Portativele sperantei, in comunism

Se poate construi o istorie subiectiva a comunismului pornind de la cantece; subiectiva, dar incontestabila, pentru ca, daca la obiectivitatea istoriei este aproape imposibil de ajuns, selectia faptelor lasand tot timpul loc pentru comentarii, la triluri si cutumele marunte ale vietii am fost cu totii partasi.
Marsurile revolutionare ale luptei de clasa, cantecele patriotarde cu versuri tampe pentru scolarii mici, romantat-seducatoare pentru adolescenti, dizidenta vaga a folkului, obedienta slagarelor pop; patetismul agresiv al "obsedantelor decenii", dezghetul anilor saptezeci, duplicitatea vadita a optzecilor toate se regasesc in cantece. La scoala, la pregatirea paramilitara, in armata cantatul era obligatoriu, ritual zilnic de minima declarare a adeziunii la cauza colectiva. La serbari, intruniri cultural-artistice, la ora de muzica, tonul imperativ putea fi inlocuit, la momentul potrivit, de unul liric-laudativ si, cand in locul brigadierului aparea haiducul, temele patriotice capatau un iz al libertatii. Limbajul de lemn, cand mai e si cantat, isi largeste diapazonul; exista o intreaga paleta de registre, de adaptari la context a vocalizelor cu tema impusa.
In debutul sau in lungmetraj Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, regizorul Catalin Mitulescu (Palme d'Or in 2004 cu scurtmetrajul Trafic) ne propune un astfel de remember muzical al ultimului deceniu al "epocii Ceausescu". Povestea, semnata de Andreea Valean si de regizor, urmareste destinul unei eleve in penultimul an de liceu, Eva, exmatriculata si mutata la scoala profesionala pentru ca, in timpul unei escapade romantice impreuna cu prietenul ei, Alexandru, acesta sparge bustul lui Ceausescu dintr-un laborator. Tradata de tacerea lasa a lui Alexandru, Eva ia totul asupra sa si suporta ritualul excluderii din UTC si retrogradarea scolara si sociala. La profesionala se imprieteneste cu bizarul Andrei, cu care face antrenamente de trecere a Dunarii inot pentru a emigra. Andrei reuseste si ajunge in Occident, Eva renunta si se intoarce acasa unde, la insistenta parintilor ei, se impaca cu Alexandru. Satucul de Baragan care gazduieste actiunea traieste cu emotie, via televizor, stirea caderii lui Ceausescu si a evenimentelor Revolutiei.
Optiunea regizorala se indreapta spre investigarea ecourilor totalitarismului (intrupat de persoana obsedanta a Dictatorului) in viata familiei, a micii comunitati rurale si in cea scolara. Chiar daca domina, in mari panouri, toate serbarile scolii, micul ecran si salile de clasa, chiar daca masinile Securitatii mai violeaza noaptea linistea caselor, Ceausescu nu mai inspaimanta pe nimeni. Din optica unor elevi de liceu, perspectiva isi are realismul ei. Este o fantosa de mucava ridiculizata de parinti (vezi numarul suculent al lui Mircea Diaconu imitand Dictatorul infometat, inchis de copii in debara) si de puradei, care fantazeaza brave asasinate politice, cu aceeasi inconstienta cu care omoara broaste pe caldaram.

---

Despre autor: