Transnistria, tara care nu exista, sufocata de simboluri si statui comuniste

Un drum pana in Transnistria este o aventura. Mai ales cand ai in buzunar o legitimatie de ziarist si un pasaport romanesc. Chiar si cu o acreditare trimisa de la Bucuresti „autoritatilor locale“ tot ai parte de emotii atunci cand vrei sa vezi cum este viata in tara care nu exista. Drumul merita, pentru ca intri intr-o alta lume. Intr-o lume in care viata s-a oprit in loc. Incepi sa simti ca te afli pe „pamant rusesc“ cand dai cu ochii de primele monumente: tancuri, „flacara memoriei“ si, mai presus de toate, o imensa statuie a lui Lenin, care sta de veghe cu mantia in vant in fata Sovietului Suprem de la Tiraspol.

Pentru orice ziarist, un drum pana in Transnistria este o aventura. Mai ales cand ai in buzunar o legitimatie de ziarist si un pasaport romanesc. Chiar si cu o acreditare trimisa de la Bucuresti „autoritatilor locale“ tot ai parte de emotii atunci cand vrei sa vezi cum este viata in tara care nu exista. Ca sa ajungi in fasia de pamant de pe malul stang al raului Nistru nu-ti ia mul t. Dupa mai bine de o ora de mers cu masina de la Chisinau, ai in fata „vama“ de la Bender. Drumul merita, pentru ca intri intr-o alta lume. Intr-o lume in care viata s-a oprit in loc. Am plecat spre „Republica Moldoveneasca Nistreana“ intr-un microbuz pus la dispozitie de Asociatia Presei Independente de la Chisinau impreuna cu alti cinci colegi din presa. Pe drum, m-am gandit la tot ce stiam despre Transnistria: „conflict inghetat“, trafic de arme si fiinte umane, o sursa de coruptie, afaceri dubioase ale oamenilor de afaceri din Ucraina si Rusia, referendum pentru unirea cu „mama Rusia“ si un singur om care face legea: Igor Smirnov, autoproclamat presedinte intr-o zona de 3.567 km2. Pe care o controleaza cu o mana de fier. Si acest lucru se simte inca de la granita.

Opt lei, taxa pentru un drum in trecut
Primul hop este „casa de inregistrare“ de la intrarea in orasul Bender. Un „granicer“ transnistrean trage pe dreapta microbuzul in care ne aflam. Ne pregatim repede pasapoartele si cate opt lei, respectand „ca la carte“ indemnurile colegului nostru Dumitru de la Chisinau, care ne-a insotit in drumul spre Transnistria cu toate hartiile pregatite, pentru a dovedi autoritatilor ca intram in „republica“ lui Smirnov cu cele mai bune intentii. Nu acelasi lucru au simtit insa si „paznicii“ din stanga Nistrului, unde am predat pasapoartele. Am asteptat mai bine de o ora sa primim „unda verde“ pentru urmatorul punct vamal. Timp in care am avut de ce sa ma minunez. Desi eram departe de Tiraspol, Smirnov isi „intampina“ cum se cuvine oaspetii: un panou urias ii anunta pe cei care asteapta la granita ca pe 10 decembrie sunt „alegeri prezidentiale“, iar un alt panou situat cativa metri mai incolo anunta ca urma sa intram in „Republica Moldoveneasca Nistreana“. Ma amuz apoi de stema cu secera si ciocanul din „vama“ si ma uit curioasa la zecile de persoane care trec pe langa noi si care ajung dincolo facand dovada faptului ca locuiesc in Transnistria. Am timp sa observ si vigilenta „vamesilor“ de la urmatorul post, care controleaza bagajele pasagerilor si verifica atent orice mijloc de transport ajuns in fata portilor din fier. Imi atrag atentia cateva tiruri cu marfa, pentru care portile se deschid doar dupa un schimb de cuvinte intre soferi si „vamesi“. Dupa mai bine de o ora de stat in frig, „vamesul“ se intoarce cu pasapoartele nostre. Ne studiaza atent si ne face semn sa strangem chistoacele din dreptul microbuzului. Ne executam fara comentarii si plecam cu mucurile in mana spre al doilea punct vamal, unde pregatim din nou pasapoartele si banii. Ne asezam la coada, dar un vames „cheama la ordine“ in limba rusa grupul de ziaristi romani. Ne „incolonam“ la ghiseu cu pasapoartele si banii, iar vamesul studiaza atent lista primita de la autoritati. Rosteste numele fiecaruia si il anunta pe colegul nostru Dumitru ca pe lista „acreditatilor“ nu se afla si colegii de la Realitatea TV. In zadar incearca insotitorul nostru de la API sa-i explice ca si ei au trimis o cerere de acreditare catre autoritatile de la Tiraspol. Vamesul ii spune ca pe lista sunt doar patru persoane si nimic mai mult. Dupa o alta ora de asteptare si incercari de a convinge autoritatile de la Tiraspol sa le permita si colegilor de la Realitatea accesul in Transnistria, intram in Bender intr-un „grup mai restrans“. Asteptarea ne-a fost „rasplatita“: suntem anuntati ca nu trebuie sa achitam „taxa de strain“ de opt lei pentru vizita in Transnistria. Dupa cativa kilometri, apar si primele semne ca autoritatile republicii smirnoviste isi dau silinta sa le arate strainilor ca au ajuns pe „pamant rusesc“. Case mici, saracacioase, lume putina pe strazi, dar multe afise cu Igor Smirnov zambind cat mai convingator pentru „alegatori“. In intersectie apare si primul monument, care, bineinteles, este un tanc.

Nu departe apare un altul, cu „focul sacru“, dedicat celor care „si-au varsat sangele pentru apararea Transnistriei“. La o alta intersectie vad si un pacificator. Se invarte constiincios pe langa un tanc camuflat.

Lectii de presa cu femeia sovietica
Ajungem in sfarsit la „Ministerul Informatiilor“, unde urma sa primim acreditarile. Oprim microbuzul in fata unei cladiri gri si simtim inca de la coborare „curiozitatea“ autoritatilor. Un barbat isi arunca privirea de la geam spre grupul de straini. Dumitru, colegul de la Chisinau, ii anunta pe „paznicii“ de la intrare ca suntem asteptati la agentia Olvia-Press, unde se stie ca va sosi un grup de ziaristi romani. Dupa ce verifica, unul dintre „paznici“ ne indruma spre etaj. Intram pe rand intr-un birou spatios si ne intampina o doamna intre doua varste. Suntem rugati sa prezentam legitimatiile de presa si din nou incepe verificarea. Cu o lista in fata, doamna ne striga pe rand, ne inmaneaza o hartie cartonata: acreditarea. In limba rusa, desigur. Cu „hartia oficiala“ in måna, arunc un ochi in birou. Surpriza: pe perete, un tablou cu Igor Smirov, dedesubt steagul Rusiei si, „ascuns“ intr-un colt, dupa un ghiveci, apare si presedintele rus Vladimir Putin.

Cer voie sa fac poze. Ne bucuram, crezand ca suntem printre „colegi de breasla“. Aflam insa cu surprindere ca doamna este Svetlana Antonova, viceministrul Informatiilor de la Tiraspol.

Ne dam seama ca trebuie sa profitam de prezenta ei acolo si incepem sa punem intrebari. Despre libertatea presei in Transnistria. O „bombardam“ din toate partile si raspunde ca presa transnistreana se bucura de cele mai bune conditii, ca se poate publica orice informatie, ca au o foarte buna „retea“ de corespondenti locali, ca exista chiar si ziare de opozitie.

Doamna Antonova spune ca agentia Olvia-Press este „organul“ oficial al autoritatilor de la Tiraspol si ca aici isi fac treaba 11 angajati. Urmeaza detalii despre agentiile de presa private si repeta ca asupra ziaristilor transnistreni nu se fac presiuni. Ba, mai mult, ziaristii participa la conferintele de presa ale „autoritatilor“, iar acestea le raspund la intrebari. Iar cum Transnistria este in plina „campanie electorala“ pentru alegerile prezidentiale, dorim sa aflam si despre spatiul pe care il acorda presa „contracandidatilor“ lui Smirnov. Doamna Antonova ne priveste pe sub ochelari si ne asigura ca toti candidatii beneficiaza de acelasi spatiu. Chiar mai mult decat Igor Smirnov. Iar la televiziune, lucrurile stau si mai bine: contracandidatii liderului de la Tiraspol au la dispozitie doua ore de dezbateri. „Generozitatea“ nu se opreste aici, pentru ca, dupa cum ne povesteste viceministrul Informatiilor de la Tiraspol, cele trei persoane inscrise in „cursa electorala“ nu scot bani din buzunar pentru aparitiile televizate. Cand vine vorba despre reflectarea situatiei din Transnistria in presa romaneasca, Antonova devine nervoasa.

„Presa din Romania nu este obiectiva. Multi ziaristi au obtinut acreditare, au venit aici, au vazut care e situatia si au scris in mod denaturat“, a spus Antonova.

In timpul „mini conferintei“ de presa imi arunc privirea spre doi tineri care scriau de zor la calculator.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe