Pro sau contra doctoratului in arta

De curand, Universitatea Nationala de Arta a fost "protagonista" unei situatii putin obisnuite: rectorul Universitatii, pictorul Sorin Ilfoveanu, unul din artistii de prima importanta ai ultimelor decenii, si-a dat demisia. Motivul? Punerea in discutie a statutului sau de profesor din cauza obligatiei impuse de Ministerul Educatiei de a detine doctoratul in arta. La cei 60 de ani pe care i-a implinit de curand, Sorin Ilfoveanu a optat: demisia si implicit refuzul de a sustine acest doctorat. Problema ramane deschisa prin implicatiile ei: acceptarea sau refuzul de a adauga la statutul de artist titlul de doctor. Dornici de-a afla cat mai multe opinii pe aceasta tema, am contactat mai multi artisti de valoare pe care i-am invitat sa ne vorbeasca despre doctoratele impuse cadrelor didactice de normele invatamantului de arta universitar. A rezultat interviul care urmeaza, cu sculptorul Vlad Ciobanu (foto), si un grupaj de alte opinii.
Vlad Ciobanu: "A-ti da doctoratul in arta inseamna a aduce ca norma publica o struto-camila"
Demisia din functia de rector a pictorului Sorin Ilfoveanu, a readus in discutie problema doctoratelor din cadrul Universitatii de Arta. Vlad Ciobanu, ce ai de spus despre acest subiect, la ordinea zilei?
Eu cred ca toti cei care detin anumite norme pe baza carora institutii, profesii, atitudini politice trebuie sa functioneze, trebuie sa se sfatuiasca si cu cei asupra carora se rasfrang aceste norme. Aplicarea mecanica a unor norme care probabil ca au valoarea lor ordonatoare in anumite spatii profesionale, in spatiul artistic, de formare, de devenire, mi se pare pagubitoare. Nu cred ca a vorbi frumos si bine despre desen, sculptura, modelaj, ceramica si despre oricare din aceste domenii sau despre muzica, este echivalentul lui a te pricepe. Numai cel ce stie sa deseneze, sa sculpteze, sa modeleze s.a.m.d., va putea invata pe cineva sa faca aceste lucruri. Numai cel care stie sa cante are un contact direct cu mecanismul cantarii si il poate invata pe altul cum se canta. A-ti da doctoratul in arta este, dupa parerea mea, un fel de a aduce ca norma publica intr-un spatiu extrem de greu de lamurit si de a pune in stare de functionare o struto-camila.
Totusi, aceste doctorate in arta, ale profesorilor, sunt cerute de Uniunea Europeana.
Si daca sunt cerute, ce? Uniunea Europeana nu are competente in zona respectiva. UE ar trebui sa traseze niste zone de competenta. Nu poti aplica fara nici un fel de discernamant niste norme peste tot, otova. Eu cred ca ar trebui sa se revina la normele Renasterii si asta ar insemna sa se gaseasca niste formule de echivalare pentru cei susceptibili de a deveni cadre didactice (in cazul de fata) sau maestri formatori. Uite, sa luam ca exemplu manastirile. Nici acolo nu ar trebui ca maestrii sa aiba dreptul sa formeze calugari fara sa-si dea doctoratul? Asa cum stim, in arta nu exista progres. Cel care desena pe peretii de la Altamira, ca si cel care desena icoanele rusesti sau din oricare spatiu cultural sau tempora, este egal calitativ cu oricare din maestrii de azi si de ieri. Si cu Leonardo si cu Rubliov s.a.m.d. Haide sa ne imaginam intr-un fel absurd ca Van Gogh era profesor acum (unii nici nu aveau diplome, pentru ca exista un alt tip de formare, care dupa parerea mea este tipul exemplar) sau sa vorbim despre Corneliu Baba, care ne este noua romanilor mult mai aproape, sau de Ion Irimescu. I-ar fi putut obliga cineva sa-si dea doctoratul? Echivalentele sunt: nivelul lor de profesionalism, monumentele, premiile nationale si internationale, expozitiile care au provocat entuziasme. Eu nu cred ca Horia Bernea (Dumnezeu sa-l odihneasca!), ar fi acceptat sa-si dea doctoratul.
Consideri, asadar, gestul lui Sorin Ilfoveanu indreptatit. Si totusi sunt artisti care predau la Universitatea de Arta si s-au inscris la doctorat sau si l-au sustinut deja.
Exista cei care, in afara aptitudinilor artistice, au dorinta de a teoretiza. Foarte bine! Sa-i luam ca exemplu pe: Delacroix, Van Gogh, Leonardo, Gauguin, s.a.m.d., la noi Tonitza, Pallady...
Mai nou, Marin Gherasim, Mihai Sarbulescu, Sorin Dumitrescu, Henry Mavrodin...
Dar sunt foarte multi artisti care nu au avut dorinta sa teoretizeze in mod programatic. Brancusi a refuzat sa teoretizeze si sa-si explice lucrarile, de exemplu. Daca ar fi trait si ar fi vrut sa fie cadru didactic la Universitatea Nationala de Arta, cine ar fi fost onorat in primul rand?
Din pacate, suferim de un entuziasm masiv, fara discernamant luati de multe valuri... Nemaivorbind de foarte tinerii absolventi de facultate care, inainte de a-si cunoaste cu adevarat fortele spirituale, isi dau "pe rupte" doctoratul. La 20 si ceva de ani, au totul... parafat. Sunt intelectuali cu acte in regula.
Da, ei devin teoreticieni, inainte de-a fi practicieni. In plus, Europa vine cu un aer de superioritate care, cel putin in spatiul asta artistic, nu cred ca se justifica. Ei sunt convinsi ca aici nu a existat nimic, ca vin intr-un "no man's land". Atata vreme cat spatiul asta a produs si produce artisti, oricand comparabili cu artistii de-acolo (din pacate lipsiti de posibilitatile materiale ale acestora), ca nivel de manifestare profesionala, rezultatele au fost bune, este de discutat o asemenea norma. Dar felul asta, aplicarea indiscutabila a unor metode, fara sa fim intrebati, fara sa fim consultati, macar la o masa rotunda, la un colocviu, la niste simpozioane, dezbateri, ca sa vedem ce e bine, este un mod de a aplica un tratament inainte de-a constata diagnosticul.
Faptul ca Sorin Ilfoveanu a demisionat din calitatea de rector exprima succint si precis punctul meu de vedere. El a creat prilejul de a-mi putea spune parerea. De mult ar fi trebuit ca cineva sa ia atitudine si sa se ajunga la o discutie clarificatoare. Intamplator (si tu stii foarte bine asta), nu am spaime vizavi de ideea de doctorat. Probabil ca eu insumi mi-l voi da, deci nu o spun dintr-o spaima personala. Ministerul Culturii si Educatiei trebuie sa stie ca esentiala pentru Universitatea Nationala de Arta este cultura. Ea produce facatori de cultura, si atunci dezbaterile cu participarea studentilor, profesorilor, intelectualilor in general sunt foarte necesare. Intr-adevar, sunt necesare niste norme de promovare a profesorilor, dar nu acestea si nu inainte de-a vedea si de-a concluziona impreuna lucrul asta. Eu nu pot scuza greselile mele prin greselile altcuiva.
Preocuparea cu doctoratul va fi prioritara, si asta in dauna profesoratului.
O sa ajungem sa avem profesori care vor vorbi pasareste, dar nu vor sti sa relationeze intre ele doua linii intr-un cadru delimitat. Nu ma intereseaza cat de bine vorbea spre exemplu Ciucurencu. Se spune ca vorbea putin si nu sclipitor. Dar ce artisti extraordinari au iesit girati de maiestria lui! Mi se pare normal ca, in clipa asta, cu cadrele didactice care exista, sa se apeleze la un "curriculum vitae", expozitii, activitate artistica...
Si la impactul cu studentii, pentru ca ei se ataseaza indiscutabil de profesorii care merita.
Nu stiu daca asta dovedeste ceva. Uite, Ciucurencu nu era iubit in primii lui ani. Incet, incet, insa... Daca studentul are o atitudine fata de profesor de la bun inceput, inseamna ca el vine stiind si atunci anulam relatia pe care o formuleaza Socrate: "pe un om trebuie sa-l aduci intai in punctul in care constata ca nu stie, ca sa poata afla". Sigur, studentii trebuie consultati si trebuie discutat cu ei si ce vor deveni, si care sunt riscurile pe care si le asuma in aceasta devenire. Dar esentiala este experienta artistilor si profesorilor. Nu numai a acelora care sunt activi acum, ci si a celor care sunt la pensie si de care nu putem sa ne lipsim.
Se intampla totusi ceva in interiorul Universitatii de Arta, ca reactie la cele intamplate?
Sper. Si daca vrei, eu sunt unul dintre ecouri la gestul lui Sorin Ilfoveanu. Probabil ca va fi surprins si nu-i exclus chiar sa-mi reproseze aceasta atitudine.
Nu cred, nu are de ce.
In sfarsit, e dreptul meu. Nu este decat un prilej de-a ma exprima in directia asta. Ideal, din punctul meu de vedere ar fi reinstituirea normelor Renasterii: cand cineva a ajuns la un nivel de exprimare profesionala, are dreptul sa aiba ucenici, calfe (cum se spunea atunci) si, dupa parerea mea, eu as duce de la inceput propriul copil la acel maestru. De la bun inceput s-ar sti linia de orizont a incepatorului si atunci, ca metoda il va aborda pe etape, epistemic, de la frecatul culorilor...
Pana la curatatul atelierului...
Iti dau un exemplu: in facultate te invata toata lumea o multime de lucruri, dar nu te invata nimeni sa ridici un bolovan fara sa-ti rupi salele. Nimeni nu realizeaza ca si asta face parte din meserie. Exista o experienta manuala, empirica, ce trebuie transmisa. Toate lucrurile astea nu le va face cineva care vorbeste frumos despre cum se ciopleste, despre cum se modeleaza, despre cum se cizeleaza un bronz s.a.m.d. Acel cineva trebuie sa aiba experienta practica, nu teoretica. Toti vorbim limba romana, dar cati oameni ajung scriitori sau lingvisti? Insusirea limbajului nu inseamna neaparat ca ai avut vocatie. La pension erau perfect copiate opere celebre, fara pic de transfigurare, fara pic de emotie. Limbajul era insusit, incarcatura interioara nu exista insa. O asemenea absolventa a pensionului ar fi putut sa-si dea doctoratul, insa, in mod sigur n-ar fi putut sa invete cu adevarat pe cineva sa deseneze.
Vlad Ciobanu, discutia ramane deschisa si interesante sunt si parerile altor artisti.
(Dialog realizat de Iolanda MALAMEN)
Alte opinii
Mircia Dumitrescu, grafician, profesor la Universitatea de Arta (doctor in artele vizuale):
Consider ca nu are nici o relevanta doctoratul, mai ales ca se pune problema sistemului valoric artistic, si nu informational.
Mircea Muntenescu, grafician, profesor la Liceul de Arta "Tonitza" (inscris la doctorat):
Este o greseala sa ceri sustinerea doctoratului unor mari artisti romani, mimand obedienta fata de Uniunea Europeana.
Paula Ribariu, pictor:
Orice studiu este minunat pentru mintea artistilor si un doctorat este un examen pe care-l dai ca sa te verifici.
Mircea Spataru, sculptor, rector al Universitatii de Arta, intre anii 1990-2006:
Ma numar printre cei care au fost de acord cu sustinerea doctoratului, dar nu in cazul marilor artisti precum: Sorin Ilfoveanu, Vladimir Zamfirescu, Stefan Caltia, s.a.m.d. Sa sustina doctoratul cei care vor sa functioneze in cadrul invatamantului superior, dar nu sunt autorii unei opere de anvergura. Retragerea lui Sorin Ilfoveanu, mie, personal, ca fost rector care a muncit timp de 16 ani in acea scoala, nu mi-a cazut deloc bine.
Mihai Sarbulescu, pictor, membru al grupului "Prolog", asistent la Universitatea de Arta (inscris la doctorat):
In opinia mea, doctoratul este o prostie. Ar fi avut Ciucurencu timp sau disponibilitate pentru a da un asemenea examen? Nu cred.
In cazul de fata este vorba de afilierea unor scriptografii, la Ministerul Invatamantului, scriptografii care nu au nici o legatura cu pedagogia propriu-zisa.
In curand acest doctorat va fi o veritabila afacere. (A consemnat Iolanda MALAMEN)

---

Despre autor: