O romanie minunata, ascunsa, plina de povesti, asteptandu-si cititorii. Stim ca v-ati saturat de agenda politica zilnica. Stim ca altceva vreti sa cititi. Jurnalul National v-a obisnuit cu acest altceva. Vom fi acolo si in 2007.
Daca n-am calatorit
O romanie minunata, ascunsa, plina de povesti, asteptandu-si cititorii. Stim ca v-ati saturat de agenda politica zilnica. Stim ca altceva vreti sa cititi. Jurnalul National v-a obisnuit cu acest altceva. Vom fi acolo si in 2007. Daca n-am calatorit anul acesta prin Romania inseamna nu am facut-o niciodata. Am urcat Carpatii si am coborat pana la varsarea Dunarii in mare. Am intrat in ghetouri in care fiecare pereche de muschi se crede Dumnezeu si am iesit in lumi de vis in care Dumnezeu coboara in prispa bunicilor, la povesti. Am numarat toate hartoapele unei Romanii care a uitat ca secolul al XXI-lea este al vitezei rutiere si am plutit pe o Dunare cand adormita, cand isterica. Am vazut tara cu ochii bucurestenilor ce ne credem, iar Bucurestii cu ochii provincialilor ce suntem, de fapt. Caravana. Ceva mai mult de patruzeci de reporteri, vreo sase mii de kilomteri, oameni minunati, locuri pline de amintiri, uneori supravietuindu-si renumelui si incercand sa-l depaseasca, alteori prabusindu-se sub povara unui trecut ceva-ceva mai luminos decat viitorul prevazut atunci cand ele, locurile, inca mai reprezentau ""perle ale turismului comunist"". Caci acesta fu firul rosu al Caravanei Descoperirea Romaniei 2006. Am mers din statiune in statiune, acolo unde bunicii nostri mergeau, cu bilete prin sindicat, sa-si vindece reumatismul, iar parintii, tot prin sindicat, fugeau de noi, in ultimele zile ale anului, sa petreaca Revelionul. Am plecat de la Crisan si am descoperit minunatiile Deltei, dar si mormanele de rugina ramase in urma unei (din fericire) esuate tentative de industrializare. Am tras aer in piept dupa ce am iesit din atmosfera greu respirabila de la Lacu Sarat. Si, de la altitudine zero, am sarit sus in munti, la Monteoru, Valeni si Slanic-Prahova si chiar mai sus, in paradisul de la Cheia. De acolo am coborat spre Podisul Transilvan, la Covasna, Balvanyos, Malnas, Tusnad, Izvorul Muresului, Lacu Rosu si Sovata. Din poalele Carpatilor Rasariteni am traversat Ardealul pana in Apuseni, luand la rand statiunile din Tara Dacilor si din cea a Motilor. A fost Geoagiu, au fost Moneasa si Stana de Vale. Si-am mers inspre Vest pana nu s-a mai putut, oprindu-ne la Baile 2 Mai si Felix. Si a urmat intoarcerea spre Bucuresti, prin marginimile Sibiului (la Ocna si Paltinis) si pe defileul valcean al Oltului - Calimanesti, Caciulata si Olanesti. De peste tot v-am adus povesti minunate, despre oameni incredibili, care dintr-o bucata, care dimpotriva (si intelegeti ce vreti din acest ""dimpotriva""). Croaziera. Am invatat in Caravana ca tara e acolo si nu in cele 365 de zile de jurnale televizate, cu traieni si calini si alti becali de sezon. Si ne-am decis sa facem atunci nebunia: ne-am lasat dusi cu pluta. Ca nu a fost pluta, ci hotel plutitor e doar un detaliu tehnic. Trebuia sa plecam pentru doua saptamani si am stat pe Dunare o luna incheiata. Din 7 octombrie, cand am descins la Sulina, pana in 7 noiembrie, cand ne-am despartit, pe Clisura Dunarii, de Tase, Ancuta, domnua€™ capitan Simionov si echipajul de marinari carora nu le venea sa creada ca au rezistat atata amar de vreme alaturi de noi. Numele mari ale Dunarii nu le mai enumeram. Dar cine, Dumnezeu, va fi auzit vreodata de Stancuta, de Parjoaia, de Chiciu, de impingatorul Bazias (care, in absenta unui cat de mic loc de andocare si in prezenta unor curenti prea sprintari, s-a transformat in mama, tata, bona si frate mai mare pentru miniconvoiul nostru remorcat de bacul-motor Andreea), de Dubova sau Svinita? Sunt locuri pe care, in nebunia noastra de a descoperi o alta Romanie, le-am ridicat (macar o data in viata lor) la rang de port. Fiecare are propriile sale povesti legate, intr-un fel sau altul, de Dunare. Iar Dunarea, de la Sulina pana la Bazias, nu ne-a spus (nici macar asa, cu prelungiri) toate povestile ei. Am cerut onor conducerii ziarului pe care tocmai il cititi sa ne sacrifice si sa ne transforme in jurnalisti de apa dulce. N-a fost sa fie, asa ca am revenit in Capitala. Bucurestii, neamule! O capitala pe care, tot asa, am vrut sa o descoperim. Altfel decat in fiecare zi la telejurnale de la ora 5 si etc. sau din fuga RATB-ului. Un oras in cautarea identitatii si care, pana la urma, cu putina indulgenta, il putem califica drept ""mai bun decat ii este renumele"". Bucurestii nu se rezuma numai la cartierele in care asistatii sociali dau foc masinilor de pompieri cand li se interzice sa mai fure curent. Si nici la sindrofiile de nunta columbiene sau botezate. In Bucuresti exista meseriasii practicand profesii uitate de lume; exista fatade ce ascund povesti intregi; exista cofetarii cu prajituri purtand arome de protipendada interbelica; exista aziluri de noapte pentru opere de arta; exista amintiri cu cladiri distruse de comunisti; exista o intreaga istorie a mijloacelor de transport in comun, de la tramvaiul tras de cai pana la viitorul metroului. Exista si miticii, pacatuind de multe, mai putin de una: nu mai sunt Mitica cel de altadata. Orasul a devenit cosmopolit fara sa isi dea seama. Mai intai prin migratia interna, care i-a insutit populatia si, mai nou, prin descinderile de neamuri care mai de care mai pestrite, cu tenul galben sau ciocolatiu. Bucurestii au devenit orasul magnet. Magnet de injuraturi sau de oameni. Dar magnet. V-ati gandit vreodata sa va propuneti o vacanta in care sa aveti ca obiectiv descoperirea Bucurestilor? ""Kitsch-ul nostru cel de toate zilele""
Icoane cu beculete, carpete cu tiganci languroase si cu ""Rapirea din Serai"", glastre cu flori din plastic eterne, porumbei impaiati pe capota masinii ce duce mireasa la biserica. Blugi cu strasuri asortati cu pantofi cu toc. Tablourile cu Ceausescu alaturi de Stefan cel Mare si odele dedicate de tarani analfabeti Partidului Comunist. Tablourile cu caprioara adapandu-se la izvor si cateii-bibelou. Mileuri si goblenuri. Am intrat in casele taranilor si i-am gasit band tuica din pahare de plastic, desi pe pereti etalau obiecte traditionale de ceramica. Kitschul a ajuns in cele mai ascunse cotloane. N-a ocolit nici casele proaspetilor muncitori ce isi parasisera casa traditionala pentru minusculul apartament de bloc. Iar de curand a ajuns in imensele palate ale parvenitilor. S-a instalat si in biserica, insidios, pe brelocuri si vaze cu chipul lui Iisus. N-a ramas doar la nivel material, ci a atins cu aripa lui dulce si discursul publicitar, si presa, si literatura. Prin campania noastra ""Kitschul nostru cel de toate zilele"" am incercat sa intelegem ce inseamna kitschul in Romania de azi, stiut fiind ca perioadele de tranzitie sunt cel mai fertil teren pentru aceasta pseudoarta. Am vrut sa dam cateva repere, folosindu-ne de propria observatie, dar si de ajutorul unor specialisti. Cel mai important lucru e ca a reusit sa nastem intrebari si sa starnim controverse printre cititori. Romania la sosea. In timpul verii, drumurile noastre europene sunt ticsite cu tarabe si tarabioare, vanzatori ambulati, mici fermieri si marfuri dintre cele mai pestrite. Producatorii autohtoni, cei care-si muncesc in gradini legumele cu care ies la margine de drum, sunt dati la o parte de catre comerciantii de tip nou, cei care cumpara de-a gata totul si vin sa le ia vadul. Data fiind noua bulibasala, am plecat sa scormonim putin prin puzderia de produse autostopiste. Ce-am gasit? Dar ce n-am gasit?! Pitici de gradina. Pepeni si lubenite. Tricouri cu fotbalisti. Peste. Papuci de plaja. Icoane tamaduitoare fabricate in Turcia. Haine second-hand. Rosii de sera. Hamace in culorile nationale ale Romaniei si Frantei. Miere de albine. Caise si piersici. Palarii din paie. Tot felul de suveniruri ce frizeaza kitsch-ul. Si cate si mai cate. Practic, pe drumurile ce strabat Romania, cele catre munte sau mare, gasesti tot ce ti-ai dori si chiar ceea ce nu ti-a trecut niciodata prin cap. Poti spune ca in 2006, spiritul de comerciant ambulant al romanului a atins cele mai inalte culmi. Ca al alpinistilor ce au cucerit Everestul. O inflatie de produse, indoielnice sau nu din punct de vedere calitativ, au facut o curte asidua fiecarui calator intalnit. Dupa spusele comerciantilor in cauza, oameni nu tocmai realizati financiar, o curte cam fara succes insa. (Sidonia Silian, Irina Munteanu) PSEUDOARTA. Kitsch-ul a ajuns in cele mai ascunse cotloane, iar de curand a ajuns in imensele palate ale parvenitilor
Despre autor:
