Compania SNP Petrom a inregistrat in primul trimestru un profit net de peste doua ori mai mic fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul scaderii pretului titeiului si a aprecierii puternice a leului (circa 13% de la inceputul anului). Moti

Compania SNP Petrom a inregistrat in primul trimestru un profit net de peste doua ori mai mic fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul scaderii pretului titeiului si a aprecierii puternice a leului (circa 13% de la inceputul anului). Motive ale rezultatelor in scadere au mai fost inchiderea temporara a rafinariei Arpechim, dar si majorarea cheltuielilor de operare ale companiei, care au crescut in 2007 cu 7%, din cauza cresterii costurilor serviciilor prestate de terti, cat si a scumpirii materiilor prime si a produselor complementare. "In primele trei luni ale anului ne-am confruntat cu un mediu mai putin prielnic, caracterizat de un pret mai scazut al titeiului si de aprecierea puternica a monedei nationale, care au avut un impact negativ asupra rezultatelor noastre. Declinul natural al productiei, pe care estimam sa-l stabilizam incepand cu finele acestui an, a influentat, de asemenea rezultatele", a explicat, prin intermediul unui comunicat, directorul general Petrom, Mariana Gheorghe.
Majorarea cheltuielilor a fost doar partial contrabalansata de costurile mai reduse cu utilitatile (ca rezultat al renegocierii contractelor), de scaderea bugetului de salarii (ca urmare a reducerii numarului de angajati in concordanta cu programul de restructurare in vigoare) si de reducerea provizioanelor (datorita unui management imbunatatit al creditelor si scaderii numarului de litigii).

Productia a scazut per total cu 6%

Productia totala zilnica de titei si de gaze a Grupului Petrom, in primul trimestru, a fost de 202.000 barili echivalent petrol bep/zi, in declin cu numai 1,2%, comparativ cu valoarea inregistrata in trimestrul patru al anului trecut, cand se extrageau 205.000 bep/zi. Pe ansamblu, insa, productia de titei si de gaze a grupului a scazut cu 6%, pana la 18,18 milioane bep, fiind influentata de declinul productiei interne de titei in proportie de 7% si de gaze in proportie de 5%.
Productia totala in Romania s-a ridicat la 17,77 milioane bep in primul trimestru al lui 2007. "Factori precum declinul natural, iarna calda, probleme legate de presiunea din sistemul Transgaz si probleme tehnice la zacamintele din N-V Romaniei sunt principalele cauze ale declinului de 6%, comparativ cu volumul productiei aferent T1/2006", se mai arata in comunicatul companiei petroliere.
Productia de titei si de gaze in Kazahstan a atins 414.000 bep (sau 4.600 bep/zi), in crestere cu 9% fata de volumul inregistrat in primul trimestru al anului trecut. Pe segmentul de gaze, volumul vanzarilor consolidate (Petrom SA impreuna cu filiala sa, Petrom Gas, detinuta in proportie de 100%) a insumat 1,605 miliarde metri cubi in primul trimestru al acestui an, cu 4% mai mult fata de perioada similara a anului 2006.
Comunicatul Petrom mai informeaza ca pretul gazului de import aferent primului trimestru a fost de 300 dolari/1.000 mc, in timp ce pretul reglementat pentru productia interna s-a situat in jurul valorii de 154 dolari/1.000 mc. "In timp ce pretul pentru gazele naturale din productia interna a ramas in jurul valorii de 51% din pretul international, pentru anul 2007 este anticipata o tendinta de crestere", mai mentioneaza documentul citat.

...dar au crescut vanzarile prin retail

Vanzarile Petrom prin statiile proprii au atins nivelul de 315 milioane litri, cu 25% mai mult comparativ cu primul trimestru al anului trecut, iar vanzarile medii pe statie au crescut cu 43%, atingand 0,66 milioane litri, in principal ca urmare a continuarii implementarii sistemului Full Agency si a modernizarii benzinariilor.
In trimestrul I al lui 2007, cele doua rafinarii ale Petrom au procesat o cantitate de petrol de 1,67 milioane tone, in scadere cu 3,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a oportunitatilor reduse de generare a profitului din barilul marginal al titeiului din import.

Estimarile pentru sfarsitul anului arata un profit si o cifra de afaceri in scadere

Petrom preconizeaza ca va obtine, in acest an, un profit net de 1,693 miliarde lei, cu 25,9% mai mic decat cel din 2006 si o cifra de afaceri de 10,65 miliarde lei, redusa cu 18,5% fata de anul trecut, in principal din cauza inchiderii rafinariei Arpechim pentru revizie in luna aprilie si a posibilei reduceri la preturile internationale ale petrolului.
Petrom a inregistrat anul trecut un profit net de 2,285 miliarde lei, cu 61% mai mare decat cel din 2005, motivul principal reprezentandu-l evolutia favorabila a preturilor produselor petroliere si a gazelor, dar si majorarea vanzarilor companiei. Cifra de afaceri realizata anul trecut a fost de 13,078 miliarde lei.

Compania are rezerve suficiente pentru a depasi situatia

Potrivit managerului Petrom, o asemenea situatie implica implementarea strategiei de restructurare si eficientizare care necesita investitii mari pe care, insa, compania le poate sustine, intrucat dispune de rezerve financiare insemnate. "Petrom dispune de cel mai mare buget de investitii din sectorul energetic romanesc, peste 1 miliard euro doar pentru 2007, iar administrarea lui eficienta, conform obiectivelor asumate, consolideaza pozitia companiei astfel incat sa evoluam cu succes si in conditii mai putin favorabile", a declarat Gheorghe.
Compania SNP Petrom a afisat miercuri un profit net in primul trimestru de 381,2 milioane lei (113 milioane euro, 151 milioane dolari), de 2,3 ori mai mic decat in perioada similara din 2006.
Cifra de afaceri a SNP Petrom a fost, in primele trei luni, de 2,75 miliarde lei (823,13 milioane euro, peste un miliard dolari), cu 13,34% mai mica decat in intervalul similar din 2006. Petrom a incheiat primul trimestru din 2006 cu o cifra de afaceri de 3,125 miliarde lei si un profit net de 880 milioane lei. Conform comunicatului, in primul trimestru al anului, rezultatele au inclus veniturile din vanzarea unor instalatii de foraj, pe care s-au incasat 231 milioane lei.

Investitiile s-au orientat cu precadere catre explorare si productie

Petrom a investit, in primul trimestru al acestui an, 551 milioane lei, cu 24% mai mult decat in perioada similara a lui 2006, catre segmentul de explorare si productie fiind directionate aproape trei sferturi din suma, informeaza un comunicat al companiei, citat de NewsIn. Investitiile in explorare si in productie s-au ridicat, in primul trimestru al acestui an, la 403 milioane lei si au fost orientate catre productia si modernizarea instalatiilor de suprafata si de adancime, precum si catre proiecte de dezvoltare.
"Investitiile au fost orientate cu precadere catre E&P (explorare si productie, n.red.) - 73%, in timp ce in activitatea de R&M (rafinare si marketing, n.red.) au fost directionate 17% din volumul investitiilor. Restul de 10% reprezinta investitii in Corporate (in principal Petrom Solutions), gaze si produse chimice", mentioneaza comunicatul Petrom.
Pe segmentul de rafinare si marketing, investitiile au fost directionate cu precadere catre dezvoltarea retelei de benzinarii, in special in reconstructie sau constructii de noi statii de distributie carburanti.

Mutari in Directoratul Petrom

Directorul in cadrul diviziei de explorare si productie a Petrom, Johann Pleininger, si directorul departamentului procurement al OMV, Gerald Kappes, vor deveni membri ai Directoratului Petrom, in timp ce directorul general executiv adjunct, Werner Schinhan, se va retrage din companie.
"Prin numirea domnilor Pleininger si Kappes in calitatea de membri ai Directoratului, compania se va bucura de doi excelenti manageri din cadrul OMV, care au fost desemnati sa se concentreze pe continuarea dezvoltarii si extinderii acestor divizii", a declarat directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe. Johann Pleininger va deveni responsabil pentru activitatile de piata interna a diviziei, in timp ce directorul departamentului procurement al OMV, Gerald Kappes, se va ocupa in cadrul Directoratului de activitatile de gaze naturale si combinatul Doljchim. Werner Ladwein va fi responsabil pentru portofoliul international al Petrom. Totodata, directorul general executiv adjunct, Werner Schinhan, se va retrage din companie la sfarsitul acestui an, iar functiile corporatiste vor fi transferate catre Mariana Gheorghe si Reinhard Pichler - actualmente director financiar.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.