Recent a aparut la editura Brandbuilders cartea "CONFORM LUI KOTLER", purtand semnatura celebrului expert in practica strategica de marketing, Philip Kotler. Este o carte fascinanta, de referinta pentru toti oamenii de marketing. A le vorbi acestora
Recent a aparut la editura Brandbuilders cartea "CONFORM LUI KOTLER", purtand semnatura celebrului expert in practica strategica de marketing, Philip Kotler. Este o carte fascinanta, de referinta pentru toti oamenii de marketing. A le vorbi acestora despre Kotler e ca si cum i-ai trimite din nou la scoala. Intr-o societate globalizata, in care se "naste" (sau mai ales se inventeaza) si "dispare" cate un guru pentru fiecare segment, cat mai nisat cu putinta, al stiintelor vanzarii si comunicarii, Kotler a fost primul "guru" declarat. Un adevarat guru al marketingului care, iata, isi pastreaza statutul si ramane, de atatia ani, autoritatea incontestabila la nivel mondial in marketing.
Aceasta performanta este explicata atat prin capacitatea sa de a-si adapta strategiile la ritmul nebun in care evolueaza pietele, cat mai ales prin spiritul sau vizionar si, de aici, talentul de inovator. Si cum, in mod firesc, orice guru este asaltat cu intrebari, asteptandu-se de la el retete si verdicte universal valabile, Kotler s-a gandit sa adune miile de intrebari legate de domeniul marketingului, primite de-a lungul carierei sale de peste 30 de ani de la clienti, studenti, oameni de afaceri, jurnalisti si sa le dea raspunsuri, reunite in paginile unei carti.
Ideea acestui format al cartii, practic o lista de intrebari si raspunsuri, este inspirata cel mai probabil de nelipsita lista FAQ (Frequently Asked Questions) de pe orice site care se respecta. Este o trimitere strategica (cum altfel) la Internet, inventia care a provocat cele mai rapide si revolutionare schimbari in comunicare si, indirect, in economie.
Lucrarea cuprinde opt capitole mari, in care se regasesc opiniile si sfaturile lui Kotler legate de raportul piete-marketing, strategia, instrumentele, planificarea, organizarea si controlul de marketing, domeniile sale de aplicare si excelenta in marketing.
Surprinde stilul direct, lipsit de emfaza unui teoretician, prin care solutiile si explicatiile sunt date atat de clar si succint ca te intrebi de ce altii au nevoie de mii de pagini ca sa-si argumenteze teoriile.
In timp ce Kotler te lamureste in doar cateva randuri cum hiperconcurenta, globalizarea si Internetul reconstruiesc pietele si companiile, cum a trecut marketingul de la "fabrica-si-vinde" la "sesizeaza-si-reactioneaza", cum pot deveni instrumente eficiente de marketing softurile ultraspecializate, cum produsele au nevoie de servicii care sa le sustina valoarea, despre cele 10 pacate capitale ale marketingului.
Nu lipsesc nici previziunile si clasificarile.
Kotler ne impartaseste lista sa proprie de oportunitati de afaceri semnificative pentru aceasta economie hiperdinamica, lista pe care figureaza, printre altele, biotehnica, seviciile diversificate de telefonie mobila, afacerile de nisa, automatizarea, tehnicile medicale si terapiile alternative. In cadrul capitolului dedicat strategiei de marketing, se vorbeste despre rolul inovatiei in marketing si despre ce pot face marketerii pentru a combate lipsa de creativitate, intrucat inovatia presupune creativitate. Autorul crede ca trebuie utilizate instrumente si procese creative pentru rezolvarea tuturor problemelor unei companii.
Ca instrumente, Kotler aminteste brainstormingul, sinetica, analiza transformationala, analiza morfologica.
Philip Kotler a fost votat cel mai important lider al gandirii de marketing de catre Asociatia Americana de Marketing.
Renumit profesor de Marketing International la catedra S.C. Johnson&Son a Facultatii de Management Kellog din cadrul Universitatii Northwestern, este autorul mai multor carti reprezentative, printre care se numara "Managementul Marketingului" si "Kotler despre Marketing".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.