Valea Plopului - Satul cu 26 de biserici

Intr-un an, satul sarbatoreste toate hramurile celor mai mari sfinti. Valea Plopului este unica in Romania. Nu pentru ca satul ar fi modernizat sau oamenii locului mai iesiti in lume decat altii. Ci pentru numarul de biserici pe care il detine: 26. Preotul satenilor s-a gandit ca pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, cel mai bine ar fi sa inalte biserici. Asa s-a facut ca peste tot, la gradinita, la scoala, in curtile oamenilor, prin intersectii, pe dealuri sau prin vai, locasurile sfinte au impanzit satul. Daca-i o nebunie sau un lucru bun, localnicii nu prea indraznesc a zice. Caci, spun ei, cu supunere, ""mai bine ne lasam pe mana preotului, care ne da haine si mancare!"".
Prin Valea Plopului din judetul Prahova e bine sa o iei la picior. Sa mergi incet si cu rabdare si mai cu seama sa privesti in sus, catre cer. Sa te lasi ghidat doar de cladirile albe, cu turle bisericesti si de vorbele oamenilor din sat, mandri de avutia lor. De-ndata ai sa vezi o cruce inalta si semeatea cum rasare de dupa brazi, luminand in bataia soarelui. Langa ea, mai jos, o alta se iveste. Ba si a treia, subtire si micuta, dar stralucitoare ca o nestemata, brazdeaza cerul senin, de parca, pe bratele ei argintii ar fi stat toata Imparatia Cerului. Trei cruci. Trei biserici. Ciorchine, chiar in mijlocul satului. Le privesti pe fiecare in parte, doar cat sa rasufli o data, caci dintr-o parte vezi alta biserica, poate mai mica si mai scunda, in cealalta una mai mare si mai impunatoare. Intorci privirea si inca un locas sfant te face sa-ti duci mana la frunte si sa te inchini. Incerci sa le numeri. In zadar. Intr-o clipa insa, tanti Elena te dumireste. Ti-e dat sa vezi stranse la un loc, ca pe cea mai minunata si mai de pret comoara, ceea ce poate doar zeci de orase au impreuna: nici mai mult, nici mai putin de 26 de biserici ridicate in sat in mai putin de 15 ani.
""Noi nu mai zicem nimic!"" Femeia sta in poarta. Acum, ca are cu cine vorbi, nu mai pridideste in a-l lauda pe omul care ""ne-a scos la lumina"", parintele Nicolae Tanase. Ba ca mai mereu le aduce haine pentru copii, ba ca, atunci cand barbatul sau a cazut bolnav la pat, parintele de-ndata s-a urcat in masina si l-a dus pana la Bucuresti, la Spitalul Fundeni, ba ca nu-i copil sarman de care sa nu ingrijeasca si tanara de oriunde din tara asta, aflata la ananghie, pe care sa nu o ajute. Le spune pe toate dintr-o rasuflare. Apoi sta o clipa si socoteste, de teama ca nu cumva sa fi uitat vreun amanunt. Zambeste in coltul gurii, mandra nevoie mare, caci zice ea, ""asa ceva nu cred sa se mai fi vazut prin alte parti. La noi e unicat. C-o fi o nebunie, ca n-o fi, nu mai conteaza, nu mai zicem nimic. La inceput ne-am mirat si noi cand am vazut ca parintele tot construieste fara sa termine pe vreuna pe de-antregul, dar pe urma, am zis: ce poate sa ne strice?"".

---

Despre autor: