Sa crezi in ceea ce scrii. O nota de subsol ne aduce la cunostinta ca nuvela Prietenului de taina a fost scrisa de Mihail Bulgakov in septembrie 1929, ca un cadou pentru Elena Sergheevna, de care era amorezat atat de tare incat a reusit s-o divorteze
Sa crezi in ceea ce scrii. O nota de subsol ne aduce la cunostinta ca nuvela Prietenului de taina a fost scrisa de Mihail Bulgakov in septembrie 1929, ca un cadou pentru Elena Sergheevna, de care era amorezat atat de tare incat a reusit s-o divorteze si s-o ia de nevasta. Un dar mai putin obisnuit intre termenii unui cuplu. Pentru ca un asemenea gest sa fie receptat de femeie drept iesit din comun, trebuie ca ea sa pretuiasca scrisul mai mult decat machiatul. O alta, chiar si intelectuala cu patalama, i-ar fi dat cu manuscrisul in cap barbatului sau, delicata fiind, l-ar fi primit pitindu-si cu greu dezamagirea si l-ar fi aruncat pe raftul de jos al dulapului. Elena Sergheevna il iubea pe Bulgakov destul de tare daca ne gandim ca:
- a pastrat manuscrisul pana in 1987, cand l-a publicat, in contextul bulgakovomaniei europene.
- n-a observat ca barbatul trisase nitel. Continutul nuvelei scrise special pentru iubita, dupa exemplul cizmarului care ii croieste alesei o pereche de botine de-ti taie rasuflarea, nu era chiar nou-nout. Scriitorul reia motive, fapte si intamplari din alte scrieri. Insemnarile sale intime confera un spatiu insemnat trudei de la Gudok (Sirena), oficios al Cailor Ferate devenite, din tariste, sovietice. Impartirea intre gazetaria de peste zi si literatura de peste noapte o regasim abordata si in Roman teatral. Aici, la Gudok, Mihail Bulgakov trebuie sa scrie opt foiletoane pe luna. In Prietenului de taina, scriitorul are o parere proasta despre productiile gazetariei sale. Subsemnatul, care i-a citit o selectie din foiletoanele cu pricina, e gata sa jure cu mana pe inima ca sunt excelente. La un moment dat - zice Mihail Bulgakov - unul dintre adjuncti, Navzikat, omul din conducere specializat in descoperirea vreunei ""idei criminale la adresa oranduirii sovietice"" in textele aduse spre publicare, ii spune in preajma unei sarbatori revolutionare: "" - Sper ca pentru sarbatoarea de poimaine o sa tasniti cu o povestire eroica de soi"". Reactia lui Bulgakov: ""Ingalbeneam, roseam, dadeam din colt in colt. - Nu ma pricep sa scriu povestiri revolutionare eroice, ii spuneam eu"". Urmeaza, imediat, consideratiile lui Bulgakov: ""Navzikat nu intelegea acest lucru. Avea o parere ciudata despre ziaristi si scriitori, dupa cum constatasem mai demult. El considera ca un ziarist poate sa scrie orice si ca ii este indiferent ce scrie. Or, eu, din anumite ratiuni, nu-i puteam explica unele lucruri: de exemplu ca, pentru a «tasni» cu o povestire eroica, trebuie, inainte de toate, sa fii tu insusi un revolutionar si sa te bucuri de venirea sarbatorii revolutionare. In caz contrar, cel care va «tasni» cu o asemenea povestire din considerente financiare sau de alta natura o va face prost"". EXPLICATII. Mihail Bulgakov era eminamente satiric. Chiar si ca gazetar i-ar fi fost imposibil sa ""tasneasca"" cu un text eroic. Dar cu un foileton? Nici aici nu era simplu. Pentru a scrie un foileton despre cineva e musai sa-l antipatizezi. Navzikat, in al carui cap ""ideile se nasteau"" ""ca niste bule de aer"", ii zice redactorului Bulgakov: ""Sper ca o sa tasniti cu un foileton despre ministrul francez"". ""Ministrul francez"" era la vremea respectiva un adversar al puterii sovietice. Ii spune Elenei Sergheevna Mihail Bulgakov: ""Am simtit ca ma ia ameteala. Dumitale, ca prieten ce-mi esti, am sa-ti explic si ai sa ma intelegi: este oare de conceput sa scrii un foileton bun despre un ministru francez cata vreme n-ai absolut nimic de-a face cu acest ministru? Ia aminte: concluzia este prestabilita - trebuie sa-l prezinti pe acest ministru intr-o lumina caraghioasa, defavorabila si neaparat sa-l insulti. Unde ministru, ce ministru? Acel foileton politic poate fi bine scris numai atunci cand foiletonistul insusi nutreste o ura sincera fata de ministrul in cauza. Un lucru elementar! Nu-i asa? Ia hai sa-l compunem: «Ministrul a intrat in cabinetul sau si a sunat...» Si stop. Ce-a facut mai departe? Ei, l-a sunat pe secretar. Si ce i-a spus?!"" Despre nevoia de sinceritate a condeierului, gazetar, scriitor sau autor de glumite s-au scris tone de articole. In nici o pagina de text, Mihail Bulgakov le intrece pe mai toate la capitolul putere de convingere. El refuza ""povestirile eroice"" si ""foiletoanele comandate"" nu pentru ca ar fi reactionar, ci pentru ca nu poate nici macar sa insaileze ceva fara sa creada in ceea ce scrie. Barfe - Memoria grajdarilor

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.