Carom Onesti va fi scoasa la vanzare de catre compania Finconta Consulting, lichidatorul fabricii de cauciuc sintetic. Compania va organiza la 9 mai a cincea incercare de vanzare a activelor firmei, printr-o licitatie cu un pret de pornire de 154,7 m

Carom Onesti va fi scoasa la vanzare de catre compania Finconta Consulting, lichidatorul fabricii de cauciuc sintetic. Compania va organiza la 9 mai a cincea incercare de vanzare a activelor firmei, printr-o licitatie cu un pret de pornire de 154,7 milioane de lei (46,1 milioane euro), fara TVA.
Licitatia publica, a cincea la numar, dupa ultima amanare din data de 29 martie, este programata pentru 9 mai si vizeaza vanzarea in bloc a Activ Platforma Carom, care cuprinde 10 active si este amplasata pe un teren in suprafata totala de circa 2,5 milioane de metri patrati, informeaza Mediafax. Pretul pentru vanzarea fabricii Carom este cu circa 9% mai mic decat cel de la prima licitatie, organizata in a doua jumatate anului trecut. Acesta a fost stabilit de evaluatorul Sierra Quadrant Consulting Grup Bacau, in prima licitatie, la aproape 49 milioane euro, din care circa sapte milioane euro reprezinta obligatii de mediu neachitate. Daca niciun participant nu va oferi pretul cerut, fabrica va fi vanduta pentru cel mai bun pret, dar nu mai putin de 84,19 milioane de lei (25,1 milioane de euro), fara TVA, se arata in anuntul de vanzare. Documentele de participare la licitatie pot fi depuse pana in 8 mai, iar garantia de participare va reprezenta 10% din pretul de pornire.

Firma a falimentat in noiembrie 2005

Carom este singurul producator de cauciuc sintetic din Romania si cea de-a doua firma de pe platforma din Onesti, ca marime, dupa rafinaria Rafo. Fabrica a fost privatizata in iunie 2003, cand fosta Autoritate pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) a vandut 51% din actiuni catre societatea Tender din Timisoara, pentru 5,5 milioane euro. Firma a intrat in faliment in noiembrie 2005, dupa ce Tribunalul Bacau a hotarat lichidarea judiciara, la cererea administratorului judiciar si a creditorilor. La momentul declansarii procedurii falimentului, actionarul majoritar era Balkan Petroleum, proprietarul Rafo, care a preluat in septembrie 2004 pachetul de actiuni de la Tender si si-a majorat ulterior participatia la 74%. Compania Calder-A, care si-a exprimat anul trecut interesul pentru preluarea Carom, a renuntat sa participe la licitatie, aratand ca pretul este prea ridicat.
Calder-A, parte a grupului Petrochemical Holding, din Austria, a incheiat, in anul 2005, cu Balkan Petroleum, un contract pentru preluarea a 98% din actiunile Rafo. Compania a depus in mai 2006 documentele pentru aprobarea novatiei la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, succesoarea APAPS. Autoritatea nu a avizat inca transferul de actiuni.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.