Cel mai puternic om din lume, l-am numit pe presedintele George W. Bush, mai are de stat peste un an si jumatate la Casa Alba, dar cei care aspira la functia de presedinte al Statelor Unite s-au grabit sa intre in competitie. Niciodata pana acum n
Cel mai puternic om din lume, l-am numit pe presedintele George W. Bush, mai are de stat peste un an si jumatate la Casa Alba, dar cei care aspira la functia de presedinte al Statelor Unite s-au grabit sa intre in competitie. Niciodata pana acum nu s-a manifestat o asemenea graba, niciodata nu a existat o asemenea imbulzeala. Cursa a inceput pe fundalul unei administratii care ii nemultumeste pe americani; victoria promisa in Irak are gust amar, Iranul nu poate fi domesticit, dolarul se inclina in fata monedei Uniunii Europene si a yen-ului japonez, iar actualul presedinte e intr-o mare scadere de popularitate.
Analistii politici americani apreciau ca ar fi prea devreme ca startul sa fie dat in vara lui 2007, dar iata ca inca din iarna anului trecut a inceput cavalcada candidatilor. Deja, 17 politicieni si-au anuntat intentia de a se inscrie in cursa electorala. Multi dintre ei fara sa-si cantareasca cu obiectivitate sansele. Cati dintre ei vor avea destula energie si suficienti bani pentru a rezista pana la confruntarile finale, cand cele doua partide - Republican si Democrat - isi vor desemna oficial candidatii? Care sunt punctele lor forte si care le sunt slabiciunile? Nu lipsesc, desigur, scenariile conspirationiste si nici loviturile sub centura. Simpla trecere in revista a primilor candidati inscrisi in cursa pentru Presedintia Statelor Unite ofera o imagine concludenta a acestui spectru electoral prezidential. Sa facem astazi cunostinta cu "prezidentiabilii" Partidului Democrat.
Hillary Clinton
Fosta prima doamna a Statelor Unite este considerata astazi varful de lance al Partidului Democrat. In varsta de 59 de ani, senatoare de New York, se bucura de o mare audienta electorala. Celebritatea ii confera un avans considerabil fata de ceilalti candidati. Are si experienta in aceasta competitie: de doua ori a stat alaturi de Bill Clinton in campaniile prezidentiale. Nici experienta celor sase ani de senatoare nu-i de lepadat. Consilierii au reusit sa-i cosmetizeze fizionomia politica, din liberal-stangista, ea ocupa acum un loc in centrul hartii politice. L-a sustinut o vreme pe George W. Bush si razboiul impotriva lui Saddam Hussein, dar ca sa castige voturile democratilor din propriul ei partid va trebui sa se miste spre tabara celor care activeaza impotriva mentinerii trupelor americane in Irak. Are o problema de imagine, se spune ca dincolo de zambetul ei cuceritor e o femeie rece, prea calculata. Daca toate pronosticurile analistilor se vor indeplini, Hillari Clinton are toate sansele sa devina prima femeie-presedinte din istoria Statelor Unite.
Barack Obama
Cel mai puternic adversar al lui Hillary Clinton, in lupta electorala pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat, este senatorul de culoare Barack Obama (45 de ani). Senator de Illinois, Obama e considerat o mare promisiune a politicii americane. Carismatic, inteligent, a fost intaiul om poltic care s-a manifestat impotriva razboiului din Irak. L-a atacat adesea pe presedintele Bush, dar i-a criticat si pe democratii din propriul sau partid care au votat decizia de atacare a Irakului. Se spune ca e prea "necopt" pentru inalta functie prezidentiala si au si inceput sa apara "lucraturile".
Barack Obama Recent, mass-media americana a dezvaluit ca, alaturi de prenumele Barack (care in limbile semitice inseamna fulger), il mai cheama si Hussein. I s-au cautat legaturi de rudenie cu mega-teroristul Osama ben Laden, si au aparut fotografii din perioada copilariei ca elev la o scoala musulmana din Djakarta, Indonezia. Obama a fost nevoit sa demonstreze ca-i crestin, tatal - negru nascut in Kenia si mama - o alba din Texas, parinti crestini care l-au crescut in Indonezia si Hawaii. Obama si-a anuntat candidatura astfel: "Aici, in vechiul Capitoliu, pe locul unde presedintele Abraham Lincoln i-a chemat pe americanii scindati intre ei sa se uneasca sub conducerea sa, anunt candidatura mea la Presedintia Statelor Unite". Daca va fi ales, Barack Obama ar deveni primul presedinte american de culoare.
John Edwards
Fost senator democrat de North Carolina, (54 de ani), John Edwards l-a secondat pe John Kerry la prezidentialele din 2004, castigate de George W. Bush. Acum, vizeaza el insusi cea mai inalta functie in stat. Si-a anuntat candidatura prin Internet. Actuala campanie a inceput-o devreme, cutreierand de cateva luni statele din sudul SUA pentru a obtine sponsorizari si sustinatori. Edwards e un tip carismatic, barbat frumos, amintind de John Kennedy. Nu intamplator si-a inceput campania in sudul american: el vorbeste cu "accent sudist" si se bucura de simpatie in regiune. Provine dintr-o familie modesta, tatal sau a fost muncitor la o brutarie. Prin forte proprii, John Edwards a reusit sa absolve cursurile Facultatii de Drept si sa devina avocat. Desi astazi este posesorul unei averi frumusele, asta nu-l impiedica sa se declare reprezentant al nevoiasilor. Intr-o epoca in care Irakul si Iranul constituie subiectul zilei, sloganurile sale social-populiste risca, insa, sa aiba un ecou minor. Totusi este creditat cu sanse reale.
Joe Biden
Cu 33 de ani de activitate in Senatul american, democratul Joe Biden (64 de ani) este "vulpea batrana" a politicii americane. Specialist in politica internationala, Biden este seful Comisiei de relatii externe a Senatului Statelor Unite. In aceasta functie i-a convocat pe responsabilii americani sa prezinte in fata Senatului "criza irakiana". Nu o data si-a exprimat opinia ca singura solutie in Irak este impartirea tarii in trei regiuni autonome: siita, sunnita si kurda. Are o problema: limbajul sau, prea acid si adesea necontrolat. La alegerile precedente, a fost nevoit sa se retraga din cursa pentru ca se dovedise ca, intr-un discurs, a copiat identic vorbele rostite de un politician englez. Si acum a provocat rumoare, repetand aluzii rasiste la adresa candidatului de culoare, Barack Obama.
Dennis Kucinich
Fost primar al orasului Cleveland, congresmanul Dennis Kucinich (60 de ani) s-a inscris in actuala cursa prezidentiala desi stie ca nu are nicio sansa. Asta nu-l impiedica sa fie unul dintre cei mai activi participanti in polemicile din mass-media americane. Este unul din putinii politicieni proeminenti americani care s-a manifestat, ferm si constant, impotriva razboiului din Irak. Este cunoscut si sub porecla de "Candidatul Pacii", Kucinich fiind rasplatit, in 2003, cu Premiul Gandhi pentru pace.
Tom Wilsack
Guvernator vreme de opt ani al statului Iowa, primar si senator de Iowa, Tom Wilsack (55 de ani) are atu-ul ca primul test al alegerilor se va desfasura in statul sau natal. Este sustinut de puternicele uniuni sindicale.
Mike Gravel
La varsta de 76 de ani, fostul senator democrat de Alaska, Mike Gravel nu a ezitat sa-si anunte candidatura pentru Presedintia Statelor Unite. Va marca astfel un nou record de varsta in politica americana.
Christopher Dodd
Politician uns cu toate alifiile, dupa ce a fost senator de Connecticcut vreme de 25 de ani, Christopher Dodd (62 de ani) ar putea sa fie surpriza Partidului Democrat in actuala campanie prezidentiala.
Bill Richardson
Congressmanul democrat Bill Richardson (59 de ani), are experienta luptelor politice, a fost ambasadorul Statelor Unite la ONU, ministru al Energiei si trimis special al Casei Albe in diferite colturi sensibile din lume (Irak, Coreea de Nord, Liban). Se bucura de sprijinul numeroasei comunitati latino-americane, mama sa fiind de origine hispanica. Desi nu va putea sa suporte marile cheltuieli ale campaniei prezidentiale, Richardson a intrat in competitie cu gandul ca la un moment dat sa se retraga si sa candideze la functia de vicepresedinte.
In acest adevarat maraton electoral s-ar mai putea inscrie, insa, si alti alergatori. Din partea Partidului Democrat, sunt date drept probabile alte trei candidaturi: generalul (in rezerva) Wesley Clark - fostul comandant suprem al NATO, Al Gore - vicepresedintele lui Bill Clinton, dar si reverendul de culoare Al Sharpton - cunoscut activist pentru drepturile civile. In schimb, senatorul John Kerry, candidatul democrat la prezidentialele trecute, a anuntat oficial ca nu va concura pentru urmatoarele alegeri.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.