Cazul Sorin Dumitrescu

Restituirea proprietatilor confiscate de comunisti este si astazi contestata cu argumente surprinzatoare.

Saptamina trecuta, statul roman a pierdut la CEDO sapte procese in aceeasi zi pentru nerespectarea drepturilor de proprietate. Si seria condamnarilor va continua in virtutea precedentelor create. Cu toate acestea, aici, in tara, chiar daca guvernul liberal si-a asumat mai ferm politica de restituire, principiul continua sa fie pus la indoiala si contestat cu argumente dintre cele mai surprinzatoare. Impresia mea este ca, de fapt, schimbarea raporturilor de proprietate nu a fost acceptata pina la capat, nu a fost integrata asa zicind in organizarea noastra mentala. Pentru ca este surprinzator sa vezi oameni de dreapta care, pusi in fata unei dificultati personale, abdica de la principiu si, mai mult decit atit, imagineaza argumente menite sa-l invalideze. Sorin Dumitrescu a devenit indiscutabil un caz. Amenintat sa-si piarda atelierul in favoarea proprietarului de drept, pictorul Sorin Dumitrescu cere primariei sa faca recurs in anulare dupa modelul consacrat de regimul Iliescu.

Mai intii, Sorin Dumitrescu a devenit un caz gratie unei firesti si imbucuratoare solidaritati intelectuale. Andrei Plesu, bunaoara, a condamnat indiferenta cu care primaria trateaza solicitarea artistului de a i se oferi o noua casa in care sa-si continue activitatea. Au luat apoi cuvintul si altii, iar Stelian Tanase l-a invitat la televiziune, unde situatia sa a fost din nou expusa intr-o ambianta de calda fraternitate intelectuala. Sorin Dumitrescu nu a acceptat insa cu totul presupozitiile acestor manifestatii de simpatie si a contestat de fapt principiul insusi al restituirii. Iata cum a devenit un caz de cu totul alt tip, care pretinde o egala preocupare.

Sorin Dumitrescu are cu certitudine sentimentul ca i se face o nedreptate, ca ordinea valabila este intoarsa pe dos, ca este victima nu atit a unei erori judiciare, cit a unei dramatice rasturnari valorice. Proprietarul care a cistigat casa in instanta ii pare ca om atit de insignifiant, incit nici nu-i poate rosti numele si, ca atare, nu-i poate recunoaste drepturile integrale. Artist cu temperament wagnerian, Sorin Dumitrescu nu-si poate conteni tentatia de a pretinde drepturi in numele unei superioritati substantiale. Din perspectiva unei asemenea configuratii sufletesti, este pusa sub semnul intrebarii insasi restituirea proprietatilor. Pina acum a fost simplu. Am avut de a face cu securisti si comunisti, oameni cu origini obscure care au uzurpat o lume de o incontestabila superioritate. Restituirea proprietatilor era actul unei reparatii morale, dar si al restaurarii unei ierarhii naturale. Acum insa, iata, situatia s-a schimbat: restituirea atelierului sau de pictura pare sa fie, dimpotriva, o operatie contrara, de devalorizare.

Desigur ca tentatia de a pune norma legala in legatura strinsa cu morala sau cu sentimentul unei mai corecte ierarhizari umane este mare si va fi mereu reinnoita. Dar greseala principala este aceea de a crede ca o norma legala valida trebuie sa faca dreptate fiecaruia in parte. De fapt o lege nu poate sa fie dedusa din nevoile fiecarei persoane sau grup de persoane, ci dintr-un principiu admis de intreaga societate si fixat ca atare in Constitutie. Atit timp cit am admis ca statul respecta si garanteaza dreptul de proprietate, nici o exceptie nu mai poate fi acceptata.

Se poate obiecta ca Sorin Dumitrescu se afla acum intr-o pozitie slaba si ca nu s-ar cuveni ca tocmai el sa fie tinta criticilor. Totusi, cazul sau pune in lumina o precaritate a intregii societati romanesti.

Priviti, de pilda, cum PSD a profitat rapid de cazul lui Sorin Dumitrescu, l-a imbratisat oportunist, cautind sa-l transforme in portdrapel pentru o noua contestare a politicii restitutioniste, macar una cu scopuri pur electorale. Primarul de sector Neculai Ontanu a organizat o conferinta de presa, mai multi intelectuali ai stingii in frunte cu Eugen Simion au facut o manifestare de simpatie cu subtextul desigur neformulat ca restituirea proprietatilor este o aberatie care tulbura rosturile societatii si ca, iata, acest lucru este admis acum pina si de intelectualii dreptei. Este uluitor cum Sorin Dumitrescu a acceptat solidaritatea unor persoane cu care nu are nici in clin, nici in mineca si pe care alta data le-ar fi despicat cu sabia neinduratoare a verbului sau. Se explica astfel si de ce bunaoara Dinu Patriciu a putut finanta campania electorala a lui Mircea Geoana si multe alte aliante care transgreseaza taberele in aparenta ireconciliabile.

Felul acesta in care stinga si dreapta isi dau mina arata cit de slab este principiul in viata de zi cu zi si cit de putin valoreaza el. Oricind taberele ideologice pot fi schimbate, oricind te poti trezi cu aliante, care pina ieri erau de negindit, oricind interesul personal poate triumfa in pofida oricaror alte ratiuni.

---

Despre autor: