26 August 2006
Debutul Andrei Rotaru, Intr-un pat sub cearsaful alb (Editura Vinea, 2005), a atras pe buna dreptate atentia, aducandu-i autoarei si o nominalizare la premiile de debut ale Uniunii Scriitorilor.
Spre deosebire de multi dintre congenerii sai, poet
Debutul Andrei Rotaru, Intr-un pat sub cearsaful alb (Editura Vinea, 2005), a atras pe buna dreptate atentia, aducandu-i autoarei si o nominalizare la premiile de debut ale Uniunii Scriitorilor.
Spre deosebire de multi dintre congenerii sai, poeta nu mizeaza pe denaturarea realitatii, nici pe confesiunea directa, autentica, ci isi compune, ca intr-un celebru tablou al lui Ensor, un soi de autoportret din masti. De fapt, e o strategie curajoasa aceasta: pentru a vorbi despre sine, pentru a da in vileag tarele propriei feminitati, autoarea nu procedeaza ca alte poetese douamiiste (Elena Vladareanu bunaoara), care isi scot la mezat intimitatea, accentuand chiar amanuntele triviale, ce stirbesc feminitatea, coborand-o in biologicul insipid, in loc sa o sustina. Andra Rotaru isi identifica vocea lirica, suava, cu aceea a unei artiste de prim rang, pe care suferinta a invatat-o sa depaseasca limitele ideologice ale suprarealismului: pictorita mexicana Frida Khalo, adusa, relativ recent, in atentia publicului de un reusit film.
Strategia poetica este simpla si se cere insusita de la bun inceput: discursul se tese la persoana intai, care, se intelege, nu ii apartine intru totul autoarei, ci celebrei pictorite. De pilda, iata cum viata palpita mai strasnic pe canava decat in mediul ei firesc: "incadrez fiecare om/ intre rame de lemn/ ii spun sa ramana acolo/ nemiscat/ sa traiasca". Astfel, intregul volum poate fi vazut, in ciuda scaderilor si marjelor sale de artificialitate scrasnita, ca o stranie autobiografie "prin delegatie", filtrata liric. De aceea poezia aminteste, cu buna stiinta, de suprarealismul deloc conventional al picturii Fridei Khalo, in care metafora directa, voit naiva imblanzeste asprimea crizelor artistei, functionand ca o salvare prin frumos a grotescului fiziologic. O topire in propria arta, o despartire de realitatea atat de nedreapta pe care o obliga sa asimileze o evanescenta menita sa o faca suportabila sunt toate resorturi existentiale ale pictoritei, fericit surprinse de Andra Rotaru: "de ce stau intr-o camera cu morti, nu ies pe strada?// in viitor oamenii vor opri langa mine/ un popas lung/ cu flori si Pieta/ intr-un pat/ sub un cearsaf alb/ oamenii se vor imbiba de culoarea mea bruna// ma dezlipesc autocolant de ziua de azi/ si las stropi/ pe soseaua fara trecatori".

Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.