Somnul... natiunii!

Aderarea europeana a Romaniei reprezinta startul oficial al procesului de integrare. Procesul integrarii nu este insa unul care confera aprioric statului membru calitatea de castigator (in proces), ci numai una de participant la proces, din pozitia de competitor.
Altfel spus, privilegiul de a participa, cu sanse, la competitia pentru succes. Succesul depinde de capacitatea in sine, dar si de stiinta actiunii eficiente in identificarea si valorificarea oportunitatilor, de cunoasterea si modul de aplicare ale legilor praxiologiei. Terenul competitiei este unul dintre cele mai dure: piata.
Iar daca vorbim despre gradul de participare si acces la gustul dulce al succesului, pentru diferitele categorii de membri ai societatii, nu putem decat sa constatam valabilitatea, confirmata in timp, a teoriei lui Rothbard conform careia: "piata, desi este in general cea mai buna modalitate de solutionare a problemelor economice ale productiei de bunuri si servicii, ea esueaza cand e vorba de furnizarea legii si serviciilor de protectie". Pentru asta, ar trebui sa functioneze statul, in cazul nostru cel de drept si democratic, raul necesar si costisitor care, prin exercitarea functiilor sale, ar trebui sa produca regulile competitiei loiale, sa arbitreze in baza lor, sa asigure convergenta si protectia sociala interna si externa a cetatenilor sai.
Mecanismele democratice transfera si concentreaza in acest scop Puterea, provenita din libertatile si proprietatile individuale cedate voluntar, in mana grupului ce da substanta conceptului de stat. Iar statul isi asuma rolul si responsabilitatea reprezentarii natiunii in marea competitie pentru succes, pe care o reprezinta, cum spuneam, procesul integrarii.
Cum apare statul roman la startul procesului, imediat dupa oficializarea calitatii noastre de membru comunitar cu obligatii si drepturi depline?
Jalnic este primul termen ce-mi vine-n minte la un inventar sumar al argumentelor pe care de asemenea nu ma straduiesc prea tare sa le caut, fiind atat de evidente.
Trecutul, in general izvor de valoare, e maculat. Am trecut de la extrema traiului din amintiri si a confectionarii unui trecut glorios, practicate de regimul comunist, la extrema negarii ori ignorarii definitive a trecutului in general si a traditiei in special. O emancipare superficiala, o inghitire pe nemestecate a unor valori straine, uneori discutabile, arunca intr-o nedreapta uitare tot ce este profund valoros in trecutul acestei natiuni.
Asta ca sa nu mai vorbim de trecutul recent, care a devenit argumentul celei mai perfide forme de lupta politica, incapabila de a supravietui altfel, in lipsa putintei de manuire a argumentelor si in general in lipsa competentei.
Prezentul e greu si dureros de suportat pentru o majoritate absoluta, obligata sa asiste, ce-i drept cu o vinovata pasivitate, la violul in grup al tuturor valorilor moralei sociale.
Saracia, coruptia generalizata, haosul administrativ si prostitutia politica au invadat cotidianul devenind mediul comun in care speranta s-a ofilit si din care fuga in orice directie a devenit, pentru multi, unica solutie.
Viitorul? Cand vorbim intr-un context comun de viitor si de stat exista niste parametri destul de precis masurabili care ne scutesc de eroarea posibila a ghicitului in carti sau in cafea.
Invatamantul, Cercetarea, Sanatatea, sunt doar cateva domenii in a caror formula de abordare prezenta intrezarim destul de clar viitorul.
Si nu este nevoie de prea multe exemplificari, mult prea cunoscute de altfel, pentru a fi cu totii de acord asupra aspectului sau sumbru. Lipsa oricarei strategii coerente, credibile, cunoscuta si asumata de fortele sociale, intareste aceasta perceptie si intuneca si mai tare perspectiva.
Aceasta este, iata, imaginea noului competitor aliniat la startul integrarii, ultimul clasat la majoritatea criteriilor de evaluare a statelor, membre ale Uniunii Europene.
Dar, atentie, nu natiunea este in aceasta stare, ci statul care o reprezinta, acel stat pe care ea, natiunea, il finanteaza si caruia ii tolereaza atitudinea parazita si iresponsabila.
Caci natiunea, iata, demonstreaza ca este capabila sa supravietuiasca, sa creeze valoare, din pacate prea multa pentru straini, sa nasca si sa-si creasca pruncii, din pacate si acestia tot cu gandul plecarii la straini, sa primeasca si indestuleze, din pacate, atat de multi straini.
A nu se intelege c-as fi vreun xenofob, ci doar un cetatean trist si revoltat la vederea acestei realitati si convins ca nu numai somnul ratiunii, ci si cel al natiunii naste si alapteaza monstri.

---

Despre autor: