CE doreste reducerea drastica a productiei, dar Varsovia se opune vehement  Impotriva opozitiei in crestere din Polonia, Comisia Europeana continua sa preseze Varsovia privind legendarul santier naval Gdansk, spunand ca capacitatea de productie
CE doreste reducerea drastica a productiei, dar Varsovia se opune vehement Impotriva opozitiei in crestere din Polonia, Comisia Europeana continua sa preseze Varsovia privind legendarul santier naval Gdansk, spunand ca capacitatea de productie a santierului trebuie sa se reduca, relateaza site-ul EUobserver."Şantierele navale din alte tari la fel ca cele din Polonia au trebuit sa isi reduca considerabil capacitatea de productie. Şantierul naval Gdansk nu poate fi o exceptie", a declarat comisarul european pentru piata interna, Charlie McCreevy, in timpul dezbaterii din Parlamentul European de marti. McCreevy a subliniat faptul ca restructurarea santierului Gdansk a fost amanata pentru mai multi ani, iar banii publici nu au fost folositi pentru a crea locuri de munca viabile, ci pentru a pastra pe linia de plutire o companie care in conditii normale ar inceta sa mai functioneze.Investigatiile lansate de Uniunea Europeana in iunie 2005 au scos la iveala faptul ca santierele navale poloneze au primit ajutor de la stat in valoare de 1,3 miliarde de euro de cand Polonia s-a alaturat blocului comunitar in 2004 - ceea ce este ilegal sub legislatia europeana daca ajutorul nu este insotit cu o restructurare economica a companiei. De atunci, Comisia Europeana si autoritatile poloneze sunt in disputa asupra unui plan exact de restructurare a santierului naval. Conditiile impuse de Bruxelles sunt dure Bruxelles doreste ca doua porturi sa fie inchise in schimbul sumelor primite ca ajutor de la stat. De asemenea, Uniunea Europeana insista ca o importanta contributie la planul de restructurare sa fie facuta din resurse proprii, incluzand vanzarea activelor care nu sunt esentiale pentru supravietuirea santierului, sau din finantari externe in conditiile pietei. Dar Varsovia este dispusa sa reduca doar o treime din capacitatea de productie a Gdansk-ului. Membrii polonezi din Parlamentul European au rugat Bruxelles-ul sa reflecteze asupra sensibilitatii tarii si sa-si micsoreze cererile. Şantierul naval Gdansk, candva un lider al constructiilor de nave in Europa, reprezinta un loc de munca pentru 3.000 de oameni, iar reducerea capacitatii de productie va duce la concedieri masive. Gdansk, un punct crucial in istoria europeana In plus, Gdansk este o imagine politica a Poloniei pe coasta Marii Baltice. Miscarea de solidaritate a fost fondata de Lech Walesa si colegii sai pe santierul naval in 1980 si a devenit o forta centrala care a dus la caderea comunismului in Europa de Est."Este important sa reamintim ca santierul Gdansk reprezinta punctul crucial in istoria europeana, in timp ce solidaritatea este unul din stalpii Uniunii Europene", a declarat liberalul polonez Bronislaw Geremek plenului european. Un alt legislator polonez, Janusz Lewandowski, din partea EPP-ED de centru-dreapta, a aratat ca problemele au fost "suprapolitizate" si a cerut o "solutie optima" pentru rezolvarea diferentelor de perspective. Dar comisarul McCreevy a insistat ca cererile curente ale comisiei "vor duce eventual la aparitia unui mai mic, dar mai eficient santier capabil sa se sustina singur". "Ne-am dori sa vedem cum santierul printr-o intreprindere a unei veritabile restructurari pentru viitor ar putea deveni o companie de succes capabila sa concureze cu propriile merite in Uniunea Europeana si pe pietele constructorilor de nave", a concluzionat comisarul european.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.