Spovedania unui spion sovietic

Surprinderea generalului Ioan Şerb in flagrant delict de tradare a grabit infiintarea UM110, un serviciu care sa contracareze activitatile agenturii sovietice pe teritoriu romanesc. Reproducem un fragment mai semnificativ din spovedania pe care a incredintat-o generalului Vasile Negrea, primul dintre cei ce l-au anchetat. Depozitiile lui au fost inregistrate pe banda de magnetofon si transcrise ulterior in dactilograme.

Greseala recunoscuta
„Totul - declara generalul Ioan Şerb - a inceput dupa ce am fost schimbat de la comanda armatei. Candva, probabil in toamna anului 1970, precis nu stiu acum cand anume, la una din receptiile date de Ambasada sovietica. Generalul Romanov, printre altii, in sala principala, unde erau ministri si celelalte personalitati, statea langa un calorifer, pe latura dreapta. A venit la mine si, gasindu-ma asa, a zis ca poate sa stam de vorba. La inceput a spus asa, ca poate vrea sa ma mai vada, sa mai stea de vorba cu mine, eventual sa schimbam o convorbire telefonica, nu stia cum sa ma gaseasca si asa mai departe. Eu am spus ca numarul de telefon nu pot sa-l dau, sunt intr-o schimbare, intr-o mutare, si nu am telefon oficial; daca vrea, sa ne mai intalnim si la alte dati, din acestea, oficiale si asa mai departe. Şi atunci a vazut ca am ezitat, nu i-am dat telefonul, nu l-a dat nici el pe al lui si nu mi-a spus sa-l mai caut nici eu. In orice caz, a spus ca vrea sa se vada cu mine, sa mai schimbe o vorba cu mine(...)”

”M-a intrebat despre aplicatiile de la Cincu”
“In primavara acestui an - continua generalul Şerb -, in luna martie, a fost inspectia Diviziei 9 mecanizata si eu, dintr-o anumita teama, am rugat pe tov. general Trica sa ma lase sa conduc eu partea executiva a inspectiei si dansul sa umble cu Romanov, chestiune cu care dansul a fost de acord. Asa ca noi ne vedeam cu totii cand venea tov. general cu Romanov la masa, dupa care pleca cu el in diferite unitati si eu plecam in alta parte. Intr-una din zile, cand am iesit de la masa, tov. general Trica fiind chemat la telefonul special, Romanov m-a intrebat despre aplicatiile de la Cincu, la care participasem. Atunci, pe asfaltul pe care mergeam spre comandamentul diviziei, am scapat ca au fost la Cincu Divizia 18 si Divizia 81 mecanizata. El: Kakaia? Kakaia? Eu mi-a dat seama ca nu cunostea nimic despre Divizia 81 mecanizata. Era vorba despre o divizie nou infiintata. A fost tarziu sa mai revin asupra acestei probleme, am incercat, dar fapt este ca informatia a fost data(...) A doua zi, tov. general Trica mi-a spus sa-l insotesc pe Romanov in portul Constanta. In masina n-a incercat sa-mi vorbeasca nimic, decat probleme generale. La terminarea vizitei, fiind cazat la caminul partidului din Constanta, a insistat sa intru in camera lui. Am ezitat, dar am intrat in camera, am stat in picioare langa usa si i-am spus: tov Romanov, trebuie sa plec, nu pot sa stau, am problemele mele. Bei un coniac? Zic: nu pot acum, va rog foarte mult sa nu insistati pe treaba aceasta, si atunci mi-a dat o sticla de coniac. A zis: daca nu vrei sa bei, poftim o sticla de coniac si o bei dupa ce termini treaba. Şi am luat sticla de coniac. Cu acest prilej, mi-a dat numarul de telefon al lui de acasa. Şi ca vrea neaparat sa-i dau un telefon cand am timp(...)”

Sovieticul era preocupat de criza cehoslovaca
“Am inceput sa fiu prins intr-o cursa, in mine a inceput sa se nasca si o anume lupta. Pe de o parte, divulgasem un secret in legatura cu Divizia 81 mecanizata. Pe de alta parte, m-a framantat gandul sa raportez, totusi, dar n-am raportat si am mers pe calea cealalta, anume de a cauta sa ma foloseasca si sa ma duc la... in fine. I-am dat telefon, eu i-am dat telefon. Cred ca primul telefon i l-am dat de la birou si mi-a spus sa ma duc la el seara, cand se intuneca. Şi m-am dus la el, in luna aprilie, precis data nu o retin, anul curent. Atunci a inceput sa ma intrebe, avea date despre Divizia 81 si despre Divizia 67, dar incerte privind organizarea si dizlocarea lor, si a inceput sa ma intrebe despre aceste divizii. As vrea sa spun ca stia ceva despre organizarea regimentelor de la Cluj si Zalau, dar nu stia cum erau subordonate si i-am spus ce stiam. La aceasta intalnire, eu fiind in 1968 comandantul armatei, m-a intrebat ce s-a intamplat aici in timpul crizei cehoslovace, banuind ca eram la curent cu desfasurarea lucrurilor. I-am spus ca nu puteam sa-i furnizez atunci informatiile solicitate, dar ma voi gandi si voi reveni asupra acestei probleme.” Ceea ce a si facut la intalnirile ulterioare. Nu s-ar spune ca Securitatea nu s-ar fi comportat suficient de elegant cu generalul Ioan Şerb, cu atat mai mult cu cat acesta facuse parte din structurile ei, inainte de a fi transferat in armata. A fost degradat, judecat si condamnat la niste ani de detentie, a facut si ceva puscarie, insa nu prea mult, ca sa nu i se aplece, si curand, a fost scos din detentie pentru a fi trimis in judeul Gorj, sa conduca o coloana auto grea, intr-un regim de libertate supraveghiata. Dupa decembrie 1989, netam-nesam, un ziarist a incercat sa-l scoata basma curata, dandu-l drept victima a regimului comunist. Nu a tinut figura.

Spionajul sovietic are o istorie lunga in Romania
Odata cu trupele Armatei Rosii care invadasera Romania, s-au infiltrat in toate structurile publice ale tarii numerosi agenti ai serviciilor secrete sovietice, in special ai NKVD si mai putin GRU. De vreme ce ofiterimea ruseasca se instalase chiar in birourile Marelui Stat Major de la Bucuresti, avea cine sa supravegheze armata. Iar in ceea ce privea populatia civila, agentii in speta lucrau la lumina zilei, de acum inainte oamenii stiind de cine trebuiau sa se teama. Treptat, liota lor s-a instalat si in structurile Sigurantei, chiar au ajuns s-o conduca, si ei au fost cei ce au pregatit, spre sfarsitul anilor '40, transformarea Sigurantei in Securitate. De regula, erau printre ei si cetateni sovietici, si alogeni de origine rusa si de alte etnii, dar si cetateni romani, cu precadere basarabeni, care servisera Kominternul si spionajul sovietic in diverse imprejurari si sub diverse acoperiri. Gheorghe Pintilie, pe numele lui veritabil Pantelei Bodnarenko, se nascuse la 9 noiembrie 1902, in Ucraina. Inainte de razboi, se instruise in spionaj la scoala specializata de la Tiraspol, fusese trecut la apus de Nistru, in Romania, dar Siguranta l-a depistat si acest personaj dubios a avut nesansa sa faca un an de puscarie in Romania. S-a intamplat ca tocmai lui sa-i revina misiunea sa conduca Securitatea in anii ei de debut. Cu circa o saptamana inainte de declansarea razboiului, s-a strecurat clandestin in tara si spionul sovietic Alexandru Nicolschi. Şi el a avut nesansa sa cada in mainile Sigurantei si in toata perioada campaniei din Rasarit a stat inchis la Aiud. Neclara era situatia lui Mihail Boico, ajuns general de Securitate si comandant al trupelor de graniceri, aterizat aici de undeva din Rusia. Pretindea ca s-ar fi nascut instr-un sat de langa Suceava, dar nu figura in actele de stare civila ale localitatii.

Dej a tolerat o politica pagubitoare
Prin Vitalie Bogacenco, nascut la Chisinau in 1913, se deschide capitolul alogenilor si a celor de alta etnie decat cea a locuitorilor autohtoni. Ioan Solyom, maghiar de origine, era nascut la Oradea, la 25 februarie 1920. Ludovic Czeller, de asemenea ungur, provenea din Kismarja, Ungaria, insa se naturalizase in Romania. N-a rezistat la stors si s-a sinucis. Andrei Gluvacov provenea dintr-o familie de ucraineni si se nascuse la 26 mai 1914, la Arad. Este greu de stiut daca Gheorghe Gheorghiu-Dej a tolerat aceasta politica permisiva, dar ea a fost deosebit de pagubitoare pentru romani. In timp ce Securitatea isi pierdea inutil timpul, urmarind mii de oameni nevinovati, fosti membri ai PNŢ sau ai PNL, fara nici o audienta in masele largi ale populatiei, agentii numiti mai sus lucrau cu folos pentru Moscova.

---

Despre autor: