Vot de c
Vot de constiinta. Sub acest ambalaj elegant si pretios a fost prezentata saptamina trecuta publicului decizia secretizarii votului in Colegiu, cu asteptarea unor aplauze la scena deschisa. Votul deschis, exprimat prin ridicarea miinii, astfel incit fiecare membru sa stie cum a votat oricare dintre colegii sai, a fost renegat intr-o sedinta extraordinara convocata de presedinte, dupa aproape sapte ani de existenta a CNSAS. Corneliu Turianu venise cu varianta votului secret inca din momentul judecarii contestatiei lui Voiculescu, pentru a iesi din neasteptata si complicata situatie a scorului de trei pentru, trei contra si trei abtineri. Desi respingerea contestatiei era iminenta, nefiind intrunita majoritatea de voturi pentru admiterea ei, el a propus atunci ca cei trei care s-au abtinut sa voteze din nou, secret. Daca cumva le-a fost rusine sau frica (fata de partidul ce i-a numit, de ce nu?) sa-si exprime votul, aceia sa aiba totusi ocazia de a o face sub protectia anonimatului. Se spera astfel legitimarea mai clara a votului, intr-un sens sau altul, desi acesta era doar un exces de zel, caci, potrivit legii, contestatia era respinsa deja. Ideea lui Turianu nu a fost aplicata atunci, dar a inceput sa prinda radacini in mintea unor membri. Astfel ca, atunci cind s-au nascut intrebarile privind votul in cazuri precum cel al judecatoarei Florica Bejinaru, ideea a fost scoasa din sertar si pusa din nou pe masa Colegiului. De ce sa ne cenzuram votul? De ce sa dam explicatii presei pentru votul nostru? Orice intrebare de genul asta si-ar fi pus membrii Colegiului, raspunsul ducea catre votul secret. Fireste, prezentat la pachet cu anularea dreptului de a se mai abtine, votul secret s-a dorit a fi o mica lovitura de imagine pentru CNSAS, dovada fiind si unanimitatea cu care a fost inghitita propunerea lui Turianu. Revoltator nu este insa faptul ca cei de la CNSAS se comporta ca si cum ar fi platiti sa fuga de raspundere, nu sa si-o asume, ci faptul ca in decursul unei saptamini s-au razgindit deja. Dupa ce a fost sesizata tentativa lor de deresponsabilizare, unii membri ai Colegiului au pus in sfirsit mina pe lege si si-au dat seama ca nici nu au cum sa voteze secret. Ca, de fapt, legea, si nu presa, le cere sa-si justifice votul. Si uite-asa, cind credeau ca or sa scape cu miinile curate in cazuri precum cel al membrului CSM, pe care il absolva de politie politica cu dovezi coplesitoare in fata, cei din Colegiu s-au minjit din nou. Nu pentru ca nu vor mai vota potrivit constiintei lor, adica secret, si ar da curs intereselor pe linie de partid, ci pentru ca putini vor fi cei care vor mai avea incredere in judecata lor. Nu atit de constiinta, ci mai degraba de citeva minti limpezi pare a duce lipsa aceasta institutie.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro