Odata-n an, eram manati la bal ca taurii la monta. Aveam cincisprezece ani, eram elev la un liceu militar si-n saptamana de dinaintea balului in trupul meu, fermentat de tot felul de frustrari si ignorante, se adunau o multime de dorinti confuze.

Odata-n an, eram manati la bal ca taurii la monta.

Aveam cincisprezece ani, eram elev la un liceu militar si-n saptamana de dinaintea balului in trupul meu, fermentat de tot felul de frustrari si ignorante, se adunau o multime de dorinti confuze. Cu putin noroc, nu numai ca aveam sa inghesui o fata in ragazurile dintre valsuri si tangouri, dar poate ca si ea avea sa se lipeasca de mine. La bal, eram dusi incolonati, zbierand, chiar de la plecarea din cazarma, marsul din Aida care incepe cu versul ""Cantati gloria patriei, azi e sarbatoare"". Gloria patriei o cantam in ocazii deosebite: cand mergeam la bal, cand se anunta ca la pranz avem fasole cu carnati si cand reveneam in scoala de la un film indian cu Raj Kapoor in doua serii... De atunci, am ramas cu convingerea ca foamea, patriotismul si sexualitatea au ceva in comun. Balul se tinea in cantina unei scoli profesionale si dura trei ore. Mamicile vegheau de pe margine si-si impingeau odraslele in ring sau le tineau de fusta, in functie de impresia pe care le-o facea lor baiatul. In cele trei ore de dans, simteam exact ce simteam si la varsta de opt ani, cand ma jucam de-a mama si de-a tata, iar uneori si de-a doctorul cu fetitele din vecini. Lucrurile aveau un inceput, aveau si un pic de mijloc, dar sfarsitul era intotdeauna neterminat. Multe sfarsituri din viata noastra sunt neterminate. Spre fetele cu sani, baietii se repezeau cate zece deodata, iar spre cele care radeau tot timpul, sugerand o disponibilitate imediata, cate douazeci. Fiind marunt si interiorizat, dansam numai cu fete uratele si interiorizate, mirosind intens a scoala profesionala, a salopete si a dormitor comun cu cate doua moldovence in pat. Ce construia imaginatia mea erotica, in momentul stransului in brate, stricau pe loc mirosurile. De la aceste baluri anuale, sortite a rasplati - ca portia de tuica la masa festiva de 23 August si premiul in carti de la sfarsitul anului - un tip de depersonalizare cazona, m-am ales cu o oroare de damfuri biologice niciodata temperata. Mama mirosea frumos, prietenele mamei, care ma strangeau uneori in brate, miroseau divin, mai ales doamna Stanescu despre care se vorbea ca traia cu farmacistul din colt, pana si unguroaica de la infirmeria unitatii, in ciuda damfului de creolina al stabilimentului, mirosea atatator a unguroaica. Numai ""fetele noastre"", cum le numea seful scolii pe viitoarele strungarite si lacatuserite la revenirea in cazarma naduseau de indata ce ma invitau la ""damentango"" si ma interiorizau definitiv cu transpiratia lor iute si uleioasa.

Ca toti scunzii, cautam prietenia unor colegi inalti. Si cum Barta Iosif era colegul cel mai inalt si cu faima de a fi fost invitat la balurile de la Liceul Mihai Eminescu l-am intrebat cum miroseau liceencele. Lunganul m-a privit pentru prima oara cu prietenie ca si cum descoperea un om intr-un staul cu vite si mi-a spus visator: ""Daca ma prinde santinela cand sar gardul imbracat ca oamenii, in haine civile, e vai de mama mea. O sa fiu exmatriculat. Dar stii ceva, merita! Dupa ce o mirosi pe liceeanca mea poti sa si mori"".

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.