PSD - condamnat la inertie

Comportamentul partidului preluat in vara lui 2005 de catre Mircea Geoana trebuie - insa - privit intr-un context mai larg. Atunci, in urma cu doi ani, s-a mai intamplat un lucru cu consecinte importante: presedintele Traian Basescu a dictat propriului sau partid, PD, parasirea stangii si trecerea la doctrina "populara", de dreapta. Pentru PSD - un cadou-surpriza, care l-a condamnat la inertie.
Sa ne reamintim: formatiunea tutelata de Ion Iliescu si condusa efectiv de Adrian Nastase pierduse la finele lui 2004 alegerile din cauza coruptiei endemice. In loc sa se reformeze, PSD a fost ocupat in prima parte a lui 2005 cu batalia pentru putere dintre Iliescu si Nastase. La congresul din iunie al acelui an, cel dintai a facut gafa stiuta si a clacat, deschizand calea succesului de conjunctura al lui Geoana. Vremurile erau grele pentru PSD, tensionat in interior si amenintat din afara de ascensiunea Aliantei, in special a PD. Trupa lui Basescu avea pragmatismul si dinamismul social-democratiei de tip occidental, premise - deci - pentru a "matura" PSD-ul corupt de pe scena publica. Ceea ce ar fi putut constitui - paradoxal - o sansa pentru un partid abia atunci obligat cu adevarat sa se bata pentru supravietuire. Or, dimpotriva, PSD s-a trezit dintr-o data singur-singurel in stanga spectrului politic autohton. De ce sa mai fie absolut necesara debarcarea "vechii garzi" daca baza electorala era oricum asigurata, fie si la cota drastic diminuata de circa 20%, totusi consistenta, suficienta pentru a garanta fotolii parlamentare pentru lideri si o prezenta semnificativa in ecuatia politicii nationale?
In atari imprejurari, PSD n-a putut evita condamnarea la inertie: partidul a ramas un melanj de figuri mai vechi si mai noi si nu s-a delimitat nici de trecutul sau indepartat, comunisto-fesenist, nici de stilul sau recent, de partid construit ca retea de interese, imoral si corupt. Dupa ce mizase pe o imagine de reformist, Geoana a ajuns sa joace un rol de compromis intre aripi si grupuri. Este el insusi un personaj politic interesant: provenit dintr-o familie integrata in retelele puterii comuniste, promovat dupa 1989 de aparatul fesenisto-diplomatic, a colaborat si cu guvernarea CDR, in perioada 1996-2000, ca ambasador in Statele Unite, fiind apoi cooptat in Guvernul Nastase ca ministru de Externe "tehnocrat", intrat doar ulterior in PSD. Figura - deci - mai noua dar cu legaturi vechi, potrivit si pentru o eventuala reforma interna radicala, si pentru continuitate. La Washington a invatat bine lectia politicii americane, vizibila in mobilizarea energica din aparitiile sale publice, in oratorie, pana si in limbajul gestual - insa reteta nu e eficienta in alta tara si intr-o etapa istorica inca foarte complicata, in care iata-l combatand alaturi de - intre altii - Iliescu, Vacaroiu, Cozmanca si alti veterani cu doua regimuri la activ.
Mai departe, manevrele lui Basescu si ruptura dintre liberali si democrati a impins PSD in ambiguitatea actuala: opozitie sau sustinere a guvernului? In context, Geoana n-a avut cum sa evite angajamentele prea nete in directii perdante precum suspendarea presedintelui si acum motiunea de cenzura impotriva cabinetului Tariceanu. Nereformat, resemnat cu cincimea sa de electorat stabil, PSD si-a "consolidat" in actualul ciclu politic imaginea de partid al trecutului. Din care e astazi foarte neclar daca si cum va putea vreodata iesi...

---

Despre autor: