei Cultelor a Comunitatii Evreilor din Bucuresti, a facut o "critica negativa" a institutiilor de cult si administrative evreiesti.
A urmat o rotire a cadrelor: pictorul Maxy, considerat prea "moderat", ii lasa locul lui Bercu Feldman, un fanatic comunist, activist al C.C. al PCR. Secretar general al CDE este "ales" tovarasul N. Goldhamer, un evreu ilegalist comunist. Pe un loc secund trece si tovarasul L. Abramovici (Chirita). Unul din "durii" stabimii comuniste, Vasile Luca, va fi insarcinat de conducerea de partid sa aiba "grija" de noul CDE.
O data CDE comunizat, e randul Federatiei Comunitatilor Evreiesti. La 17-18 februarie 1948, 150 de delegati reprezentand 88 de comunitati din tara, s-au intrunit la Bucuresti, alegand noua conducere: prof. Maximilian Popper - presedinte; H. Leibovici-Serban - secretar general; av. I. Bacal, I. Negriu, Paul Davidovici, Bercu Feldman si Angel Dascalu (in afara de ultimul, cu totii vechi membri de partid). Cati din ei erau securisti, doar Arhivele o vor confirma candva, (Paul Davidovici, de pilda, o vreme cu functie superioara in serviciile speciale ale Presedintiei Consiliului de Ministri si dupa aceea avand un post important in Securitatea generala).
Reorganizarea comunista a CDE si a Federatiei Comunitatilor Evreiesti va fi justificata ideologic de faimoasa "Rezolutie a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. in chestiunea nationala", publicata in "Scanteia" pe data de 12 decembrie 1949. "Rezolutia" a fost precedata de o intensa zvarcolire ideologica pe palierul cel mai de sus al Olimpului comunist.
Rezolutia Biroului Politic in "chestiunea evreiasca"
La 26 octombrie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej a convocat Biroul Politic al Partidului Comunist. Pe ordinea de zi o singura problema: "Problema evreiasca".
O stenograma e un document uscat, dar nu e greu sa sesizezi teribila tensiune a sedintei. Vorbesc tovarasii, arata de ce "problema evreiasca" nu poate fi despartita de lupta de clasa, care, desigur, se ascute pe zi ce trece. Dej ii insarcineaza pe Vasile Luca, Lothar Radaceanu, Miron Constantinescu, Emil Bodnaras si Bercu Feldman cu redactarea textului care va deveni peste putin timp faimoasa "Rezolutie a Biroului Politic al C.C. al P.C.R. in problema nationala".
Rezolutia avea drept obiectiv esential "demascarea sionismului". Concluzia era limpede: miscarea sionista trebuia desfiintata. Pentru a se dovedi ca insasi "masele evreiesti" doresc acest lucru, seful CDE, evreul comunist Bercu Feldman, propune ca insasi "masele evreiesti" sa atace, sa devasteze si sa ocupe sediile organizatiilor sioniste din toata tara. "In frunte sa mearga cursantii!" - propune acelasi Bercu.
Mascandu-si intentiile adevarate, CDE organizase cursuri speciale destinate evreilor care doreau sa emigreze in Israel, de fapt un program de spalare a creierului, de indoctrinare marxist-leninista. "Cursantii", odata ajunsi in Palestina, trebuiau sa devina membri ai Partidului Comunist Israelian.
In ultima noapte a lui noiembrie 1948, toti "cursantii" au fost trimisi sa atace sediile organizatiilor sioniste si, dupa ocuparea lor, sa le transforme in sedii CDE. Un tip de pogrom prezentat chipurile ca "o izbucnire spontana a maselor de evrei".
Ciocniri de strada intre sionisti si fidelii CDE
La sediul central al "Hehalutz"-ului, din strada Florian, CDE-istii au pus stapanire pe arhiva organizatiei sioniste si nici pana astazi ea nu a fost returnata proprietarilor de drept; dar nici nu a fost pusa la dispozitie cercetatorilor. In schimb a servit anchetatorilor Securitatii, la interogarea sionistilor arestati. Istoricul Slomo Leibovici-Lais relateaza: "Atacul asupra sediului <<Bnei Akiva>>, din Bucuresti, strada Colonel Orero 24 - la intersectia cu Dudesti si Mircea-Voda - i-a alarmat pe evreii din cartier. Muncitori adunati in graba de prin intreprinderi au fost adusi cu camioane, in ajutorul bandei de napustitori. Coborati din masini, cu manivele, chei suedeze, lanturi de tot felul, au ramas neputinciosi fata de numarul mereu in crestere, al celor ce continuau sa se adune. Tramvaiele si-au oprit circulatia, neputand traversa prin multimea adunata - pana la refuz - pe strazi si trotuare. Sionistii din alte organizatii au venit in ajutorul celor atacati. Membrii de la <<Mizrahi>> - partidul maturilor, din care facea parte si miscarea de tineret <<Bnei Akiva>> - au ajutat la contra-atac. Si-au aparat cartierul lor general si au reusit sa ia contact telefonic - in ebraica - cu delegatia israeliana la Paris."
Politia a fost adusa - cu forte intarite - sa imprastie pe cei adunati. Demonstrantii au intonat Imnul tarii, Internationala si Imnul Israelului "Hatikva", si politistii s-au vazut nevoiti sa ia pozitie de drepti si sa-si duca mana la chipiu. Corespondentii straini s-au grabit sa transmita evenimentul redactiilor lor din strainatate. Stirea a fost difuzata, chiar in noaptea aceea, la postul de radio BBC din Londra si reluata in presa evreiasca din lume.
Ciocnirile dintre sionisti si bandele CDE au fost initiate si monitorizate de agentii Securitatii. Unul dintre acestia, colonelul Tudor Sepeanu relateaza intr-o sinteza: "In astfel de momente, CDE a gasit nimerit sa treaca la actiune, fara a se asigura de o masa care sa-l sustina... Un incident de proportii mai mari s-a produs in strada <<Colonel Oreso<< din Bucuresti, unde sediul gruparii religioase Bnei Akiva, a trecut de trei ori dintr-o mana in alta, producandu-se acte de violenta si inregistrandu-se raniti dintr-o parte si de alta."
Gheorghiu-Dej vroia o Brigada de evrei-romani care sa lupte in Palestina
Simion Taigar, fost ministru al Muncii sub comunisti, a povestit - dupa ce a emigrat in Israel - un fapt senzational. Reintors dintr-o delegatie in Cehoslovacia, in 1947, Taigar i-a relatat lui Gheorghiu-Dej despre organizarea unei Brigazi de evrei cehi care urma sa lupte si sa ajute asezarile evreiesti din Palestina. Dej era entuziasmat: "Sa facem si noi o Brigada de evrei-romani. Lupta impotriva imperialismului britanic trebuie sprijinita." Vasile Luca si Teohari Georgescu s-au alaturat imediat parerii lui Dej.
Practic, infiintarea unei Brigazi de evrei-romani (pe modelul Brigazii Evreiesti organizate in Cehia) si trimiterea ei in Palestina, depindea, insa, de votul Anei Pauker.
Ana Pauker n-a gasit ideea "reusita" si a cerut un timp de gandire. Dupa o vreme ea a "adus" o comunicare "de sus" (pe acea vreme, Ana Pauker era considerata principalul canal de comunicare si de transmitere a ordinelor Moscovei) cum ca actiunea nu-i "operanta".
La inceputul lunii noiembrie 1949, CDE si-a gasit o noua tinta de atac, de asta data impotriva evreimii religioase, denumita "sionismul clerical". Reflex pavlovian, Sfatul Rabinic Superior a fost convocat imediat sa voteze o motiune anti-sionista, din care nu lipsea, nici ca se putea altfel, un atac impotriva fostului sef-rabin Alexandru Safran. Rabinii din Romania nu i-au iertat niciodata rabinului Moses Rosen ca i-a obligat sa-si puna semnatura pe o asemenea rezolutie.
Liderii comunisti si exodul evreimii
"Fuga evreilor" i-a naucit pe sefii comunismului romanesc. Ei nu mai stiau ce sa decida. La o sedinta a Biroului Politic, Ana Pauker, ministrul de Externe, si Vasile Luca, ministru de Finante, au propus sa se ridice lagare speciale pentru evreii care nu s-au "inrolat" in noul regim. Propunerea a obtinut doar 4 voturi. Gheorghiu-Dej era atunci de parere ca singura solutie pentru acesti evrei este emigrarea in Israel.
Doi delegati sovietici, prezenti la sedinta, au cerut timp de gandire. Dupa o saptamana, ei au comunicat acordul Moscovei.
Evreimea romana nu fusese pregatita sa infrunte grozaviile razboiului, iar acum se dovedea la fel de nepregatita sa suporte asaltul Raului comunist.
Providenta sau necesitatea istorica il va descoperi acum pe tanarul rabin, Moses Rosen, stingher, in aceasta lume de lupi. El poseda un instinct teribil de a se strecura si de a evita capcanele. Si cea mai rea din aceste capcane era Comitetul Democrat Evreiesc, din conducerea caruia a facut si el parte. Moses Rosen a inteles, insa, foarte repede ca e bine sa pastreze fata de CDE o anume distanta.
Autodizolvarea CDE
La 16 martie 1953, dupa ce sefii Partidului Comunist decisesera ca a venit timpul sa fie desfiintate CDE si organul sau oficial "Unirea", a avut loc o sedinta solemna. Importanta ei e evidentiata de prezenta a trei dintre cei mai importanti conducatori ai Partidului: Alexandru Moghioros, Petre Borila si Nicolae Goldberger. Au participat si sefii Comitetului Democrat Evreiesc: Bercu Feldman, Leibovici-Serban, Paul Iscovici, Israel Bacal s.a.
Sedinta avea sarcina de a ingropa CDE, fara prea multa tevatura. Ceremonia a fost scurta si sobra. Tovarasii "de sus" au laudat activitatea CDE, dar au spus ca nu mai este nevoie de aceasta organizatie. Tovarasii "de jos" au aplaudat. Apoi, in cuvantarile lor, au subliniat cat de inteleapta este decizia partinica de auto-desfiintare a CDE.
Observatorii cinstiti din interiorul tarii si din strainatate fusesera oripilati de acest joc al comunistilor evrei, joc care murdarea imaginea evreimii romane. Legatia Israelului la Bucuresti raporta lui Moshe Shertok (Sharet), ministrul israelian de Externe: "CDE este versiunea ordinara a <<Centralei Evreilor>> din perioada regimului antonescian. Dar este mult mai periculoasa datorita caracterului ei de cal troian. Partidul Comunist a predat CDE-ului haturile vietii publice evreiesti, cu intentia premeditata de a distruge pana la temelii iudaismul national stingand si ultimele licariri ale traditiei evreiesti".
CDE a disparut, tot asa cum se nascuse, in conditii obscure si fara sa provoace valuri. Comunistul evreu Emil Dorian, scriitor, membru in conducerea CDE, a notat in "Jurnalul" sau secret: "23 martie 1953. Comitetul Democrat Evreiesc dizolvat intr-o sedinta - asa-zisa - de autodizolvare... Comitetul n-a reusit sa-si castige simpatia populatiei evreiesti si cred ca nici conducerea de partid nu l-a primit cu urale. CDE a lucrat fara vreun nimb istoric, fara prestanta politica, fara legatura cu masele, la un nivel cultural coborat si cu o lipsa de apreciere fata de populatia pe care credea s-o reprezinte."
Asa a disparut, dupa opt ani de activitate, una din cele mai odioase institutii din istoria evreimii romane.

---

Despre autor: