Reprezentantii Cosmote Romania, al treilea operator de pe piata locala de telefonie mobila, considera demersul Telemobil (Zapp) de a intrerupe legaturile tehnice cu reteaua Cosmote ca fiind un precedent periculos, in conditiile in care intre cele dou
Reprezentantii Cosmote Romania, al treilea operator de pe piata locala de telefonie mobila, considera demersul Telemobil (Zapp) de a intrerupe legaturile tehnice cu reteaua Cosmote ca fiind un precedent periculos, in conditiile in care intre cele doua parti exista un contract de interconectare care ar trebui sa fie respectat, a declarat directorul general al Cosmote Romania, Nikolaos Tsolas. "Am lucrat in mai multe tari din Europa, dar asa ceva nu mi s-a mai intamplat si nici nu am mai auzit. Intre cele doua parti exista un contract comercial, care ar trebui sa fie respectat. In plus, licenta de operare a unei retele il obliga pe operator sa se interconecteze cu ceilalti operatori", a aratat directorul general al Cosmote Romania. Legaturile de interconectare intre abonatii retelei de telefonie mobila Zapp si cei ai Cosmote Romania au fost intrerupte timp de 36 de ore, intre 1 martie, ora 00:00, si 2 martie, ora 12:00, acestia fiind in imposibilitate de a efectua apeluri intre cele doua retele, in urma unor neintelegeri financiare dintre operatorii de telefonie mobila. Potrivit oficialului companiei, Cosmote a incheiat 12 acorduri de interconectare cu alti operatori de telecomunicatii, iar nivelul tarifelor a fost stabilit si in functie de volumul traficului. "Cu fiecare operator, Cosmote Romania a stabilit un tarif de 0,12 dolari/minut, pentru apeluri, si de 0,03 dolari/mesaj scris (SMS), la care se aplica un discount in functie de trafic. Telemobil a solicitat reducerea tarifelor, dar nu am fost de acord. Grupul Cosmote investeste in filiala din Romania si nu suntem pregatiti sa aplicam reduceri fara argumente solide", a precizat Tsolas.
Operatorul de telefonie mobila va respecta deciziile luate de Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) in disputa cu Telemobil, singura care poate lua o decizie in aceasta disputa. "In urma cu cateva luni, ANRCTI a hotarat sa amane cu un an reducerea tarifelor de interconectare cu retelele operate de Vodafone si Orange. Cosmote Romania nu a fost de acord cu aceasta masura, dar a respectat decizia ANRCTI si nu a intrerupt legaturile cu cei doi operatori", a spus Tsolas. Argumentul invocat de Telemobil in disputa cu operatorul Cosmote a fost nefinalizarea unui nou acord de interconectare intre cele doua retele, dupa ce precedentul si-a incheiat perioada de valabilitate. "In august 2006, Cosmote a transmis Telemobil un nou contract de interconectare, semnat. Telemobil nu a semnat contractul, motivand ca nu sunt de acord cu prevederile acestuia, si, in consecinta, a intrerupt interconectarea la inceputul acestei luni.
Totusi, din august 2006 si pana in prezent, compania a achitat factura pentru serviciile de interconectare cu reteaua Cosmote. Conform legislatiei comerciale, daca ai platit inseamna ca esti de acord cu prevederile contractului", a afirmat Tsolas. Reprezentantii operatorului retelei Zapp au mai afirmat ca partile au purtat negocieri indelungate cu privire la incheierea unui nou acord de interconectare, iar Cosmote a fost informata in timp util cu privire la intentia de a intrerupe conexiunile in situatia in care nu sunt acceptate tarifele propuse de Telemobil. Telemobil a solicitat ANRCTI ca aceste tarife, pana la solutionarea litigiului, sa fie stabilite la valorile de 0,10 dolari/minut pentru apeluri si de 0,02 dolari/SMS.
Mai mult, in vederea restabilirii legaturilor de interconectare, Telemobil s-a aratat dispusa sa accepte, pana la solutionarea litigiului, tarife de interconectare egale cu zero.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.