Un moment artistic cu tur de forta. Ultima sarbatoare a anului care se transmitea in direct si ii scotea pe Ceausesti la balcon era traditionalul Plugusor.
Fost coleg de scoala primara cu Dan Pita, Ion Arcudeanu este si acum angajatul Teatrului
Un moment artistic cu tur de forta. Ultima sarbatoare a anului care se transmitea in direct si ii scotea pe Ceausesti la balcon era traditionalul Plugusor.
Fost coleg de scoala primara cu Dan Pita, Ion Arcudeanu este si acum angajatul Teatrului ""Ion Creanga"". Domnul Arcudeanu a ""deschis"" pentru noi cartea Epocii de Aur. ""Nu ma intereseaza speculatiile care se fac despre acea perioada. Cine n-a trait atunci nu are de unde sa stie cum era. Cine se da acum destept si firoscos greseste. Ar trebui sa ne intrebe pe noi, cei care mai suntem cat mai suntem in viata... Ce a fost? Ce s-a intamplat? Care este adevarul? Adevarul trebuie luat putin de la mine, putin de la dumneata. Eu aveam 55 de ani la Revolutie, am trait tot"", spune Ion Arcudeanu. Comunisti. Cand a dat la Facultatea de Teatru, o data cu el au cazut Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Constantin Diplan, Marian Hudac si Camelia Zorlescu. In al doilea an au intrat toti. A mers la Teatrul Tandarica si a intrat papusar, pe urma la Scoala Populara de Arta, la clasa doamnei Cosma. ""Am intrat in scoala in 1946 si-n 1949 mi s-a pus cravata la gat, ce puteam sa fac. Traiam intr-un mediu muncitoresc, dar tata ii injura nu pe comunisti, ci pe rusi. Am fost propus de doua ori director la Teatrul Creanga, dar din cauza dosarului nu am reusit. Tata era element muncitoresc, crescut in mediul mic-burghez care agrea sistemul comunist. Eram pionier, utecist, mergeam cu valul. La fel ca toata lumea. In momentul in care mi s-a propus sa fiu membru de partid m-am dus la tata si l-am intrebat: «Ce fac?». «Trebuie sa mergi cu valul, daca nu mergi cu el, te baga la fund»."" Inconveniente. ""Eu veneam dintr-un mediu neintelectual. Nu aveau incredere, trebuia sa fac un efort in plus. In teatru erau multi fii de actori, rude, erau tatal, mama, baiatul, nevasta baiatului, fratele, ginerele. Era o mare increngatura. A doua mare plaga in teatru era alcoolul. Nu aveam drag de alcool, pentru ca tatalui meu ii placea sa bea. Alt inconvenient, homosexualitatea. La ora aceea, in teatru era ceva ce n-ati vazut si n-ati intalnit... Pe mine m-a deranjat prea putin, pentru ca eu umblam cu fete. Teatrul «Ion Creanga» era singurul care voiaja in lume. Am stat sase luni in Japonia. Aveam familie, aveam copii, mama, tata, soacra, socru. Le-am trimis cele necesare, pentru ca eu castigam un ban acolo. Si mai este ceva. N-am facut nimic gratis. Nici macar munca patriotica, pomana partidului. Eu le-am cerut bani. Aveau nevoie de mine, ma duceam cu Plugusorul, ceream bani. Plugusorul era facut cu pionieri, cu utecisti si cu oamenii muncii. Luam bani de la pionieri, de la UTC si de la Comitetul Central. Atunci puteam sa traiesc. In toata acea nenorocire, pentru ca asta era, eu ma simteam liber. Am stiut sa-mi fac o libertate a mea."" Plan de bataie. ""Si a inceput povestea... Nu-mi aduc aminte anul. Eram la Palatul Copiilor, la Cotroceni, aveam un cerc de teatru, eram profesor. Directorul de atunci zice: «Hai sa facem si noi un Plugusor si sa mergem la Primarie». Am luat cativa copii, i-am imbracat in iepurasi, pe altii in capre si unul in urs. Si am plecat la primarie. Primarul mi-a dat o masina, a decorat-o cu cetina, cu beteala si am mers cu cativa copii speriati la Comitetul Central. In cativa ani, de la cinci copii speriati am ajuns la 1.000 de colindatori din tara, iar din Bucuresti aveam 50 de uratori numai de la Institutul de Teatru, plus selectia de amatori. Era un tur de forta. Au venit apoi si cei de la UTC. La inceput era frumos, era superb, erau numai copii, iti dadeau lacrimile cand ii vedeai colindand. Apoi, sa tii atatia oameni in frau, de asta cred ca m-am si operat pe inima. Aveam emotii... Era ultima sarbatoare a anului, se transmitea in direct."" Munca. ""Totul incepea cam prin septembrie. Se contacta un autor, care era fie Adrian Paunescu, fie Corneliu Vadim Tudor, fie Dan Verona. Primul a fost Andritoiu, poetul. Era un boem, toate comenzile sociale pe care le primea nu le executa decat cu damigene cu vin. Dupa ce scria un text pe o comanda sociala intra la o prima viza, ori la municipiu, ori la sectia de propaganda a CC. Sus ajungea tarziu, dupa ce faceam eu scenariul. Pe urma incepeam selectia copiilor. Pentru a intregi spectacolul ar trebui mentionat undeva ca in acest Plugusor nu exista facatura. Toate ansamblurile aduse erau ansambluri originale, vazute de mine. Ma duceam la Suceava, aduceam Caiuti, Caprele de la Vorona, tot ce era mai original de cand e tara tara cu traditiile ei. Ma duceam la Maramures si luam de la Vadu Izei si aduceam copilasi care urau superb. Ma duceam la Pitaraii din Oltenia, luam numai ce era autentic. Tot ce era premiat. Sigur, erau anumite momente obligatorii. Se facea apologia realizarilor, se spuneau acolo cateva vorbe despre unul, despre altul, trebuia sa se vada cateva salopete, sa se faca un dans ritmic, o miscare cu ceva elemente care sa sugereze munca si succesele intrecerii socialiste. Am avut de multe ori probleme cu vremea, a trebuit sa mutam spectacolul de afara. Eram in relatii umane, prietenesti cu toti cei care raspundeau de actiunile acelea. Sar deja la 1989... Am inceput in septembrie cu texte, iar la 1 decembrie am inceput repetitiile, la 16 decembrie s-a intamplat ce s-a intamplat la Timisoara si tin minte ca unul dintre cei care stateau pe langa noi imi zice: «Ce-ati zice daca urarea de anul acesta va capata ecou international?». Eu, cu mintea mea, nedus la biserica, spun: «Cu atat mai bine». El batea in alta parte, bineinteles. Asa s-a auzit apoi, ca se programase ca atunci cand o sa iasa omul sa spuna ultimul speach al anului, sa apara baietii desemnati sa spuna: «In numele poporului sunteti»... trecandu-se pasnic spre o noua era democratica. Lucrurile n-au fost asa, au fost devansate de Timisoara si a inceput macelul pe care il stim cu totii. Daca era asa, cu copiii acolo nu se intampla absolut nimic. Mai bun prilej ca acesta nu exista. N-am decodificat mesajul la vremea aceea. Nu imi imaginam ca se poate intampla asa ceva."" Copiii, alesi pe spranceana. ""La inceput, copiii erau alesi dintre cei mai buni, care recitau bine, frumosi, venea presedinta pionierilor, Poliana Cristescu, si ii lua in brate. Trebuie sa va spun cateva lucruri de culise, picanterii. De ce erau luati in brate? Ca sa nu fie prea grei si sa poata fi ridicati de tovarasul si tovarasa cu usurinta. Erau cantariti ca mieii la piata, nimeni nu stia treaba asta. Numai noi... Veneau acolo sute. Pe urma incepea selectia cea adevarata. Aveam zece rezerve la Anul Nou. Unul singur spunea poezia, iar ceilalti stateau pentru orice eventualitate. Erau pregatiti la acelasi nivel toti. Va dati seama cat munceam si ce responsabilitate. Ma mir ca n-am crapat. Se anunta vreme buna si cand ieseai afara era un ger de crapau pietrele. Pe copii ii apuca dardaiala si din rumeni, frumosi si machiati, pana iesea tot alaiul afara, deveneau vineti. Faceau pe ei, va dati seama... Era o panta si veneau siroaie de la ei spre trepte. Curgeau asa spre rigola. Ce va spun nu sunt basme, sunt lucruri adevarate. Cum puteai sa le previi? Le atrageam atentia, le spuneam, dar copiii erau copii, se scapau pe ei."" Probleme. ""Nu fac parada, ca n-am rasturnat pamantul si nu am facut o mare bravura, dar asta am facut. Nu se facea montaj, absolut. Vedeam la avizierul teatrului: «Tovarasul Arcudeanu sa se prezinte la... in data de... pentru...», semnat de ministrul Culturii, Suzana Gadea. Ce puteam sa fac? O data am zis ca nu. Am avut un turneu in Cuba si veneam tarziu si am spus ca nu imi pot asuma o asemenea responsabilitate, sa-l fac in scurt timp cand eu plec din tara. M-am dus si am spus ca nu pot. Un tovaras de la partid mi-a spus: «Sa stii, Arcudene, ca sunt teatre si la Turda»... Le era usor sa te transfere la Turda, nu era nici o problema. Mie asta imi trebuia, aveam familie. Odata a fost la vanatoare omul nostru si a racit. A trebuit sa mutam toata actiunea gandita pentru mii de oameni, in doua ore, in foaierul Salii Palatului. M-am dus cu Nicu Ceausescu sa vad locul. Era un baiat cu care se putea colabora. Sigur, existau legendele despre viata lui privata, a facut nemernicii pentru care trebuia sa raspunda, dar eu cat am lucrat cu el pot sa va spun ca era un om responsabil, cu care te puteai intelege, aveai dialog. La Congres, daca lua locul tatalui in Romania, era foarte bine. Chiar se schimbau multe, el lupta sa se schimbe, era deschis. Era un tip european, gandea liber, pentru ca a stat in strainatate, a umblat mult pe afara. Ce a facut la Sibiu este adevarat. Oprea tirurile pentru export si le baga pe piata sa manance lumea. Aceste lucruri trebuie cunoscute. Lumea trebuie sa stie. Pe copiii de azi nu-i intereseaza cum au trait inaintea lor altii. Vin in teatru ca si cum teatrul a fost creat de ei, pentru ei, unde sa se manifeste ei. E bine sa stii totusi si ce a fost inaintea ta."" Actualitate. ""Imi place sa-l joc pe Mos Craciun. Ador dialogul pe care il poarta Mosul cu cei din sala. Si acum sunt chemat. Daca am timp ma duc. Familia m-a sustinut, a fost alaturi de mine. Nu am fost pentru copiii mei Mos Craciun, dar ii duceam la teatru, unde se faceau serbari. Am avut o viata extraordinara, iar activitatea cu copiii nu am intrerupt-o niciodata.""

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.