Dupa ce sfarsesti de citit romanul lui Mishima*, Templul de aur, te afli la capatul unei experiente radical diferite de ceea ce numim cultura occidentala. Cartea este povestea incendierii Templului de aur, un lacas sfant, de o nebanuita frumusete, ve
Dupa ce sfarsesti de citit romanul lui Mishima*, Templul de aur, te afli la capatul unei experiente radical diferite de ceea ce numim cultura occidentala. Cartea este povestea incendierii Templului de aur, un lacas sfant, de o nebanuita frumusete, vechi de mai bine de cinci secole, aflat in apropierea orasului Kyoto. Autorul acestui gest este unul dintre tinerii calugari budisti care devenise obsedat si chinuit de frumusetea cladirii.
Izolat de oameni din cauza urateniei si balbaielii, singurele persoane carora le destainuieste secretul lui sunt un tanar de o fermecatoare inocenta si un schiop agresiv si rautacios care se foloseste de diformitatile trupului sau pentru a cuceri femeile.
"Tata imi vorbise de Templul de aur inca de cand eram copil" este fraza care deschide romanul si care ne dezvaluie fascinatia naratorului fata de locasul sfant cu mult inainte de a-l vedea. Nu stia decat ca era frumos, asa cum nimic altceva nu putea fi, si prima data cand il zareste, adus de tatal sau un preot batran care avea sa moara curand pentru a-si incepe ucenicia la templu, cladirea nu-i produce nici o emotie.
"Mi se parea o cladire mica, cu trei nivele, intunecata, veche", marturiseste el, intrebandu-se cum de "frumusetea poate fi atat de lipsita de frumusete?" (p. 24). Toate aceste cuvinte sunt insa dislocate de o remarca fugitiva, peste care ai putea trece usor cu vederea; pe oglinda lacului, umbra cladirii apare mai frumoasa decat insasi cladirea. Asa cum naratorul banuieste, templul se deghizeaza aproape ritualic, ascunzandu-si farmecul atunci cand este vazut pentru prima data. Frumusetea umbrei - care acopera fara sa ascunda, asa ca in versurile lui Voiculescu: "Sunt pleoapa unei taine,/ Acopar, nu ascund" este, de fapt, indiciul frumusetii templului. Acesta se ascunde pentru a-i provoca iubirea, pentru a-l seduce, si el, fara sa stie, sa lasa sedus, facand pasii pe care este aproape vrajit sa ii faca.
Dialogul lui cu templul incepe abia atunci cand ramane definitiv in acea micuta comunitate de calugari budisti si isi urmeaza calea firesc, tanarul lasandu-se de buna voie fermecat de templul care i se daruieste ascunzandu-se mereu, ca intr-un vis. Baiatul simte vibratia frumosului, se simte inimaginabil de aproape de el, si ceva totusi ii scapa: "Spune-mi de ce esti atat de frumos, de ce e necesar sa fii frumos?" (p. 34).
Tensiunea dintre constiinta tanarului calugar si ceea ce ar putea fi chiar Ideea platoniciana de Frumos creste treptat, deodata cu apropierea dintre cei doi. Amenintarea cu distrugerea edificiului de catre bombardamentele din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial face ca "frumusetea tragica" a acestuia sa sporeasca.
Azvarlirea in timp a templului, posibilitatea de a fi ras de pe fata pamantului, iminenta lui disparitie creeaza o asemanare inexistenta pana acum intre vechea cladire si calugarul novice. Templul de aur apare ca o relicva a unei lumi disparute, si tanarul plecat sa lucreze intr-o fabrica de armament il recreeaza in imaginatie. Legatura sa cu fascinanta cladire care apare ca intruchipare a Frumosului atinge acum apogeul. "Ma ametea gandul ca focul care ma va distruge pe mine va distruge si templul" (p. 44). Aceasta legatura avea sa se rupa, ca o vraja, cand magnificul edificiu va fi scapat de orice pericol, promitand sa dainuiasca o vesnicie, si aventura tanarului se va transforma de aici intr-o incrancenata lupta cu Frumosul intruchipat de straniul monument.
De fiecare data cand va incerca sa sarute sau sa mangaie o fata, in toate momentele in care ar fi trebuit sa actioneze, sa faca un pas dincolo de campul de forta exercitat de templu, acesta ii apare in fata si il paralizeaza. Lumea lui, viata lui sunt zdrobite de fascinatia fata de Frumosul care il tine intemnitat oprindu-l de la actiune.
Incearca sa fuga de la templu, sa se elibereze de sub magia lui, si asa ii incolteste in minte gandul ca unicul fel in care s-ar putea elibera ar fi incendierea templului. Putinele momente cand experimenteaza iubirea carnala, intr-una dintre numeroasele case de pe straduta cu felinare de hartie, sunt posibile numai atunci cand in imaginatia sa vechea cladire fusese incendiata deja, cand planul fusese deja stabilit si, in gand, dus la indeplinire.
Este insa un plan pe care avem sentimentul ca nu il va duce, ca nu il poate duce la bun sfarsit.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.