Sarbatoarea Craciunului putea oricand sa inceapa. Ninsese zdravan si viscolul urla, incepand sa stranga si sa depoziteze aiurea zapada. Nu se mai vedea nici ninsoarea, afara, necum vreo umbra de om venind. Nimeni. Nu, nu, n-au putut sa vina, si-a zi
Sarbatoarea Craciunului putea oricand sa inceapa. Ninsese zdravan si viscolul urla, incepand sa stranga si sa depoziteze aiurea zapada. Nu se mai vedea nici ninsoarea, afara, necum vreo umbra de om venind. Nimeni. Nu, nu, n-au putut sa vina, si-a zis Mischie intr-un tarziu. A fost vreme rea. Nu ma parasesc ei pe mine. Nu sunt ei oameni fara caracter. Dar am sa astept. Vor veni. De ce sa ma pacaleasca? Si ei au nevoie de Mos Craciun, si lor le placea sa se joace de-a Mos Craciun. Sa nu-i fi convins sufleteste aceasta conventie deliberata din care nu pierde nimeni nimic? Sa se fi simtit ei ridicoli? Nu se poate. Vin ei. Mos Craciun ne uneste, nu ne desparte. ""Mos Craciun cu plete dalbe/ A venit de prin nameti/ Sa aduca daruri multe/ La fetite si baieti."" Spunea incet versurile si le relua la nesfarsit. Si n-a venit nimeni. Pe la ora 2 noaptea, viforul s-a intetit. Scrasnea afara si ecoul se auzea in soba. El, Mischie, dormea si se trezea din cand in cand speriat, in fotoliu, cu ghetele nescoase, cu cravata pusa ca pentru nunta, ca pentru botez, ca pentru venirea prietenilor, sa-l joace pe Mos. Nimeni. N-a venit nimeni. Picioarele i-au cazut greu pe podea de pe fotoliu. A inchis ochii si in vis i-a certat pe cei care-l parasisera: Mai, mai, sa fiti voi asa de oportunisti, sa fiti asa de nedrepti cu mine? Ei, ce s-a intamplat? Am cazut. Nu mai sunt ministru, nu mai sunt viceprim-ministru, nu mai sunt director. Dar Mos Craciun ce vina are? Nu va dati seama ca Mosul n-are nici o vina? Nu era frumos cand petreceam noi aici? Nu va tenteaza si pe voi intoarcerea lui Mos Craciun? Hai, ganditi-va bine! Nu este rusinos sa va purtati asa? Spuneti, veniti si spuneti. Unul tot trebuie sa fie Mos, chiar daca nu sunt aici in noaptea asta nici copiii, nici nepotii. Am cojocul in una din camerele de sus. Am caciula, am bastonul, am traista. Mai am si daruri. Nu realizati ce deceptie imi produceti? A atipit din nou. Nu-i raspundea nimeni la vis. Ion Mischie avea ambitia sa ramana singur si sa nu mai viseze nici odata la ei si la Mos Craciun. Ora 4 dimineata este ora cand si de la cei mai saraci copii Mos Craciun pleaca, nu are cum sa mai vina. In curte s-au auzit cainii. Mischie dormea. A dat sa se trezeasca. N-a auzit usa, n-a auzit geam. Amintirile unui cantec divin l-au adancit iar, de data asta si mai mult, in somn. A deschis ochii, parca de lumina unui fulger. In capul scarilor s-a aratat Mos Craciun. N-a venit nici pe horn, n-a venit nici pe usa. A aparut. Lui Mischie nu-i venea sa creada. Era Mos Craciun adevarat. Si poate nici n-ar fi stiut daca e sau nu e adevarat, daca n-ar fi avut zapada si gheata pe haine si pe ghete, si cand au cazut urmele de zapada si de gheata pe covor au ramas cum cazusera. Avea traista la el, dar nu i-a dat nimic batranului Mischie, parasit de toti, cum era.
Nu crezuse niciodata ca intr-adevar Mos Craciun vine. Cum sa vina Mos Craciun, daca el, Ion Mischie, stia cine se afla, de fiecare data, sub hainele de opereta? Dar acum venise. Se asezase pe un scaun, langa masa lunga, de protocol, si atipise. Pe la 7 fara un sfert, infofolita si tusind, a coborat Ileana, sa-i aduca un ceai lui barbata€™sau. Ma scuzati, domnule!, a zis ea. Ma scuzati, nu stiam ca Ion nu e singur! Serviti o cafea, serviti un ceai? Haideti ca e frig si va prinde bine! A, dar uite ca e gheata pe jos, numai un moment, numai un moment!, a mai ingaimat ea, a adus un faras, o matura si a fost foarte uimita cand zgrunturii de gheata de pe jos, cazuti din bocancii vizitatorului, au cazut pe faras, cu zgomot, dar pe covor si pe podea nu lasasera orisicat nici un semn ca s-au topit, nu era nici o picatura de apa. Poate-o fi frig in hol. Nici dupa doua ore, zgrunturii nu se muiasera in cosul de gunoi din bucatarie. Ioane, Ioane, a strigat Ileana, cu cativa zgrunturi in palme. Ioane, nu e gheata, Ioane, sunt pietre pretioase. Omule, cine esti dumneata?, a mai zis, navalind in hol, Ileana. Dar Mosul disparuse. Pe jos, acolo unde-si tinuse picioarele cu ghete mari, numai zgrunturi din astia. Iar bradul, pe partea spre care statuse el, arsese, parca bolnav. Cenusa crengutelor de brad plutea rece prin odaie. Viforul gemea afara si-n soba. De un scaun statea rezemat un toiag stralucitor. Mischie a adormit, de data asta de-a binelea. Pe la pranz, cand s-a trezit, a crezut sincer ca totul fusese un vis. Care Mos Craciun? S-a dus la baie. S-a barbierit. Si-a tras ciorapii de lana si s-a imbracat si s-a incaltat gros. S-a uitat pe geam la cer. Ningea teribil. Craciun bogat anul asta, an bogat - alalalt. Ion Mischie a iesit in curte. Unde e lopata, Ileana? Cum, in curte?, a bombanit Mischie. A facut primii pasi cu atentie mare, sa nu cada. Cand a ridicat ochii, de dupa marginea caciulii, Mos Craciun arunca zapada in stanga si-n dreapta partiei. S-a uitat si el la Mischie si i-a zis: Vezi ca toporul ala trebuie ascutit, ca nu prea am putut face nimic cu el, nu intra-n butuci! Pe partea de poteca dinspre poarta, unde lopata n-apucase sa ajunga, nici o urma de pas, pe toata inaltimea zapezii, pana catre gard. Iar gheata era de-adevaratelea facuta din pietre pretioase. Pe jos, la stresini si pe bocancii Mosului care, dupa ce a terminat treaba in curte, s-a ridicat drept la cer, lasand in urma, pe unde pusese talpile, rumegus, balast de pietre scumpe, care nu se mai topeau. Au tras ai casei zile si zile cu farasul, cu lopata, cu matura sa le scoata si n-au putut. Se incarnasera definitiv.
(din volumul ""Mastile insangerate - Proze scurte din perioada 1969-2001"", Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin, Editura Paunescu - 2001)

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.