Podul peste Tisa - un pod "prea indepartat"

Cel mai lung pod transfrontalier de lemn din Europa a unit Romania si Ucraina in dreptul localitatii Sighet. Romanii de pe ambele maluri ale raului Tisa asteapta nerabdatori deschiderea podului istoric. O inaugurare cu cantec.

Primul pod rutier peste Tisa s-a ridicat la Sighet, acolo unde „cocosul se aude in patru tari“. Inaugurarea lui se amana de doua luni din motive politice. Maramuresenii de pe malurile raului au fost despartiti timp de 60 de ani de turnuri de paza si garduri electrificate. Inainte, feciorii isi aduceau neveste din Apsa (Ucraina de azi) vestite pentru frumusetea lor. Podurile rutiere dintre Romania si Ucraina au fost distruse dupa razboi si nu au mai fost reconstruite. Neamuri si prieteni din copilarie au trait separat si nu s-au mai putut intalni decat in cazuri extreme. Fostul primar al Sighetului, Ion Bledea, a dat drumul la Uzeu in 1996, un trenulet care vine de la Tiacevo de trei ori pe saptamana. Proiectul podului de la Sighet a fost finantat din fonduri Phare si a durat nu mai putin de opt ani. Din lipsa de bani, constructorii au adoptat o solutie folosita de americani in Vietnam. A rezultat cel mai lung pod transfrontalier de lemn din Europa. Constructia punctului de frontiera de la Sighet a costat de trei ori mai mult decat podul in sine. Ultimul termen pentru inaugurare - 17 decembrie 2006.

„Exista un loc pe malul raului Tisa unde rudele isi vorbesc peste granita. In acest loc a existat acum 60 de ani un pod“. Asa incepe „Podul peste Tisa“, documentar realizat de Ileana Stanculescu si premiat in 2004 la Amsterdam si in 2005 la Miskolc, Ungaria. Putini romani mai stiu ca dincolo de Tisa, in dreptul Municipiului Sighetul Marmatiei, in Ucraina de astazi, traieste o comunitate compacta de cateva zeci de mii de maramureseni pastratori de traditii si vorbitori ai unei curate limbi romanesti. Pe ambele maluri ale raului locuiesc romani, ucraineni si maghiari. Localnicii spun ca traiesc intr-o regiune unde canta cocosul si se aude in 4 tari: in Romania, in Ucraina, in Ungaria si in Slovacia.

De-a lungul istoriei, Maramuresul a fost impartit de mai multe ori intre tarile vecine. „Romanii numai un an o fost. O fost Ungaria, Austra-Ungaria si apoi romani si apoi cehii au stat 20 de ani. Cehii o stroit bine acolo, ni ! Tare frumos acolo in tentru, casurile cele mari. Multe o construit ei. Policlinica, spitalul acela mare, mandru. Da, sovietii astia ai nostri o construit blocurile acelea sus. Trebui sa graiesti ungureste, ruseste, amu ucraineste. Limbi multe or fost, ocupatii multe“, povesteste un bunic slatinean cu fata brazdata adanc de necazurile vietii. Inainte de 1944, chiar daca locuiau in tari deosebite (incepand cu 1920, granita dintre Romania si Cehoslovacia s-a stabilit pe talweg-ul raului Tisa), romanii de pe ambele maluri ale Tisei erau inca in legaturi foarte apropiate. Raul era traversat de nu mai putin de 11 poduri rutiere si de cale ferata, 7 mari si 4 mici intinse pe o distanta de 60 de kilometri. Romanii de aici si de dincolo erau rude, prieteni, aveau pamanturi de-o parte si de alta a granitei. Cehoslovacia a cedat acest teritoriu (Ucraina subcarpatica) Uniunii Sovietice in 1944, printr-o intelegere incheiata intre Benes si Stalin. Dupa terminarea razboiului, peste Tisa nu a mai ramas nici un pod rutier in picioare.Toate au fost aruncate in aer.

Cu Uzeul peste Tisa, de trei ori pe saptamana

Sovieticii au mentinut doar doua poduri de cale ferata, cu linii cu ecartament larg, rusesc, in scop strategic. Oamenii nu au mai putut sa-si vada neamurile, prietenii, locurile copilariei, de dincolo si de dincoace. Timp de aproape 50 de ani, cu toata apropierea fizica, de cateva sute de metri, intre cele doua maluri ale Tisei, granita a fost practic de netrecut. Neamurile se intalneau doar in cazuri speciale: decese in familie, numai rude de gradul intai. Cei de dincolo puteau vedea casele si oamenii din orasul Sighet, auzeau clopotele bisericilor, dar nu mai aveau nici o legatura peste frontiera bine protejata. „Marele frate“ de la rasarit a adus sarma ghimpata electrificata si turnuri de paza. Transportul pe calea ferata a fost deschis de abia in 1996 la initiativa fostului primar de Sighet, Ion Bledea. Trenul „Uzeu“ sau „Electricika“ cum ii spun ucrainenii este un automotor cu locomotive la ambele capete si vine din Teacevo (Teceu) o data la trei zile, trece prin Campulung la Tisa si ajunge in Sighet. Romanii trec granita pentru micul trafic de frontiera. Duc ulei si aduc bauturi, pateu, cafea sau tigari. Majoritatea produselor alimentare sunt mult mai ieftine in Ucraina. Comertul transfrontalier este unicul mod de subzistenta pentru disponibilizatii din Sighet. „Trec oameni de doua ori pe luna si aduc de tate. Ce-ti trebuie-n casa. Cele trebuincioase. Si dulciuri si perlane de spalat si sapune. De tate. Din anii 30-40 feciorii isi aduceau neveste din Apsa. Merea dupa femei in Apsa, in Ucraina zice ca erau mai bogate, mai frumoase. Erau renumite apsencele de frumusete“, povesteste o maramureseanca. Zonele de granita sunt, prin definitie, zone in care infloreste micul trafic de marfuri si servicii. „Din pacate politia vine in piata la Sighet si confisca produse de la oameni necajiti“, spune fostul primar Ion Bledea.

Bani grei pentru studii de fezabilitate fara nici o finalitate

Tisa a format granita dintre URSS si Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial. A separat membrii aceleiasi familii, sate si orase invecinate. De podul de la Sighet nimeni nu-si mai aduce aminte. Nici macar sighetenii. Localnicii se contrazic intre ei. Unii spun ca podul a fost distrus in razboi, altii spun ca a fost luat de ape la inundatiile din '70. In primii ani dupa 1990 s-a cristalizat ideea refacerii legaturilor istorice intre cele doua maluri ale Tisei. Autoritatile judetene maramuresene si-au trecut in bugetele anuale pregatirea unei investitii de amploare. Era vorba despre un pod nou, grandios, cu profil de autostrada, in zona Camara - Sighet (Romania) - Biserica Alba (Ucraina). S-au papat bani grei pe tot felul de studii de fezabilitate si de teren. Fara nici o finalitate. Au profitat grupuri restranse de interese, oameni legati de conducerile succesive ale judetului. In anul 1998, la initiativa lui Ion Bledea (a carui familie este originara din zona Apsei, Ucraina de astazi), Primaria Municipiului Sighet a propus conducerilor localitatilor locuite de romanii din dreapta Tisei incheierea unui parteneriat, in vederea reconstruirii „podului istoric“ peste raul Tisa intre Sighet si localitatea Solotvino (Slatina). Finantarea urma sa fie asigurata partial printr-un program PHARE-CREDO al Uniunii Europene. Din pacate pentru construirea unui pod nou ar fi fost nevoie de peste 20 milioane euro, iar finantarea nerambursabila PHARE - CREDO era plafonata la cca. 300.000. Asa a aparut ideea celui mai lung pod transfrontalier din lemn dupa modelul celor americane din Vietnam. „Podul este ca si copilul meu si o sa am grija ca el sa creasca“, ne-a declarat fostul primar Ion Bledea.

Modelul vietnamez, pe picioare cehesti

Oamenii locului, primarii din Sighet si din Slatina, din cele doua Apse si din Biserica Alba si-au adus aminte ca undeva, ascunse in lunca din albia Tisei, se mai gasesc vechile picioare ale podului „istoric“. In mai 1998, cautandu-le, au fost surprinsi sa gaseasca mare parte din vechile picioare de pod intr-o stare excelenta, executate impecabil de catre cehi prin anii '30. Picioarele de pod din beton armat, placate cu piatra de talie erau in excelenta stare si puteau fi refolosite. A aparut ideea constructiei unui pod transfrontalier din lemn, cel mai lung de acest fel din Europa. Proiectat intr-o solutie ingenioasa, podul are deschideri de 30 m si o lungime totala de circa 225 m. Capacitatea portanta este de pana la 30 tone. Ideea podurilor de lemn sustinute cu tiranti metalici a mai fost folosita de armata americana in jungla vietnameza, pentru a permite trecerea tancurilor peste cursurile de apa. Proiectantii spun ca podul de lemn de la Sighet este garantat 100 de ani, rezistand la masini de 30 de tone. Lucrarile de constructie au inceput in primavara anului 2000. Tisa a iesit de cateva ori violent din matca inundand masiv toata regiunea pana catre Ungaria. Ritmul de lucru al santierului a fost incetinit.

Primele scrieri in limba romana au aparut la Peri-Hrusevo

Cand, in 1991, Ucraina si-a declarat independenta, pentru cei de dincolo de Tisa a inceput sa mijeasca speranta ca situatia va putea reveni la normal. Adica se va putea reface macar un pod rutier peste Tisa. Sighetul era pentru toti acesti romani, locuitori ai vechilor asezari maramuresene, Apsa de Jos, Apsa de Mijloc, Biserica Alba, Slatina, si altele, „orasul“ prin excelenta. Sa ne reamintim ca unele dintre primele scrieri in limba romana au aparut pe aceste meleaguri, la manastirea din Peri-Hrusevo, la cativa kilometri de Sighet, pe malul nordic al Tisei, in Ucraina de azi. Pe malul sudic, romanesc, al Tisei traieste o comunitate semnificativa de ruteni (vorbitori de ucraineana). Si pentru ei aceasta legatura intre cele doua maluri a lipsit dramatic timp de decenii.

Gaini, cai, porci predati pe proces-verbal

Circula multe legende despre zona de frontiera de la Sighet. Cei care au facut fasia pe Tisa in anii '70 povestesc ca un batran din Biserica Alba, din Ucraina, s-a imbatat si a trecut granita in Cåmpulung la Tisa. Ajuns la cårciuma a vrut sa cumpere bautura cu bani rusesti. L-au prins. In astfel de cazuri, lucrurile erau complicate. „Infractorul“ era arestat de urgenta, era audiat si dadea declaratii scrise. Evenimentul era preluat de imputernicitul de frontiera, un ofiter desemnat prin ordinul ministrului apararii nationale pentru fiecare sector.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe