Sex cu Toma Roman Jr. - Aproape profanator

Pe la mijlocul anilor a€™90 ma angajasem in redactia plina de patrioti anticomunisti a unui mare cotidian de atunci, devenit intre timp mititel ca tiraj.

Atunci eram mult mai tanar si foarte entuziast, din punct de vedere profesional. Fusesem repartizat intr-o sectie de anchete-reportaje si propuneam initial tot felul de subiecte care mi se pareau interesante. Colegii mei se holbau la mine reprobator cand voiam ""sa ma remarc"".

Strutii

Dupa vreo doua saptamani, m-au chemat la o bere si mi-au zis de la obraz: ""Ba, esti tampit?! Ce dracua€™, vrei sa ne puna si pe noi sa ne agitam?! Banii-s tot aia!"".

Mi-au explicat ca nu are rost sa vin cu initiative personale, ca trebuie doar sa iau, zilnic, o stire-doua de pe agentii, sa-i dau un titlu si sa o semnez. Incet-incet ma adaptasem la noul stil de viata. Tot ce se petrecea acolo era pur formal. Teoretic nimeni nu avea voie sa bea in redactie, dar toata lumea turna lichid pe gat in proportii mari. Se ajunsese la o intelegere cu sefii ziarului, sa nu stam cu bautura pe birou. Cum pe vremea aia era in voga o votca poreclita Motorola, datorita pet-ului patratos si paiului care o facea sa semene cu o statie de emisie-receptie, redactia sorbea din cutia cu albitura ascunsa-n sertar. Daca un strain ar fi intrat brusc in birou, ar fi ramas probabil cu impresia ca a dat peste o familie de struti, fiindca toti eram cu capetele infundate in sertarele birourilor. Zilele treceau destul de greu. Cand mai aveam, destul de rar, pusee de voiosie jurnalistica, ma loveam iar de privirile reci ale colegilor. Singura care ma privea cu simpatie era Lucica, o colega de vreo 40 de ani, care zicea: ""Doma€™le, asa eram si eu la varsta lui! Are energie, e baiat tanar!"".

Sinagoga

Doamna era maritata de multi ani cu un cetatean inginer care muncea prin strainatate. Intr-o buna zi, cand mancam de pranz la cantina de langa parcarea Casei Scinteii, botezata ""La Rodica"", desi nu avea nici o firma, mi-a marturisit ca ar avea si ea chef de ceva ""teren"", sa-si aduca aminte cum e. Fiind veche in redactie, avea un cuvant greu de spus, asa ca a obtinut ca a doua zi sa mergem impreuna la o ""documentare"". Eu aveam un subiect cu o sinagoga monument istoric, aflata pe Bulevardul Dacia, care era pur si simplu lasata sa se darame, fiindca terenul de sub ea era foarte valoros. Ne-am intalnit a doua zi pe la pranz undeva pe langa Piata Universitatii si ne-am inceput demersul reportericesc, in mod firesc, la o carciuma, sa ne facem un plan de bataie. Dupa vreo doua sticle cu vin, Lucica a inceput sa-si povesteasca viata, sa se planga de faptul ca e neglijata de barbatul migrator, sa-mi spuna cate corduri a facut zdrente in tinerete. Pana la urma, pe la vreo sase seara, cand era deja oarecum intuneric, am pornit cu colega clatinandu-se usor la bratul meu spre tinta reportajului. Am intrat in curtea sinagogii paraginite si dupa aceea am dat la o parte o poarta grea de fier. Cladirea era vag luminata de felinarele de pe strada. Inauntru am dat peste un peisaj sumbru. Stranele, altadata tapisate cu catifea rosie, erau facute varza. Mai existau atarnate de tavan niste urme ale candelabrelor de bronz, pe care, fiind prea sus, tiganii din zona nu apucasera sa le recupereze integral. Fiindca ma documentasem in prealabil, am inceput sa-i explic, cu glas scazut, colegei mele istoria cladirii, ce nume a purtat, in ce an a fost construita. In timp ce ziceam cu glas potolit toate datele pe care le aflasem am fost intrerupt de apasarea unor buze pe gura. N-am apucat sa ma dezmeticesc, ca
m-am trezit ca imi aterizeaza o mana ferma intre picioare. Usor surprins, am dat mana la o parte si am cuvantat: ""Lucica, suntem intr-un lacas de cult! Chiar daca suntem crestini si sinagoga e parasita, comitem o profanare!"".

Deplasari

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe