Pe versurile lui Adrian Paunescu, Nicu Alifantis a scris si a cantat (in numeroase editii ale Cenaclului Flacara) o melodie contagioasa, numita "Traiasca Romania". Actrita Teatrului National din Bucuresti Olga Delia Mateescu recita la Televiziune ver
Pe versurile lui Adrian Paunescu, Nicu Alifantis a scris si a cantat (in numeroase editii ale Cenaclului Flacara) o melodie contagioasa, numita "Traiasca Romania". Actrita Teatrului National din Bucuresti Olga Delia Mateescu recita la Televiziune versuri de slava Conducatorului iubit. Corina Chiriac si Cornel Constantiniu cantau despre faptele marete ale clasei muncitoare, iar Sergiu Nicolaescu facea filme despre lupta ilegalistilor cu mult-coruptele forte oficiale interbelice. Toata lumea ii stie si le cunoaste trecutul.
In 1996, cu putin inainte de intrarea in vigoare a noii legi a drepturilor de autor (care le-ar fi permis autorilor sa interzica republicarea anumitor lucrari), criticul si istoricul literar Eugen Negrici a publicat studiul-antologie "Poezia unei religii politice", in care erau reproduse zeci de productii politice pro-comuniste ale unor scriitori, unii, inca activi (la vremea aceea, cand Conventia isi savura victoria si umbla dupa cei 15.000 de specialisti, celor care acum striga dupa lustratie nu le trecea prin cap sa si faca ceva). In ultimii doi ani, patru cercetatori tineri, Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir, au publicat mai multe volume dedicate "pactizarilor intelectuale ale comunismului", cu ecou in lumea culturala si fara efect politic.
Acum, dupa cel putin zece ani pierduti (la intrebarea de ce guvernarea CDR s-a complacut in ignorarea problemei dosarelor si a colaborarilor nimeni nu pare dornic sa dea un raspuns), ministrul Culturii si Cultelor nu propune o lege pentru condamnarea colaborationismului, nu solicita o solidarizare a breslelor, a oamenilor de cultura, intru marginalizarea barzilor comunismului, in schimb cere presei sa-i "deconspire", intr-o versiune reorientata democratic a tribunalelor populare dejiste.
Ce vrea Adrian Iorgulescu, asmutind ziaristii asupra tuturor celor care-au "colaborat intelectual" cu regimul comunist? Ca opinia publica sa se mobilizeze exemplar astfel incat Nicu Alifantis sa nu mai scoata discuri, sa nu mai compuna muzica de teatru sau, in general, sa nu mai faca nimic, ori ca Olga Delia Mateescu sa nu mai joace in "Secretul Mariei"? S-o tragem colectiv de urechi pe Doina Spataru pentru "Minerii si cerul"? Sa-i luam lui Marius Teicu caii de la bicicleta celebritatii?
Sigur ca e vital pentru Romania sa stie cine-au fost sustinatorii intelectuali ai dictaturii (pe multi ii stie, in plan strict cultural salubrizarea a inceput de mult), doar ca e o mare prapastie intre acest imperativ si felul in care e pusa in acest moment problema.
Un exemplu: "Actiunea" a inceput cu Uniunea Compozitorilor, care si-a scos pentru presa lista de aplaudaci, multi dintre ei trecuti la cele vesnice. Prin comparatie, sa ne gandim ce se va intampla cu scriitorii, cand USR va da publicitatii lunga insiruire de colaborationisti, in care Corneliu Vadim Tudor si Adrian Paunescu vor fi doar doua nume printre zeci de autori de mult decedati, iar vocea natiunii va vedea semnul egal pus intre Paunescu si Lucia Demetrius, intre Eugen Barbu si Nina Cassian. Sa razi si sa te-apuce plansul...
Iar asta se intampla pentru ca pana si actualei puteri de la noi ii e frica, se pare, sa porneasca reformarea contextului moral al societatii de sus in jos, de la "demascarea" nominala a "directorilor de opinie" si a reprezentatilor publici al caror trecut ii fac incompatibili cu pozitia detinuta, puterea preferand sa se ascunda (din nou) in spatele presei si a opiniei populare.
Si marturisind, indirect, prin apelul la liste, ca nu e, moral, in stare sa creeze un cadru adecvat de discutie si reflectie asupra istoriei intelectuale a comunismului.
De 16 ani, "cainele de paza al democratiei", presa, face treaba in locul autoritatilor si institutiilor publice. Si asanarea morala, atat cat s-a facut, a facut-o pana acum presa. Dar igienizarea institutionala, lustratia, nu e treaba jurnalistilor. Eliminarea nediscriminatorie din viata publica (si anume, de la accesul la mecanisme decizionale) a "colaborationistilor", pe baza unor criterii, nu a unor umori, nu se face prin demascari in ziare, pe modelul dinainte de 1990, iar a pretinde asa ceva seamana foarte bine cu o recunoastere a incapacitatii - si lasitatii - politice de a porni adevarata lustratie.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.