Majorarea de catre BNR a rezervelor minime obligatorii, de la 16 la 20%, la care se adauga foamea de fonduri a bancilor pentru a acoperi cererea de creditare au condus la o crestere a dobanzilor la depozite, la valori mult peste inflatia de 6,1% prog
Majorarea de catre BNR a rezervelor minime obligatorii, de la 16 la 20%, la care se adauga foamea de fonduri a bancilor pentru a acoperi cererea de creditare au condus la o crestere a dobanzilor la depozite, la valori mult peste inflatia de 6,1% prognozata de guvernatorul Mugur Isarescu.
Sa ne reamintim ca in urma cu doar doua luni dobanzile se aflau la limita sustenabilitatii, multe dintre banci oferind randamente care se aflau sub cresterea preturilor.
Acum, majoritatea dobanzilor se afla peste pragul de 7,50%, unele dintre ele ajungand la 8 sau chiar 9,1%. Trebuie mentionat ca cele din urma sunt conditionate de a fi create pe termene de cel putin un an. Nu trebuie uitat ca la calcularea randamentului net a castigului, sa va tine cont de comisioanele de operare la care se adauga impozitul pe dobanda de 16%, exceptie facand doar obligatiunile de stat si cele municipale.
Bancile isi permit sa ofere astfel de randamente, fiind stimulate de dobanda de politica monetara a BNR, care in prezent se situeaza la 8,75%. Exista opinii, care indica posibilitatea unei noi majorari. Asa se arata intr-o analiza a OPT Bank, care considera ca pana la sfarsitul anului dobanda de interventie va creste la 9%, combinata cu noi majorari ale rezervelor minime obligatorii, pentru ca anul viitor dobanda de politica monetara sa scada spre 8%.
Ieri, pe piata monetara dobanzile la o zi erau cuprinse intre 8 si 9%, dupa ce ele au trecut pe la 1 - 3%, acum o saptamana si 14 - 16% la sfarsitul lui iulie si inceputul lui august.
Foamea de lei a bancilor a fost reflectata si de faptul ca BNR a atras la licitatia de depozite cu scadenta la o luna de ieri doar 2,3 miliarde lei la o dobanda de 8,75%. La licitatie au participat 13 banci.
Bancile ar putea fi stimulate si de decizia Bancii Mondiale de a lansa o emisiunea de obligatiuni cu maturitatea la trei ani cu o dobanda fixa de 6,5%/an, care va avea o valoare de 525 milioane lei. In conditiile unei cresteri a preturilor estimata la 6,1% dobanda, randamentul oferit de Banca Mondiala devine real pozitiv, avand in vedere ca pentru 2007 BNR a fixat drept tinta de inflatie nivelul de 4% iar pentru 2008 cel de 3,8%.
De asemenea, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a anuntat ca ar putea vinde anul viitor obligatiuni in lei, reprezentand echivalentul a 50 milioane dolari.
Pana acum pe piata internationala au mai fost lansate doua emisiuni de obligatiuni in lei, una in valoare de 100 de milioane de lei, cu scadenta la doi ani si o dobanda fixa de 5,75%, cea de a doua avand o valoarea identica, dar cu scadenta la 18 luni si cu o dobanda fixa de 6%/an, cu un randament de 6,27%.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.