Corigenta liderilor de sindicat

Grevele profesorilor sint un model de ineficienta sindicala. Dar asta demonstreaza ca scopul lor nu este unul sindical.

Este ceva pervers in grevele profesorilor. In faptul ca loviturile sint lansate cu precizie fie la inceputul, fie la sfirsitul anului scolar. In gilceava iscata cu aplomb de liderii sindicali. Cu atit mai mult cu cit, de fiecare data, aceste capetenii invoca faptul ca in urma cu un an au fost pacaliti de Guvern. Ciudatenia este ca liderii profesorilor sint aceiasi. La fel ca si salariile mici, ei au ramas aproape neschimbati de ani buni. Asta trimite la doua posibile ipoteze care ar putea provoca un astfel de comportament, aberant la prima vedere.

Se poate spune ca profesorii au prins drag de liderii lor sindicali. Atit de puternice sint legaturile lor sufletesti cu acesti oameni, incit faptul ca ei nu reusesc in misiunea lor este trecut cu vederea an de an. Cind datoria protestului ia locul protestului in sine, avem de-a face cu o specie de oameni indoielnici din punctul de vedere al stapinirii unei logici elementare. Cu alte cuvinte, tocmai ceea ce ei ar trebui sa insufle pustilor care buchisesc manualele prin scolile aflate intr-o permanenta reconsolidare nu sint in stare sa aplice in viata proprie. E adevarat ca o zicala veche spune ca cizmarul nu a avut niciodata incaltari bune, dar aici e vorba de dascali, nu de cizmari. De invatatori si profesori care cistiga mai putin decit un ucenic intr-o multinationala. Fara indoiala, iti trebuie minte pentru a fi profesor. Sau mai bine zis, in majoritatea cazurilor este o cerinta necesara. Un profesor nu tolereaza un repetent an de an. Poate ii devine simpatic, dar in nici un caz nu-l indrageste.

Judecind asemeni lui Arthur Conan Doyle, cind inlaturi ceea ce este fals, ce iti ramine, oricit de putin probabil ar parea, este adevarul. Mai ramine asadar o ipoteza pentru usurinta cu care liderii de sindicat fara rezultate (ei insisi afirma sus si tare ca nu au putut face nimic) sint agreati de masa cadrelor didactice. Poate ca scopul lor nu este succesul. Nu este obtinerea salariilor mari. Poate ca nu sint croiti pentru eficienta. Fara doua scandaluri pe an legate implicit de soarta copiilor, ar fi mult mai greu sa ataci o guvernare. Si cred ca postura de arma incepe sa li se potriveasca din ce in ce mai bine. Ramine o singura intrebare. De ce mai sint ei tolerati, daca nu urmaresc interesele celor pe care ii reprezinta? Raspunsul sta in cadrul altei tagme. Ca si profesorii, si medicii au salarii de nimic. Dar le lipseste coeziunea sociala pentru a actiona eficient si a face greve. Coeziune, care, in ciuda aparentelor, le lipseste si dascalilor. Altfel, ar fi trebuit sa obtina ceva pina acum. Asadar, sprijinul liderilor este unul artificial, creat pentru scopuri la fel de artificiale.

---

Despre autor: