Eugen SIMION: Viata morala a scriitorului

S-a discutat recent la Uniunea Scriitorilor despre relatiile dintre scriitori si Securitate. Subiect complicat, subiect foarte delicat. Unii dintre participanti au fost nemultumiti de stilul prea academic al dezbaterii. Ar fi vrut o confruntare mai dura, asteptau mari dezvaluiri, caderi de capete. N-a fost asa. A fost o discutie relativ calma si obiectiva despre o istorie care n-a durat cinci, nici 12 ani, ci aproape o jumatate de secol. Cum au trecut cateva generatii de scriitori prin "obsedantul deceniu" sau prin "deceniile infernale", cum le-a numit, pe urmele lui Marin Preda, criticul Mircea Zaciu, cu ce sacrificii si, mai ales, cat de mari au fost compromisurile lor morale? Iata ce vor sa stie mai ales tinerii care au avut norocul sa se nasca in ultimele decenii ale secolului trecut. Unii au prins putin din coada sistemului totalitar, iar cei care au acum in jur de 20 de ani nu inteleg cum de unele lucruri au fost posibile si, daca nu inteleg, sunt dispusi sa nege tot, fara a mai cauta nuantele.
Voi nota in cele ce urmeaza cateva impresii, pareri (nu stiu cum sa le zic mai bine), unele formulate deja in aceasta prima confruntare (vor fi, daca inteleg bine, mai multe). Incep cu intrebarea pe care si-o pun toti: nu-i tarziu, nu-i prea tarziu sa examinam ceva ce s-a petrecut cu 50-20 de ani in urma? Raspunsul meu este: e cam tarziu, dar niciodata inutil. Francezii au descoperit, dupa 150 de ani, ca Benjamin Constant si Alfred de Vigny au fost colaboratori ai politiei si n-au ramas deloc indiferenti fata de dezvaluirile facute de Monsieur Guillemin, simbol al anchetatorului literar. N-au eliminat, e drept, din literatura pe acesti scriitori deja clasicizati, dar au luat in serios si au discutat pe larg o culpa morala grava care nu anuleaza opera, dar marcheaza biografia omului care o scrie.
A doua intrebare: de ce scriitorii?, de ce opinia publica este atat de afectata cand afla ca scriitori ca Ion Caraion sau Augustin Doinas, Al. Paleologu au semnat angajamente cu securitatea? Pentru ca scriitorul este, prin traditie, cel care reprezinta spiritul unei natiuni. Poetul, nu omul politic, este acela care exprima ceea ce altadata se numea specificul national sau, cum spun antropologii culturali, modul nostru de a fi in lume. Scriitorii citati au fost in puscarie si ei trebuie judecati in alti termeni decat delatorii obisnuiti. Au semnat, banuim, oribilul angajament sub teroare. Nu-i o scuza, este o explicatie. N. Steinhardt, trecut si el prin puscariile comuniste, a avut insa taria morala sa reziste. N-a incheiat pactul cu diavolul. S-a putut, dar, si asa. Acelasi curaj si aceeasi demnitate au aratat, sper, si altii. Ma gandesc la Vasile Voiculescu, Dinu Pillat, C-tin Noica... Cand esti in infern si esti de doua ori condamnat la moarte (cazul lui Ion Caraion) nu stiu daca poti ramane incoruptibil pana la capat. Repet ceea ce toata lumea stie, dar uita des: scriitorul este un caz, scriitorul este un destin, existenta lui morala este plina de surprize si trebuie analizata cu maxima atentie. Cu toti vrem sa aflam adevarul despre comportamentul scriitorilor sub comunism, dar n-as vrea ca aceasta dorinta legitima sa fie folosita de unii ca un prilej de rafuiala cu scriitorii. Mai ales cu marii scriitori. Deja sunt semne. In fond, cei mai atacati scriitori dupa 1990 au fost Arghezi, G. Calinescu, Preda, Nichita Stanescu, Marin Sorescu. Aceasta alegere a pamfletarilor de serviciu nu spune nimic? Dupa o vreme aflam, tot din presa, ca unii dintre acesti procurori morali au fost oamenii Securitatii, au semnat angajamente, au facut fapte morale reprobabile. Ce mizerie!
Poti fi, se pune intrebarea, sublim pe hartie si delator in viata de toate zilele? Raspuns: se poate, dar in aceste circumstante sublimul va trage dupa el, toata viata, tinicheaua culpei morale. Daca este vorba de un mare scriitor, opera va izbavi in timp pacatele omului. Daca este un autor oarecare, cum se intampla in chip curent, opera - cata este - va fi acoperita de o biografie deplorabila... Am scris o carte, in 1981, cu aceasta tema (intoarcerea autorului), iritat ca teoreticienii literari occidentali trimisesera autorul in exil, scotandu-l, astfel, din ecuatia literaturii. Sa avem grija ca, in delirul nostru iacobin, sa nu facem azi eroarea contrarie: sa trimitem opera in exil si sa ne ocupam, pana la exasperare, de omul care in viata de toate zilele n-a fost un sfant. In afara operei, vreau sa spun, scriitorul este un individ oarecare, cu o biografie mai mult sau mai putin exemplara... Eticul, singur, are valoare in sfera umanului, in literatura eticul fara estetic ramane o vorba goala. Morala scriitorului, vreau sa spun, nu trebuie despartita de opera lui. Cand morala omului care scrie lezeaza valorile operei, ne aflam in fata unui caz tragic si trebuie sa-l judecam ca atare.
Un fapt este, dupa mine, esential: in acest proces care, dupa cat se pare, de-abia a inceput, nu trebuie sa scapam din vedere, decretizand istoria prin care am trecut, fondul ei tragic. Nu trebuie sa-l ratam daca vrem sa ramanem, vorba lui Maiorescu, in marginile adevarului.

---

Despre autor: