Demontarea unui sofism

M-a ferit natura de naravul de a-mi irosi vremea si energia raspunzand laudelor ori ocarilor venite de aiurea. Spun asta pentru a se intelege bine ca nu voiesc aici a da o replica unei recente scrieri (stangace, de altfel) dintr-o fituica de scandal, ci doresc numai sa demontez sofismul (frivol si acesta) cuibarit insidios acolo. Sofismul este partea intunecata a artei oratoriei prin care adevarul poate fi slutit paradoxal, tocmai cu instrumentele logicii. Sau, ca sa preiau o definitie mult mai iscusita, pe care maestrul Pruteanu o folosea candva alaturand-o celebrei dispute dintre Protagoras si un discipol al sau, care-si demonstrau reciproc, aproape fara cusur, ca a pierde este egal cu a castiga: "Sofismul e un rationament cu aparenta logica, prin care se poate dovedi aproape orice - dar care are un viciu fundamental, bine ascuns, bine mascat" .
E limpede ca, in atare conditii, sofistul se impune a fi posesorul unei inteligente si elocinte remarcabile, trebuind de asemenea sa existe si un interes pe masura efortului depus pentru a denatura credibil un adevar evident. N-am gasit insa urmele acestor calitati in demersul autoarei articolului "Coalitia greilor" dintr-un "Atac" de saptamana trecuta, iar de interesul domniei sale n-am gasit cu cale a ma preocupa.
Prima nelamurire mi-a fost aceea de a nu fi inteles prea bine daca articolul cu pricina era unul elogios sau unul ce voia sa dezvaluie ceva ori sa defaimeze pe cineva, cum ne-au obisnuit "investigatorii" de la "Atac".
Nici pomeneala, pentru ca, in vorbe putine, acolo se spune ca "greii" economiei romanesti s-au unit intr-o coalitie patronala, ACPR. Ce e rau in asta?
A, desigur, o parte a presei va suferi profund din lipsa de scandaluri, Guvernele vor trebui si ele sa fie mai cu bagare de seama la un partener social coerent si consistent, iar unele sindicate, ramase conceptual in epoca "luptei de clasa", vor vedea in aceasta evolutie fireasca si salutara un pericol.
Cu mare risipa de cerneala, dar cu o acuta lipsa de har, autoarea deseneaza si o schema a carei menire si al carei... mesaj imi scapa. Sunt acolo desenate nume de notorietate ale mediului de afaceri romanesc, confederatiile patronale majore, unite prin niste linii banale al caror talc ascuns scapa inteligentei mele firave. Ce vrea a spune schema cu pricina? Ca oamenii aia se cunosc? Ca poate fac afaceri impreuna ori ca s-or fi incuscrit, dupa pofta odraslelor? Ca numitele confederatii fac parte din ACPR? Ca, puse astfel, impreuna, compun ponderea economiei romanesti? Ei bravos, dezvaluire, treaba asta e publica de multa vreme, in toata Europa, doar ca, daca se vrea si insidioasa, atunci e incompleta: trebuia mentionata si soacra-mea, despre care am banuiala ca de ceva vreme isi usuca sosetele la acelasi soare cu toate personalitatile de acolo si, deci, trebuie sa fie vreo legatura subterana, nu?...
Dar atunci, unde e sofismul si care e mesajul?
Citez din articol: "La ora actuala, in Romania exista trei mari asociatii patronale. Una este Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR). A doua este Uniunea Generala a Industriasilor din Romania - 1903 (UGIR-1903), iar a treia, Confederatia Patronala a Industriilor din Romania
(CONPIROM)". Asta se chinuia de fapt "artistul" sa spuna si pentru asta ne-a dus pe dupa casa si pe dupa prun. Alaturarea truismelor de mai sus cu formularea citata anterior, presarata cu pomenirea persuasiv insidioasa a unor nume de notorietate si alte ziceri "nevinovate" ce mai urmeaza in articolul cu pricina, ar trebui sa aiba darul de a ne transmite subliminal ca miscarea patronala nationala s-a structurat cumva in aceste trei grupari, ca ele s-ar gasi intr-o stare de egalitate, de compatibilitate a reprezentativitatii si chiar ca ele s-ar afla in conflict pe o presupusa suprematie.
Haideti sa redevenim seriosi, sa demontam sofismele si, spunand lucrurilor pe nume, sa repunem asadar adevarul in drepturile sale firesti. In Romania exista 11 confederatii patronale care detin la aceasta data documente legale de atestare a reprezentativitatii nationale in conditiile Legii 130/1996, republicate. Aceasta calitate se obtine in instanta si orice alta afirmatie are, cel mult, caracter de opinie. Initial, 2 dintre acestea, carora li s-au adaugat ulterior alte 5, au alcatuit Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), care, in conditiile art. 4, alin. 5, al Legii 356/2001, s-a constituit intr-un "organism pentru reprezentarea unitara a miscarii patronale la nivel national si international". In aceasta calitate, ACPR a fost primita cu mult inaintea momentului aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, ca membra a UNICE - BusinessEUROPE, in timp ce multe federatii sectoriale din structura sa fac parte de multi ani din prestigioase structuri patronale de ramura, europene.
Cele 4 confederatii care, cu toate ca au fost invitate, au ramas "pe langa" si-au materializat astfel o optiune proprie.
E deplasat insa si foarte departe de adevar a spune ca acum am avea de-a face cu 3 entitati reprezentativ egale. E ca si cum un jucator din afara unei echipe ar pretinde ca el singur este alternativa echipei. Deci singura afirmatie corecta ce se poate formula este ca discutam despre 7 confederatii legal constituite, independente, reunite intr-o alianta legala, functionala, recunoscuta international, si alte 4 confederatii aflate de bunavoie in afara ei.
Ca cele 7 isi coordoneaza actiunile, ca reusesc din ce in ce mai bine sa-si armonizeze si sa impuna o voce unica, puternica si coerenta... acesta este, pana la urma, avantajul aliantelor.
Nu asta s-a dorit mereu? Nu acesta era dezideratul miscarii patronale nationale? Or, tocmai asta a devenit, se pare, cosmarul outsiderilor care n-au alta mai buna de facut decat sa lupte cu "manie proletara" si mijloace meschine, dar fara pic de spor, cu Alianta care insa n-are nici chef, nici timp si nici vreun motiv de a lupta cu ei, avand alte prioritati. Si aici ar fi multe de spus.
Ma-ntreb care ar putea fi mobilul unui grup organizat de companii de a se manifesta ostil fata de un altul cu care, de altfel, au o multime de probleme si obiective comune?
Sa-ntelegem oare ca in structura UGIR 1903 ori in CONPIROM sunt companii care nu se lupta cu acelasi fiscalism desantat, cu aceeasi legislatie stufoasa si confuza, cu acelasi aparat de stat arogant si aceeasi clasa politica duplicitara si iresponsabila, cu care ne luptam noi?
Cum asta ar fi greu de crezut, nu ne ramane decat sa sfatuim respectivele companii de a verifica bine daca "liderii" pe care ii tolereaza le reprezinta cu adevarat interesele ori daca ele, companiile care-i si sustin financiar, nu sunt decat o masa amorfa menita doar sa le sustina acestora o legitimitate statistica.
Ultima perioada s-a remarcat printr-o intensificare a unor astfel de manifestari ostile si concertate.
De la tentative de imixtiune, esuate de altfel, in structura si conducerea unor organizatii membre ale ACPR, la atacuri directe sau cu implicarea unei parti a presei, la adresa Aliantei, ori a unor lideri sau membri ai acesteia, culminand cu o jalnica actiune prin care se incerca suspendarea activitatii Consiliului Economic si Social pe motiv ca unui lider obscur nu-i era indestulat orgoliul personal.
Adevarul, pe care cu stangacie si disperare incearca sa-l escamoteze acesti dinozauri condamnati la pieire de mersul implacabil al istoriei, nu poate fi, din fericire, nici siluit cu sofisme, nici acoperit de zgomotul scandalurilor prefabricate. Iar adevarul este ca, acum, mediul de afaceri are mai mult ca oricand nevoie de a se identifica pe sine, de a-si cuceri locul cuvenit intr-o societate care-i recunoaste destul de greu rolul determinant in propria evolutie.
Unitatea este cuvantul de ordine, iar nu galceava, confruntarea ideilor valoroase este solutia, iar nu cea a persoanelor si a orgoliilor.
Si pentru ca incepeam acest demers cu promisiunea demontarii unui sofism, adica a punerii in fata, la vedere, a unui detaliu, a unei parti de adevar pe care unii se pare ca ori nu-l cunosc ori se prefac a nu-l cunoaste, iata-l: patronatele nu sunt asocieri de persoane fizice, ci de companii, adica de persoane juridice.
Orice spunere despre persoanele care, la un moment dat, detin vremelnic proprietatea unor parti ori a intregului actionariat al unei companii este irelevanta intr-un discurs care implica patronatul. Institutia patronala are, conform legii, menirea de a apara interesele economice, tehnice si sociale comune ale companiilor membre in calitatea lor de angajatori si are doar o legatura vremelnica si, oricum, secundara cu proprietarii capitalului, cu care nu de putine ori este chiar in conflict de interese.
Incercarea de a pune semnul identitatii intre companie si proprietarul capitalului rulat de aceasta, care poate fi azi un personaj controversat, maine, vreun sfant, iar poimaine, insusi statul, denota o grava incultura economica, in general, si antreprenoriala, in special.
Compania are menirea de a supravietui proprietarului capitalului sau si nu poate asuma nici bunele, nici relele persoanei fizice ori juridice, uneori colectiva si anonima, care o detine.
Functia sa sociala este, deci, superioara, iar patronatul nu poate avea nicio implicare directa in relatiile persoanelor fizice ori juridice care au calitatea de proprietar. E drept ca la aceasta confuzie contribuie si eroarea utilizarii unor termeni cu sensul lor literar, dar eventuala neclaritate semantica este spulberata de definitia stricta adoptata prin lege.
Indemn, asadar, companiile romane la uniune si convergenta eforturilor pentru construirea dialogului si a parteneriatului social reale, pentru prosperitatea comuna, pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta toate, in egala masura si la abandonarea acelor lideri cu idei apuse, bolnave, ce-i poarta pe calea pierzaniei spre izolare si satisfacerea unei paguboase trufii.

---

Despre autor: