Nichita Stanescu s-a aflat o lunga perioada de timp in atentia Securitatii

Nichita Stanescu s-a aflat o lunga perioada de timp in atentia Securitatii, care ii instalase microfoane in casa. Conform documentelor Securitatii, in mai 1982, atat poetul, cat si mai multi critici de arta, scriitori si artisti plastici i-au luat apararea lui Andrei Plesu.

Adam Michnik, fost opozant al regimului comunist din Polonia, vorbea deunazi despre o tema fierbinte a zilelor noastre: „Adevarul politiei politice“. Cel care a infruntat cu demnitate securitatea poloneza spunea ca trebuie sa tratam cu prudenta documentele din arhive pentru ca „adevarul politiei politice nu este acelasi cu adevarul uman“. In opinia lui Michnik, dosarele celor urmariti pentru convingerile lor, inainte de 1989, au fost concepute pentru ca puterea sa aiba instrumente de santaj asupra oamenilor.

In perspectiva unei eventuale legi romanesti a lustratiei, despre care se vorbeste din ce in ce mai insistent, cata greutate vor capata, de pilda, documente din arhivele Securitatii? E greu de spus, atat timp cat o parte a fost distrusa, iar din ce-a ramas transpare o m are doza de subiectivism, in primul rand din cauza factorului politic, determinant in perioada comunista. In alta ordine de idei, una este sa scrii articole sau carti in baza documentelor aflate in arhive, provocand dezbateri, alta e sa judeci niste oameni pe baza notelor politiei politice, plecand de la premisa ca sunt infailibile.

Decanii si rectorii, nu! Invataceii, da
Legea lustratiei a facut sa curga rauri de cerneala, nu o sa mai insistam cu argumente pro sau contra. O sa vorbim doar despre dosarele intocmite de politia politica din Romania. Cat adevar contin? Putem sa ne bazam concluziile trase in urma studierii acestora?
Intr-unul dintre proiectele Legii lustratiei sta scris: „In cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii se infiinteaza Departamentul de aplicare a Legii lustratiei, care emite certificatele mentionate la articolul 3, alineatul 2 si articolul 6 din prezenta lege“? Te bufneste rasul!, si asta pentru ca, tot in acelasi proiect, doar cateva randuri mai sus scrie si ca „rectorii, decanii si cadrele didactice angajate in Academia Stefan Gheorghiu, precum si cadrele de conducere din scolile de partid“ intra sub incidenta respectivei legi. Asadar, decanii si rectorii de la fostul Fane Babanu' sunt lustrati, in timp ce absolventii acestei scoli de partid pot ocupa bine-mersi posturi in guvern, parlament. Ba chiar in Colegiul CNSAS, cum s-a si intamplat deja, institutia care trebuie sa vegheze cu vigilenta postrevolutionara la buna functionare a Departamentului de aplicare a legii lustratiei. Trist, dar adevarat.

'Lovirea>> intelectualilor
Sa revenim insa la dosarele fostei Securitati. Cat adevar exista in ele, dupa cum spunea si Michnik? Pot fi judecati oamenii, luand drept reper notele intocmite in tot felul de circumstante? Pai, hai sa vedem.
Poetul Nichita Stanescu s-a aflat o lunga perioada in atentia Securitatii, chiar daca avea relatii bune cu regimul. Mai mult, Securitatea a instalat microfoane in casa poetului. Tinte erau in primul rand cei din anturajul lui Nichita. De altfel, notele generate de aceasta operatiune sunt subtiri. N-a fost scos la iveala vreun dusman inversunat al poporului care, prin actiunile sale, sa destabilizeze regimul. La un moment dat, Nichita a sarit in apararea lui Andrei Plesu. Conform documentelor Securitatii, in mai 1982, atat poetul, cat si mai multi critici de arta, scriitori, artisti plastici considerau ca sanctiunea aplicata lui Plesu - excludere din partid, desfacerea contractului de munca, interdictia de-a publica, pentru ca a participat, intr-un cadru oficial, la o sedinta de meditatie transcendentala - e disproportionata. In opinia celor care-i luau apararea lui Plesu, motivul mazilirii acestuia era legat de „lovirea“ unor intelectuali in preajma Plenarei ideologice a CC al PCR si a Congresului culturii si educatiei socialiste, unde ar fi urmat sa ia masuri ideologice dure.

'Nu mai poate fi considerat roman>>
O alta nota din arhivelele Securitatii, redactata de un informator din anturajul lui Nichita in 1983, chiar anul mortii poetului, arata faptul ca Nichita ar fi rostit cuvinte grele la adresa unui coleg de breasla, Dorin Tudoran. Cel din urma s-a aflat in acel moment intr-o situatie nu tocmai roza, pentru ca politia politica il considera dusman al regimului comunist. Asadar, conform notei informatorului, Nichita ar fi spus intr-o discutie ca „Dorin Tudoran nu mai poate fi considerat roman, ca nu este un poet si ca, daca vrea sa scrie, sa scrie la patronii lui de la CIA, cu care colaboreaza prin postul de radio 'Europa Libera>>. Nichita Stanescu a mai afirmat ca pozitia lui Tudoran nu era corecta si ca face ca si Goma, si altii, adica, din lipsa de talent, vor sa-si faca publicitate prin acest sistem“.

Dupa ce-l judecam?
La acea vreme, o asemenea apreciere venita din partea unui om precum Nichita il putea ingropa pe Tudoran. Nu doar Securitatea vedea spioni CIA peste tot. E adevarat si faptul ca poetul nu stia ca aprecierile sale or sa ajunga la politia politica. Dar nu asta e acum chestiunea importanta, ci cum il judecam pe Nichita. Dupa atitudinea pe care a avut-o in cazul Plesu ori dupa aprecierile la adresa lui Tudoran? Pe de alta parte, este adevarul politiei politice acelasi cu adevarul? Credem ca nu. In primul caz, documentele din arhive scot la iveala faptul ca Securitatea nu a facut decat sa-i identifice pe cei care cartesc impotriva partidului - cel care hotarase fara nici o proba ca persoanele implicate in „Meditatia transcendentala“ erau dusmanii poporului. Atat.

---

Despre autor: