Mona, nimic nou

Cei radicali spun ca ar fi vorba despre "nesimtire in extaz". E cuminte sa raminem insa la o formulare mai blinda. Sa ii spunem, asadar, minciuna in agonie.

Mona Musca pare sa parcurga toate stadiile si formele minciunii: de la minciuna in extaz, pe drept cuvint acuzata de G. Liiceanu, cu care a hranit nevoia romanilor de politicieni integri si destepti, pozind in model de virtute politica dincolo de orice dubiu, dna Musca trece acum la un nou stadiu al minciunii: agonia. La emisiunea "100%" cu Robert Turcescu, masca de politician mereu sigur a inceput sa cada, telespectatorii putind vedea o Mona infricosata si, cel mai important, in-credibila! Scuzele, nu doar prea tardive, ale dnei Musca sint anulate de propriile minciuni in care pare ca se sufoca. Astfel, Mona, cea integra si desteapta, mereu constienta de sine, sustine ca nu a "realizat" ca ceea ce facea ea era "colaborare cu Securitatea" si jura (cu in-credibil tupeu: "Pe cuvintul meu de onoare!") ca nu a facut politie politica, desi pare bintuita de o alta fantoma pe care o neaga cu egala siguranta: "Eva". Pina si acum doua zile, dna Musca a invocat adevaruri generale, cu care si-a acoperit un sir lung de bilbe personale. Adevaruri generale, cum ar fi: nu poti judeca un om dupa ceva ce nu exista (in cazul sau: notele informative), iar "CNSAS trebuie sa-si faca datoria".

Si totusi, bilbiielile incep sa se precipite pe masura ce intrebarile incep sa se adune. Dna Musca incearca mai nou o alta formula de minciuna initiata grosolan de "Felix", dar rafinata sarmant de "Dana": dizolvarea propriei vinovatii intr-o vinovatie colectiva, de care se agata pentru a diminua efectele caderii sale. Aflam, de pilda, de la dinsa ca CNSAS nu este o institutie obiectiva, nu trateaza egal toti suspectii de politie politica, inca un adevar general cu care, din pacate, nu avem cum sa nu fim de acord, dar care nu o scuteste din principiu de verdictul ce sta deasupra capului sau.

Climaxul minciunii ca "adevar cosmetizat" este dat de in-credibila atitudine de "victima" jucata cu multa duritate de dna Musca. Mai intii, ea este victima grupurilor de interese, care "te maninca cu fulgi cu tot". Mai apoi, a celor care au recrutat-o; ei sint, de fapt, adevaratii vinovati, de ce nu se vorbeste despre ei? In fine, dna Musca este propria victima: nu a "realizat" "atunci" (in ciuda inteligentei sale formidabile) ce implicatii are simpla semnare a angajamentului ei cu Securitatea. In fine, este victima sa, pentru ca nu a realizat ce implicatii ar avea "scaparea" de a vorbi la timp despre angajamentul propriu cu fosta Securitate.

Altfel, Mona Musca a intrat in Parlament pe spuza adevarurilor generale afisate cu inteligenta si a minciunii individuale dosite cu arta. Pentru recistigarea creditului pierdut, o demisie ar fi, in cazul sau, un prim pas necesar. In absenta unui asemenea gest, scuzele sale ramin simple minciuni in agonie.

---

Despre autor: