Recitesc Suflete moarte. Fata de alte lecturi, numarul semnelor plantate pentru viitoare consemnari e destul de mic. Si, totusi, nu m-am putut stapani sa nu fac cateva remarci: 1. Relectura mi-a confirmat genialitatea lui Gogol in materie de amanu
Recitesc Suflete moarte. Fata de alte lecturi, numarul semnelor plantate pentru viitoare consemnari e destul de mic. Si, totusi, nu m-am putut stapani sa nu fac cateva remarci: 1. Relectura mi-a confirmat genialitatea lui Gogol in materie de amanunt comic.
Mijloacele descrierii sunt ale realismului clasic minutios, sub semnul caruia tocul usii face obiectul a jumatate de roman, cealalta ramanand exclusiv clantei. Cel mai mare scriitor satiric din toate timpurile, Gogol pune realismul harnic, minutios in slujba recrearii unui univers comic unic in felul sau: cel al Rusiei tariste din vremea iobagiei, univers valabil pentru Rusia tuturor timpurilor, inclusiv al Rusiei in varianta sovietica. In Suflete moarte, asa cum am incercat sa conving in eseul Dl Goe rescris de Gogol, nu exista han, brisca, roata, drum, usa si bariera in general. Fiecare dintre aceste lucruri, expediate de prozatorul realist clasic, e, in roman, de sorginte gogoliana. Are ceva comic sau, mai bine zis, rusesc, care-l individualizeaza si, intr-un fel, il face viu, biciuitor al atentiei. Mosierita Korobocika, ""vaduva de secretar de colegiu"", da fuga la oras ingrijorata deodata ca sufletele moarte, vandute lui Cicikov, ar putea costa mult mai mult. Sosirea mosieritei va insemna o cotitura dramatica in destinul lui Cicikov. Gogol imprumuta de la proza de aventuri trucul intrarii in oras, la ceas de noapte, a personajului rasturnator de destin. Un timp, descrierea tine de romanul senzationalist, vandut in foileton: ""Dar pe cand in jiltul lui tare Cicikov era sacait de ganduri si de nesomn, ospatand din belsug pe Nozdriov cu tot neamul lui; pe cand o lumanare de seu gata mereu sa se stinga ii palpaia in fata cu festila de mult acoperita cu o caciula neagra; pe cand bezna noptii intunecoase, care sta sa se inalbastreasca de revarsatul apropiat al zorilor, se uita pe fereastra; pe cand cocosii cantau in departarea orasului adormit tun; pe cand intr-o manta de postav gros un nenorocit de cine stie ce grad, care nu cunoaste (vai!) decat un singur drum, drumul batut de norodul rus adus la deznadejde, isi tara incet picioarele - in acelasi timp, la alt capat al orasului, se petrecea un eveniment care urma sa inrautateasca situatia neplacuta a eroului nostru. Si anume, pe ulitele si ulicioarele din mahalalele orasului trece hodorogind o trasura tare ciudata, careia, in prada celei mai mari nedumeriri, nu stiai cum sa-i zici"". SUBTILA PARODIE. S-ar cuveni ca trasura ""tare ciudata"" sa dea fiori cititorului, pregatindu-l pentru rasturnarea cruciala de destin. Gogol e insa un geniu satiric. Intregul moment de capa si spada se deconspira drept o subtila parodie. Pentru ca misterioasa trasura nu e a unui cavaler enigmatic, sau al unei domnite pale, nici macar a unui ucigas platit. E a mosieritei Korobocika, prototipul babei tari de cap: ""Nu semana nici cu un tarantas, nici cu o caleasca, nici cu o brisca, ci mai degraba cu un pepene bortos pe roti. Burta acestui pepene, adica usile, care mai purtau urme de vopsea galbena, se inchideau prost de tot, din pricina starii nenorocite a clantelor si broastelor, legate de mantuiala cu sfoara. Pepenele era plin cu perini imbracate in cit, ca niste saculeti, suluri sau perine obisnuite; era ticsit de saci cu paine, cu colaci, cu branzoaice, cu pateuri si cu covrigi de coca fiarta. Un pirog cu carne de pasare si alt pirog umplut cu maruntaie ieseau la iveala din saci. Pe treapta din spatele trasurii sta o faptura nebarbierita, care facea pe valetul, imbracat in bluza vargata de bumbac de casa, cu fire albe in par, faptura numita «baietel»"". Intrarea in oras e pazita. Romanul cavaleresc apeleaza si aici la un cliseu. Cel al paznicului trezit din somn de trasura misterioasa. Gogol il ia si-l intoarce pe dos: ""Galagia si scartaitul scoabelor labartate si ale suruburilor ruginite desteptara la capatul celalalt al orasului o caraula, care isi ridica alebarda, racnind cat il tinea gura cu glasul adormit: «Cine-i acolo?», dar vazand ca nu-i nimeni si ca hodorogeala se aude departe de tot, caraula prinse pe ceafa o lighioana si, ducandu-se la felinar, o executa pe loc, intre doua unghii. Apoi, lepadandu-si alebarda, adormi din nou, potrivit oranduielilor cavaleresti"". NIMIC NU SE PIERDE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.