Cel care a defilat de 7 noiembrie 1956

In ziua de 1 Decembrie 2006, la ora 11:00, in imediata vecinatate a Primariei Sectorului 2 unde tocmai incepea sarbatorirea Zilei Nationale, un om in etate, vizibil chemat de amintiri, mi s-a adresat, asa cum o fac toti cei care nu mai pot tine doar in ei o bucurie, zicandu-mi ca, exact cu 50 de ani in urma, dar de 7 Noiembrie, a avut onoarea sa defileze prin fata lui Emil Bodnaras.

""Aia da defilare - a oftat batranul - cu tunuri si tancuri."" ""Aveati pusti?"", l-am intrebat. ""Pai, se putea altfel?!! Trebuia
sa-l impusti"", am zis. Omul a ramas ca trasnit. De fapt, m-a privit cu mila. Glumisem cu unul dintre lucrurile cu care la el acasa nu se glumea. Fusesem necuviincios cu un tezaur personal de emotii. I-am cerut scuze, dar nu mai era nimic de reparat. Nu era vorba, in
momentul sau, de efuziune, nici
de comunism, nici de memoria dubioasa a politrucului Bodnaras,
ci de o traire pe care el nu avea motive s-o uite sau s-o recuze.

Cred ca aici e greseala multora dintre noi, cand incriminam tot comunismul. Uitam esentialul si anume ca intregul era unul, dar partea, individualitatea, tinea de alte reguli. Comunism ori necomunism, oamenii isi traiau viata cum se pricepeau mai bine. Nimeni nu-i chiar atat de anticommunist, incat sa incrimineze zilele lui de mare emotie de odinioara. N-am fost decorat niciodata, n-am primit nici un ordin si nici o medalie, nu am fost avansat in grad, nu am beneficiat de aproape nici unul dintre privilegiile treptelor sociale de sus, cu exceptia unui salariu mai bun de facator de gazeta. De fapt, cea mai netraita perioada din viata mea, fiindca trebuia sa vin primul in redactie si sa plec ultimul, cu ochii vineti de oboseala si cu sufletul sleit de orice sentiment. De aceea, nu vibrez deloc la festivitati. Imi lipseste un organ. In adancul fiintei mele probabil ca-mi spun: nu mi-ai dat nimic, statule, nu-ti dau nici eu nimic!

Dupa ce mi-am cerut a doua oara iertare de la batranul care avusese onoarea sa defileze pe dinaintea lui Emil Bodnaras, am inteles de ce marea majoritate a populatiei e indiferenta la asa-numitul ""proces al comunismului"". Pentru marea majoritate a romanilor, cei cincizeci de ani de acum trecuti au insemnat viata si familia, bucuriile si necazurile domestice, iubirile si dezamagirile fiecaruia, izbanzile si neimplinirile profesionale, nu comunismul in intregul lui.

Ca multi din jurnalistii varstnici, sunt tentat sa pun esecurile biografiei mele pe seama comunismului, iar castigurile in seama meritelor personale. Sunt tentat, de asemenea, sa uit ca folosim aceleasi cuvinte pentru trairi foarte diferite. Din care cauza ma tin la distanta de cei care nu sunt deloc crispati cand pomenesc de trecut. Nu c-ar fi fost mai bine pe vremea comunismului, ci fiindca erau mai tineri si tineretea, nu comunismul, le oferea multe ocazii de a se sti multumiti de viata.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe