In anii a€™30, o doamna pe nume Lucrezzia Karr (putea foarte bine sa fie pseudonim) rapundea de o rubrica de scrisori in Ilustratiunea Romana. Rubrica se numea ""Pentru ochii ei frumosi"", iar doamna cu pricina raspundea scrisorilor primite

In anii a€™30, o doamna pe nume Lucrezzia Karr (putea foarte bine sa fie pseudonim) rapundea de o rubrica de scrisori in Ilustratiunea Romana. Rubrica se numea ""Pentru ochii ei frumosi"", iar doamna cu pricina raspundea scrisorilor primite de la cititoare cu pro-bleme preponderent in amor. Uneori, doamna cu pricina publica scrisorile care i se pareau mai interesante, cum ar fi cea de mai jos.

Am dat in vileag scrisoarea ta, pentru ca, inainte de toate, imi place adevarul. Pentru ca nu vreau sa ne ascundem dupa degete si sa proclamam sfanta noastra inocenta, pentru ca ipocrizia mi-e nesuferita. Am vrut ca strigatele de patima ale unui suflet feminin sa fie punctul de raliere al multor suferinte ascunse. Am vrut ca in ele, multe femei sa gaseasca ecoul propriilor lor chinuri. Totdeauna am urmarit, in scrierile mele, adevarul profund omenesc. (a€¦) Setea ta de marturisire a facut proselite printre celelalte. Si iata ce-mi scrie o sora de durere si de ratacire, a ta:

«Sunt tare nenorocita, doamna, si sunt cu atat mai mult, cu cat trebue sa recunosc ca numai eu singura mi-am facut nenorocirea. Nopti intregi nu dorm, ma svarcolesc intrebandu-ma: ce am facut? Si nu-mi pot explica acum nebunia mea.

Dar iata faptele in toata cruzimea lor: Eram maritata cu un sot nici mai bun, nici mai rau ca altii. Prea coplesit de munca, el nu prea avea vreme sa se ocupe de mine. Dar stiam ca ma iubeste si ca munceste pentru mine si cei doi copii dragalasi ce aveam.

Ma maritasem tanara de tot, din scoala si nu avusesem timp deloc sa cunosc lumea, sa ma plimb, sa petrec ca alte fete. Daca as fi cunoscut viata mai bine, mi-as fi dat seama ca soarta nu era tocmai rea, ca aveam multe din elementele fericirei, ca avem un sot bun, credincios, de o fire linistita, un camin agreabil si doi copii sanatosi. Dar eram legata la ochi, de inexperienta mea. Incepui sa ma plictisesc de monotonia vietii. Mereu acelas lucru: gospodarie, vizite, nitica plimbare, ingrijirea copiilor. Atat. Incepui sa gasesc sotului meu o mie de defecte: ca e rece, ca e posac, ca nu ma iubeste deajuns, ca e vesnic afara din casa, ca eu stau mai mult singura, ca na€™are timp sa mearga la baluri, ca seara e obosita€¦

O multime de prostii ce luau proportii in ochii mei imi otraveau viata, ma faceau sa plang, sa-i fac scene grozave, de care, bietul om, era uluit, nu stia ce sa zica si cum sa ma mangaie. Dela o vreme incepu si el sa fie iritat de ceea ce ii faceam si imi raspunse cu aceeas masura. Ne certam in fiecare zi, din ce in ce mai veninos, pentru nimicuri. Dar in aceasta eram la fel cu toti ceilalti, caci si X si Y, toti cunoscutii nostri se certau.

Doamne! Ce prosti suntem!a€¦ Pana nu ne dam cu capul de necaz si nenorocire!a€¦ Pe cand ma aflam in aceasta stare de spirit, din ce in ce mai iritata, contra barbatului meu, fara sa am totus a-i reprosa nimic serios, facuram cunostinta cu un alt menaj nenorocit, un avocat si nevasta-sa, care nu se intelegeau deloc. El era frumos, cam strengar, ea uratica, dar linistita si buna gospodina. Aveau si o fetita.

Incepuram sa ne vedem foarte des, mai ales ca ei se mutasera langa noi. Ei bine, ce credeti? Strengarul sot al noii mele prietene incepu sa-mi faca o curte nebuna. Priviri discrete, usoare, aluzii fine, o staruinta continua de a ne vedea, de a fi impreunaa€¦ Incepuram sa fim cu totii mai veseli si mai fericiti, caci dorinta este dispensatoare la bucurie si vioiciune. Ne plimbam cu totii, faceam excursii, luam masa in oras. Barbatul meu, stimulat de buna dispozitie a noului sau prieten, era parca altul. Cat despre nevasta lui, ea era fericita ca barbatul ei nu se mai duce in oras, lasand-o singura, ca sta cu ea sia€¦ cu noi.

Bine inteles nici prin minte nu le trecea, sarmanii, de ce toata aceasta fericire. Eu - ce sa spun? La inceput am fost magulita, nimic mai mult. Eram magulita ca un barbat frumos si placut ca sotul prietenei mele imi arata atata devotiune. Dar cu timpul lucrurile se agravara si incepu in mine o adevarata furtuna. Incepui sa iubesc, cu patima, pentru prima oara in viata mea. Cazuia€¦ pentru ca asa se zice, sau mai bine zis ma ridicai, la betii si extazuri pe care nu le banuisem niciodata. Zapacita, uluita de dragoste, nu stiu cum de na€™am fost surprinsa de o mie de ori de sotul meu... In cele din urma, ceeace trebuia sa se intample se intampla. Furam prinsi ca doi prosti. Se intamplara lucruri groaznice. Scene teribile, a caror amintire ma infioara. In cele din urma, divortaram - si ei, si noi. (a€¦) El ma iubea? Nu stiu. In orice caz imi dadu o mica proba stralucita, cununandu-se cu mine. (a€¦) Firea adevarata a sotului meu se releva in curand. Era inconstant, frivol, usuratec. (a€¦) Azi sunt cea mai nenorocita dintre femei. Iata ce face nebunia patimei.""

3 iulie, 1930


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.