Cea mai mare suma oferita drept mita unui om al legii de un contrabandist de tigari, dar care a fost refuzata se ridica la 5.000 de euro. Incredibil sau nu, a existat si aceasta situatie, desi politistul are un salariu lunar de 10 ori mai mic.

Cea mai mare suma oferita drept mita unui om al legii de un contrabandist de tigari, dar care a fost refuzata se ridica la 5.000 de euro. Incredibil sau nu, a existat si aceasta situatie, desi politistul are un salariu lunar de 10 ori mai mic.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF), au fost inregistrate cazuri cu ofiteri care au "inchis" ochii si au primit bani pentru a nu-si executa atributiile de serviciu. Pentru ca fiecare "padure are uscaturile ei", nici Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) nu putea sa faca exceptie de la aceasta regula. Desi in 2006 oamenii legii nu au ocupat primul loc in topul coruptilor, cativa dintre ei au fost tentati de sumele de bani oferite. Directia Generala Anticoruptie (DGA) a efectuat cercetari cu privire la 73 sesizari prin care au fost semnalate posibile acte de coruptie savarsite de 98 politisti de frontiera. Fata de 5 dintre acestia s-a dispus incetarea raporturilor de serviciu ca urmare a condamnarii. Potrivit datelor furnizate de IGPF, Directia Politiei de Frontiera Iasi a inregistrat cele mai multe cazuri de incercare de mituire a oamenilor legii.
Metodele reprezentative de mituire sunt mana introdusa, "generos" in buzunarul uniformei sau bancnota asezata "strategic" in documentul de calatorie.
Motivele principale pentru care s-a apelat la astfel de metode au fost incercarile de "acoperire" a ilegalitatilor savarsite anterior (ex: depasirea sederii in strainatate, stampile false aplicate in document etc.), sau in momentul tranzitarii frontierei (contrabanda, uz de fals).

6.000 teste sub acoperire

Pentru a-i putea descoperi pe politistii care cer bani persoanelor care trec granita, IGPF si DGA au apelat la sprijinul calatorilor.
Actiunea nu a ramas neobservata, dovada in acest sens fiind zecile de sesizari si reclamatii primite referitoare la savarsirea unor fapte de coruptie sau la comportamentul abuziv al unor lucratori. Conducerea IGPF a efectuat si anul trecut actiuni de testare a integritatii personalului folosind metode moderne de control prin operatiuni sub acoperire, teste de integritate si controale inopinate. Peste 6.000 astfel de teste au fost puse la punct la nivelul tuturor structurilor subordonate, cu scopul de a eficientiza activitatea pe linia combaterii infractionalitatii transfrontaliere si imbunatatirii imaginii institutionale, atat in plan intern cat si extern, a Romaniei.
Un rezultat pozitiv al cooperarii IGPF cu DGA l-a constituit cresterea cu 60% fata de anul 2005 a numarului de desistari (renuntari) efectuate in cazurile de dare de mita. In 2006, in urma sesizarilor facute de politistii de frontiera, au fost efectuate 64 apeluri catre DGA, in urma carora a fost realizat flagrantul fata de 67 persoane care intentionau sa ofere mita, 64 dintre acestea alegandu-se cu dosare penale. Din analiza cazurilor ce au legatura cu savarsirea unor acte de coruptie, s-a constatat ca 67 de cetateni romani si straini au incercat sa cumpere "bunavointa" politistilor de frontiera.

Cum se procedeaza

Metodele la care apeleaza mituitorii sunt dintre cele mai diverse, inventivitatea romanului reprezentand o problema demna de luat in seama. Bancnota sub tastatura computerului sau in documentele de calatorie, mana generoasa introdusa in buzunarul uniformei sau privirile cu subanteles ale celor decisi sa "imblanzeasca" politistul de frontiera sunt cele mai cunoscute modalitati de mituire.
Sunt si situatii, insa, in care unii cetateni profita de naivitatea unor persoane, aflate sau nu in ilegalitate si le solicita diverse sume de bani, invocand faptul ca au "relatii" , iar banii sunt pentru oamenii legii de la punctul de frontiera. "Atentiile" ajung, de obicei, in buzunarele acestor "binevoitori" - identificati de multe ori ca fiind soferi de autocare sau microbuze - care isi rotunjesc substantial veniturile.
Cea mai mare suma oferita unui politist de frontiera a fost de 5.000 de euro. Banii au fost dati de catre un membru al unei retele de trafic de tigari, care isi desfasura activitatea in nordul tarii. Daca ar fi primit banii, ofiterul ar fi trebuit sa nu confiste marfa contrbandistilor. Interesant este faptul ca suma oferita drept mita este de pana la zece ori mai mare decat salariul unui lucrator IGPF. De regula, sumele cu care sunt mituiti oamenii legii sunt cuprinse intre 50 si 200 de euro. In anul 2006, au fost inaintate catre DGA un numar de 73 sesizari prin care au fost semnalate posibilele acte de coruptie savarsite de 98 politisti de frontiera. In urma actiunilor sub acoperire si a controalelor inopinate, s-au aflat in atentia organelor proprii de cercetare 104 politisti de frontiera care au incalcat deontologia profesionala sau prevederile dispozitiilor IGPF.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.