P.R. pentru B.O.R.

Biserica Ortodoxa Romana se confrunta cu un paradox. Pentru a trai pe viitor, ea cauta sa se afunde in trecut si recruteaza agenti publicitari.

Rescrierea istoriei cu scopul de a o incadra in matca stiintifica a dovezilor ce justifica existenta unei entitati politice, sociale ori religioase nu este un lucru nou. Dimpotriva, este un mecanism fundamental de constructie a miturilor unei societati. Ceea ce surprinde insa este perseverenta acestui obicei, chiar si atunci cind scopul chirurgiei estetice la care istoria este supusa dispare. Comunismul avea nevoie de precursori care sa ii alcatuiasca temelia. Si i-a inventat. Chiar si monarhia romaneasca a apelat la tactici similare, cind a coroborat aniversarea a 40 de ani de domnie a lui Carol I cu implinirea a 1.900 de ani de la cucerirea Daciei de catre Traian. Ce argument poate fi insa adus cind, dupa instaurarea unui regim democratic, bazat pe alegeri libere, Biserica Ortodoxa Romana il sanctifica pe Stefan cel Mare? Si cum poate fi interpretata intentia de a merge mai departe si de a il incununa cu coronita divina pe Mircea cel Batrin? Ideea ca Stefan este sfint pentru ca a construit biserici multe e privita cel putin cu indoiala de aceia care mai cunosc oaresice bruma de istorie si isi amintesc de poftele trupesti, de chiolhanurile pantagruelice, la care, dupa ce dadea cep la butile cu vinuri de Cotnari, Stefan mai desfacea si niscaiva boieri cu sabia gidelui. Cind si sanctificarea celui care si-a lasat umbra la Cozia e privita cu ochi buni, inseamna ca avem de-a face deja cu un mecanism de recrutare. Mircea a cladit si el biserici si manastiri. Poate nu cu patima domnului moldav, dar a luat si el parte la lupta impotriva turcilor ca reprezentant de seama al crestinatatii.

Doua elemente se distanteaza in acest moment in lupta de a gasi o explicatie rationala pentru interesul brusc al Bisericii pentru istorie. Primul este faptul ca si Mircea, si Stefan isi revendicau puterea din gratia divina. Erau unsii lui Dumnezeu. Nimeni nu cricnea in fata lor, iar ei ii faceau pe plac sefului din ceruri prin inaltarea de constructii semete. Nu ca le-ar fi trecut prin cap sa faca vreo universitate, dupa cum existau la vremea lor prin tari mai pricopsite. Al doilea element este ca, alaturi de ei, Biserica domnea si ea, trecindu-i prin foc si para pe pagini. Cautarea unei glorii apuse in trecut si pastrarea privilegiilor prin incercarea de a se revendica in prezent de la un grup de nationalisti care ii venereaza deja pe Stefan si pe Mircea reprezinta o dovada de inapoiere. De zvircolire agonizanta a unei structuri care nu suporta indepartarea sa din trupul statului ce i-a asigurat supravietuirea mai mult decit credinta oamenilor. Acesta este paradoxul Bisericii Ortodoxe Romane. Pentru a exista in aceeasi forma pe viitor, trebuie sa se scufunde in trecut. Si nu ezita sa ii tirasca si pe altii cu ea.

---

Despre autor: